Bilant olimpic 2012: lungul drum de la miracol la normalitate

Bilant olimpic 2012: lungul drum de la miracol la normalitate sportjocurile olimpicelondra 2012medaliiizbasaponor

La mai bine de doua decenii de la caderea comunismului si, odata cu el, a intregului esafodaj de sustinere a sportului ca vector de promovare a socialismului multilateral dezvoltat, sportul romanesc traieste in 2012 intr-o zodie a paradoxurilor si a miracolelor. Dar cat vom mai reusi sa scoatem campioni olimpici din generatii cu scutire la Educatie fizica, asta e intrebarea.
Nu putini au fost cei care au cam strambat din nas la bilantul delegatiei Romaniei la Jocurile Olimpice de la Londra. Locul 27 in lume, cu doua medalii de aur, cinci de argint si doua de bronz, o medalie in plus la total fata de Beijing 2008 si doua de aur mai putin fata de aceeasi competitie. Daca una sau doua dintre cele cinci locuri 2 s-ar fi convertit in victorie ñ ceea ce nu era deloc imposibil -, am fi saltat cateva locuri bune in clasament, dar asta nu ar fi schimbat cu nimic tabloul general al sportului olimpic romanesc, care, la total medalii, a realizat in acest an a doua cea mai slaba clasare din 1956 incoace. Si totusi, pentru oricine cunoaste realitatile din sportul romanesc, cele noua medalii de la Londra, obtinute cu un lot de 103 sportivi, inseamna misiune indeplinita. Tinta era de vreo 10 medalii, dintre care trei de aur, dar tintele de aceea sunt tinte, ca sa fie prilej de autodepasire. Nu a fost cazul de data aceasta.

Altceva sare, insa, in ochi la o analiza atenta a rezultatelor de la Londra: faptul ca, excluzand gimnastica (cea mai buna resursa de medalii si in 2012, si all-time), Romania nu a punctat la ultimele Jocuri la trei dintre disciplinele situate in Top 4 all-time (canotaj, atletism si caiac-canoe). Daca mai punem la socoteala ca la gimnastica, dupa o perioada foarte tulbure, am reinceput sa contam abia de 1 an si jumatate, de cand Octavian Bellu si Mariana Bitang au revenit la carma unei selectionate efectiv debusolate, iar rezultatele au fost obtinute de doua sportive readuse cu mare greu la nivel de mare performanta dupa o accidentare grave (Sandra Izbasa), respectiv un abandon (Catalina Ponor), avem si explicatia faptului ca bilantul de la Londra este unul cu adevarat multumitor in raport cu premisele de la care a pornit sportul romanesc in ultimul ciclu olimpic.

Performantele de azi sunt, pur si simplu, niste intamplari fericite, ii place sa spuna unuia dintre marii antrenori romani ai momentului. Este si cazul performantelor de la Londra ñ aurul fantastic si neasteptat al lui Alin Moldoveanu la tir, suita de medalii scoase de fetele lui Bellu la gimnastica si de cele ale lui Florin Bercean la judo, admirabilele probe de vointa si de autodepasire de la haltere sau argintul baietilor de la sabie. O mana de oameni, pe care ii despart multe si ca varsta, si ca preocupari, si ca viziune asupra sportului romanesc (Octavian Bellu, Ana Pascu, Florin Bercean etc), fac efectiv minuni in cateva dintre disciplinele olimpice care mai tin inca steagul sus, la propriu si la figurat, pentru Romania. Iar asta are de-a face mai mult cu alchimia decat cu viziunea pe care o tara UE ar trebui sa o aiba intr-un domeniu ce tine si de imagine si prestigiu international, dar si de sanatate nationala, precum sportul.

Multora le-a picat prost rateul fetelor de la spada, campioane mondiale en-titre. Dar putini stiu ca intr-un sport in care avem, iata, patru campioane mondiale in 2011 si patru vicecampioni olimpici in 2012, avem doar sapte antrenori in intreaga tara (Franta are 5.000 de antrenori, la acelasi sport)! Mai multi campioni decat antrenori: acesta este doar unui dintre paradoxurile sportului romanesc. Un altul e ca nu mai exista, practic, baza de selectie, dupa ce cluburile scolare si centrele sportive care le deserveau au fost puse pe butuci in ultimii 20 de ani din nepasare sau din pricina unor interese obscure. In fine, ultimul paradox e ca reusim sa scoatem campioni olimpici dintr-o generatie crescuta cu scutire la Educatie fizica. Peste tot in lumea buna, sportul de performanta se cerne din sportul de masa. Campionii sunt exceptiile, iar amatorii de sport sunt regula. La noi e invers, campionii sunt (inca) regula, iar amatorii exceptiile. Asa incat, pana la Rio 2016, adevarata performanta ar fi punerea la punct a bazelor unei cresteri sustenabile a performantei sportive pe viitor. Miracolele de la Londra au fost admirabile, dar noi avem acum, mai mult ca oric‚nd, nevoie de normalitate. O medalie de aur ne gadila orgoliul o data la patru ani, dar o jumatate de ora de miscare pe zi ne face infinit mai mult bine.