Casa este locul de refugiu al oamenilor, locul in care acestia se retrag pentru a se odihni, a se relaxa sau pentru a-si recapata starea de bine. De aceea, modul in care aceasta este decorata este foarte important pentru acestia, motiv pentru care, periodic, unii dintre oameni simt nevoia unei schimbari.
Daca bugetul nu este intotdeauna suficient pentru o renovare completa, cu mici schimbari in interiorul locuintei, intreaga atmosfera se poate schimba, iar din fericire pentru cei care au astfel de renovari in plan, site-urile de materiale destinate casei au si cupoane de reduceri, cu ajutorul carora clientii isi pot achizitiona produsele dorite la preturi mai mici.
Ce schimbari din casa pot da impresia unei renovari?
Pandemia cu care s-a confruntat intreaga lume a demonstrat oamenilor cat de importanta este atmosfera de acasa si cum cu ajutorul unor mici „artificii” aceasta se poate imbunatati. In plus, bugetele multor familii au fost afectate de aceasta pandemie, astfel ca sumele disponibile pentru a investi intr-o renovare sunt limitate.
Prin urmare, iata cateva dintre micile „artificii” la care pot apela cei care isi doresc o renovare a locuintei, cu un buget mic si putin efort.
Varuirea unui singur perete
Varuirea unui singur perete din camera care se doreste a fi renovata va schimba in intregime aspectul acesteia. Important este sa se aleaga o culoare care sa se potriveasca cu restul pieselor de mobilier din camera, astfel incat sa reinvie atmosfera din camera respectiva.
De asemenea, se poate opta si pentru aplicarea unui tapet, cu un model interesant, sau chiar a unor stickere, pe un singur perete. Aceasta solutie are si avantajul ca poate masca unele defecte pe care le poate avea peretele, iar efectul este schimbat atat din punct de vedere estetic, cat si functional.
Inlocuirea perdelelor sau a corpurilor de iluminat
Inlocuirea perdelelor sau a draperiilor va schimba aspectul incaperii, mai ales daca sunt alese modele sau culori complet diferite de cele care erau anterior. Chiar si schimbarea lustrei sau adaugarea unor alte corpuri de iluminat, cum ar fi veioze sau lampadare, pot da un aer aparte, de relaxare, camerei.
In plus, pretul acestor obiecte este unul destul de mic, iar pe unele site-uri, oamenii pot gasi un voucher reducere, care se aplica pretului initial al produselor. Astfel, costul final al acestora va fi foarte avantajos, obtinandu-se foarte usor impresia de renovare.
Accesorizarea cu obiecte decorative
Si decoratiunile au un efect estetic placut asupra atmosferei dintr-o casa. De aceea, alegerea unor astfel de obiecte va personaliza si schimba atmosfera dintr-o camera. Fie ca se opteaza pentru alegerea unui tablou sau un nou model de covor, o oglinda – de perete sau de podea – ori alt tip de obiecte decorative, acestea pot fi cumparate la un pret mic cu un cod reducere Vivre.
Chiar si schimbarea aerului din casa va oferi locuitorilor sai senzatia ca atmosfera din interior este mult mai placuta. Din acest motiv, Discount.ro recomanda ca in orice casa sa existe cel putin un difuzor de arome sau o lampa de aromoterapie, care cu ajutorul uleiurilor esentiale pot emana arome dintre cele mai diverse, inducand diferite stari celor care le inspira, de la relaxare si confort, pana la imbunatatirea starii de spirit si eliminarea anxietatii.
Ultimele NOUTATI
Ne-ar placea ca Romania sa fie reprezentata de Calin Georgescu pe plan international?
Cum sa faci cozonaci pufosi de fiecare data secretul pe care bunica nu ti l-a spus
De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori
Partenerii nostri
Adaosuri variabile la salariu. Se vor inregistra in Revisal?
INS: Pensia medie lunara a crescut cu 6,4% in trimestrul III, ajugand la 2.582 lei
Angajarea persoanelor cu handicap. MASURI incepand cu luna ianuarie 2025
Casare partiala mijloc fix: Studiu de caz privind tratamentul contabil si fiscal
Declaratia unica: Din 2025, avem un Formular inteligent pentru Declaratia 212
Nivelul normelor anuale de venit corespunzatoare unei camere de inchiriat pentru anul 2025
Te-ar putea interesa si