Produsul cu care s-au facut averi uriase imediat dupa Revolutie

Produsul cu care s-au facut averi uriase imediat dupa Revolutie Este vorba despre banalul ziar. Da, in urma cu 29 de ani, ziarele au cunoscut o perioada de glorie aproape neverosimila. Atunci, imediat dupa Revolutie, exista o singura televiziune (TVR), posturile de radio se numarau pe degetele de la o mana, iar Internetul (cel comercial) nu se nascuse inca. Ziarele tiparite erau la vremea aceea principala sursa de informatii. Si atingeau tiraje de 1,5 milioane de exemplare.
Decembrie 1989. Imaginati-va o coada lunga de 100 de metri nu la paine sau la ratia de ulei, cum ne obisnuise regimul comunist, ci la… ziare. O coada formata din oameni proaspat scapati de dictatura si insetati sa citeasca presa adevarata, incarcata cu stiri, nu cu propaganda de partid si omagii gretoase.

Nevoia de informatie era imensa in acele zile si ziarele, singurele care puteau sa o satisfaca eficient, devenisera instantaneu o marfa vitala. Oamenii doreau sa stie tot, in primul rand chestiuni legate de viata de huzur a sotilor Ceausescu (atunci au fost lansate povestile despre robinetii de aur de la Palatul Primaverii sau despre cantarul, tot din aur, cu care Zoia Ceausescu le cantarea mancarea cainilor), dar si chestiuni despre evenimentele inedite care se intamplau in jurul lor. Subiecte erau cu nemiluita.

Nu e de mirare ca, in aceste conditii de foame de informatii, tirajele ziarelor atingeau 1,5 milioane de exemplare. Erau de fapt doar doua ziare atunci, in decembrie 1989: “Libertatea” si “Scanteia poporului”, construite pe scheletele fostelor “Informatia Bucurestiului” si “Scanteia” de catre aceleasi echipe redactionale care pana atunci ridicasera in slavi regimul ceausist si care, iata, se convertisera brusc la anti-comunism.

“Scanteia” are chiar o poveste foarte interesanta, intrand in istoria mass-media ca singurul ziar care a aparut pe piata, in aceeasi zi, cu doua nume diferite - in dimineata zilei de 22 decembrie a fost “Scanteia” obisnuita, cu poza dictatorului pe prima pagina si cu un titlu urias despre apararea socialismului, dupa-amiaza devenise deja “Scanteia Poporului”, cu titluri de genul “Dictatura a cazut, poporul e liber!”. Iar dupa alte cateva zile, in 25 decembrie, noua “Scanteia” se transforma in “Adevarul”.

Cum spuneam, piata informatiei tiparite era pur si simplu uriasa in acea perioada. Si, evident, ea nu avea cum sa ramana la cheremul a doar doua ziare.

In 1990, oferta de titluri a explodat

In acel an au ajuns in mainile cititorilor avizi de informatii peste 1.450 de publicatii noi, dintre care 65 cotidiene, autointitulate ziare independente, desi unele aveau evidente simpatii politice – “Romania Libera”, “Dimineata”, “Azi”, “Dreptatea”, “Liberalul”, “Viitorul”.

O mentiune speciala pentru saptamanale, publicatii extrem de atractive si de influente, care au facut furori la vremea aceea. Sa ne amintim cateva titluri: “Zig- Zag”, “Expres”, “22”, “Baricada”, “Tinerama”, care publicau articole mai elaborate si mai bine documentate, ce acopereau foarte bine acea sete uriasa a publicului pentru informatie de orice fel. “Expres” si “Zig-Zag” au ajuns rapid la tiraje de 600.000 de exemplare si chiar si presa culturala, tot saptamanala, reprezentata de “Romania Literara” si “22”, se bucura atunci de tiraje medii de peste 100.000 de exemplare.

A nu se intelege insa ca n-au fost si experimente ratate, pentru ca, totusi, nu chiar oricine putea face presa. Au fost titluri din care s-au tiparit doar cateva numere, dar care semanau totusi a presa serioasa.

Apoi presa scrisa a intrat intr-un usor declin. Lumea se obisnuise sa fie informata, avea 1.450 de titluri dintre care sa aleaga, dar parca totusi voia ceva nou. A fost momentul in care a aparut, la fix, “Evenimentul zilei”.

“Bulina rosie” a lui Ion Cristoiu

“Evenimentul zilei” a fost un punct de referinta pe piata presei scrise, cam ce a fost  PRO TV-ul pe piata audio-vizualului. Aparut pe 22 iunie 1992, el a inlocuit pur si simplu stilul sec de pana atunci de a face presa cu un stil alert, axat pe articole scurte, aerisite, cu poze mari si cu titluri lungi care spuneau cam totul.

Ziarul era perfect pentru a fi citit in metrou, pe parcursul a doua statii, si aborda subiecte extrem de variate – probleme politice cat se poate de serioase, dar si chestiuni cu priza la public (“Cine este adevarata mama a presedintelui Ion Iliescu?”), precum si frivolitati de genul arhi-cunoscutei stiri: “Eveniment senzational la Pascani: o gaina a nascut doi pui vii”. Succesul a fost instantaneu, iar redactia a inceput sa se sufoce sub maldarul de scrisori primite de la cititori. Tirajul a ajuns in mai putin de 1 an la 875.000 de exemplare.

Cateva momente importante din acea perioada:

1992. Concertul lui Michael Jackson la Bucuresti. EVZ a transformat acel concert in cel mai important eveniment al anului, publicand orice avea legatura cu vizita megastarului, inclusiv informatii de genul: “WC-ul din spatele scenei va avea mocheta, deoarece vedeta a facut o criza de nervi pe motiv ca WC-ul nu era mochetat”. Astazi o asemenea “informatie” s-ar putea sa vi se para perfect normala, gratie tabloidizarii generalizate in care se scalda mass media, dar ganditi-va ca la vremea aceea, in 1992, ea constituia o noutate absoluta.

1994. Campionatul Mondial de fotbal din SUA. Pe 20 iunie 1994, EVZ a alocat meciului Romania-Columbia 7 pagini din cele 12 ale ziarului. Doua saptamani mai tarziu, optimile cu Argentina au primit 10 pagini.

1995. Moartea lui Corneliu Coposu. Pe 13 noiembrie 1995, bulina EVZ, semnul distinctiv al ziarului, n-a mai fost rosie. Prima pagina a iesit din tipar neagra, in semn de doliu pentru Corneliu Coposu, disparut la 81 de ani in urma unei afectiuni pulmonare. Ziarul titra: “Desi n-a fost decretat oficial, prin disparitia lui Corneliu Coposu Romania e in doliu national”.

1996. Victoria Conventiei Democrate in alegeri, Emil Constantinescu presedinte. Pentru prima oara dupa 50 de ani, un partid aflat la putere si care organiza alegerile le pierdea. EVZ avusese un rol decisiv, prin implicarea sa in campania electorala alaturi de Conventia Democrata. Primul gand al noului presedinte Emil Constantinescu, relatat in paginile EVZ, rezuma starea de spirit a momentului: “Aceasta este victoria celor care, timp de sapte ani de la Revolutia din ’89, au sperat intr-o schimbare reala a Romaniei”.

Inceputul declinului presei scrise

Ramanem la cazul “Evenimentul zilei”. Imbatabil pe segmentul vanzarilor la taraba, ziarul, in mod bizar, nu gazduia deloc in paginile sale publicitate platita, si asta din cauza lui Ion Cristoiu, care considera ca publicitatea platita este daunatoare pentru echidistanta ziarului. Ca urmare, pe fondul tensiunilor intre echipa editoriala si administratorii EVZ, Ion Cristoiu paraseste ziarul in februarie 1997, iar locul sau este luat de Cornel Nistorescu.

Au venit apoi numeroase schimbari, atat in randul echipei redactionale cat si al actionariatului, iar ziarul a adoptat un stil occidental de a face presa, mai echilibrat. Si asta s-a resimtit in vanzari: la inceputul anului 2000, EVZ mai vindea doar 105.000 de exemplare pe zi.

Tot atunci, in 2000, s-a produs evenimentul care poate fi considerat punctul de cotitura pentru presa scrisa, inceputul transformarii ei in ceea ce este astazi. Atunci, trustul Ringier a comandat un studiu foarte aprofundat si foarte costisitor (100.000 $) menit sa identifice cele mai fine nuante legate de preferintele reale ale publicului, iar rezultatul a fost resetarea ziarului “Libertatea” si formatarea lui conform acestor preferinte. A aparut astfel primul tabloid adevarat din Romania, care a cucerit instantaneu piata.

Firesc, modelul a fost imitat imediat, tabloidizarea a contaminat si ziarele serioase si astfel s-a ajuns la presa de astazi, care cu greu mai poate fi numita “presa”. Dupa cum spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, “in anii 90, presa era un lucru nobil, un lucru prestigios. Cititorul de ziar din anii ‘90 se apleca cu mare atentie asupra articolelor, le citea pana la virgula, citea cu mare atentie editorialul, articolul de directie al ziarului, erau discutate la birou aceste articole, la locul de munca: «Dom’le, ai vazut ce a spus ala?» Aceasta atitudine s-a schimbat.

In plus, a scazut si onorabilitatea presei. In anii ‘90, a fi ziarist insemna altceva decat astazi. Ziaristul era o persoana care se lupta pentru binele public, care investiga, identifica raul din societate si il exhiba, il punea in plina lumina, pentru ca el sa fie apoi inlaturat. Astazi,  ziaristul este un colportor, el se asaza in fluxul informational, nu mai creeaza nimic. Componenta creativa a jurnalismului astazi aproape ca nu mai exista. Jurnalistul sta in fluxul de stiri, selecteaza de acolo si incearca sa ofere publicului un meniu, care sa fie inghitit cu cat mai multa placere de cat mai multi.”

Viitorul presei scrise. Care viitor?

In momentul de fata, principala sursa de informatii a publicului o constituie Internetul. Internetul a devenit sursa primara de informatii, gratie faptului ca absolut oricine poate posta o stire despre un eveniment la care este martor, transformandu-se astfel intr-un reporter improvizat. Iar jurnalistul profesionist este doar un fel de supraveghetor al net-ului, insarcinat sa culeaga lucrurile semnificative care apar acolo si sa le raspandeasca rapid prin intermediul publicatiei online la care este angajat.

Cat despre ziarele clasice, acestea deja sunt doar o curiozitate de muzeu, o amintire a unei epoci ciudate in care oamenii trebuiau sa mearga la un chiosc stradal si sa cumpere niste foi de hartie pentru a se informa. Greu de inteles asa ceva de catre o generatie care primeste instantaneu stirile pe smartphone.