Care sunt tehnologiile care vor putea fi aplicate in scoli in viitorul apropiat
scolieducatietehnologii
Avansul tehnologic al ultimilor ani a fost furtunos, deschizand noi oportunitati, locuri de munca, schimband vieti si modul de a trai al populatiei stabilite in orase mari, in special. A devenit ceva normal sa mergem la magazin pentru cumparaturile zilnice si sa platim la sfarsit pentru acestea cu telefonul sau cu cardul, sa ne comandam si platim cafeaua dorita pe drumul spre cafenea pentru ca, odata ajunsi acolo, doar sa multumim si sa o ridicam, iar mai nou sa discuti cu un AI si sa il intrebi diferite lucruri, pentru a-i examina capacitatea de a contextualiza.
Astfel, nu e de mirare ca tehnologia intra din ce in ce mai mult in discursul zilnic, facandu-si loc in conversatii uzuale. Subiecte precum inteligenta artificiala sau machine learning au inceput sa atraga interes din afara sferei lor obisnuite si sa fie pe buzele publicului larg. Iar unul dintre domeniile care ar putea beneficia cel mai mult de pe urma avansului tehnologic, cel putin pe hartie, este cel al educatiei. Astfel, nu este deloc iesit din comun sa ne intrebam care sunt tehnologiile care vor putea fi aplicate in scoli in viitorul apropiat?
Intrebarea nu este una noua, fiind la baza multor discutii din ultimul deceniu. Chiar presedintele american, Barack Obama, aducea in 2016 in discutie beneficiile tehnologiei in sali de clasa spunand ca aceasta „este doar atat de buna precum profesorii care o pot folosi ca o unealta pentru a inspira, invata si rezolva probleme”.
Posibilitati mai mari pentru invatarea la distanta
Multi asociaza probabil prezenta tehnologiei in sali de clasa prin obiecte fizice, precum tablele inteligente, care vin cu touch screen si tehnologii ce permit scrierea si stergerea direct pe documente, metode mai aplicate de predare si de rezolvare a problemelor si exercitiilor pentru elevi. Adevarata putere a tehnologiei in domeniul educatiei se poate vedea insa in zona de remote learning, sau invatare la distanta, cu care s-au confruntat toti copiii si parintii in perioada pandemiei de COVID-19.
De altfel, probabil cel mai celebru citat este “Technology is not a silver bullet. It’s only as good as the teachers … using it as one more tool to help inspire, and teach, and work through problems.”
Desi invatarea la distanta a scos la iveala si multele probleme ale sistemului de invatamant, cu echipament invechit, lacune in ceea ce priveste pregatirea tehnologica in anumite scoli si alte aspecte negative, aceasta a prezentat si o fereastra catre ceea ce ar putea fi posibil, cu o implementare dedicata, corecta si atenta.
Daniel Metz, Presedintele Consiliului de Administratie al NTT DATA Romania, spune ca ”Dezvoltarea tehnologiei ofera acum oricui posibilitatea de a vizita muzee si expozitii, care, altfel, pareau aproape inaccesibile. Conditionata de distantarea sociala, arta s-a mutat in mediul virtual si ofera experiente amatorilor prin galerii de arta, muzee si colectii disponibile online.
Opere si vestigii istorice, oseminte, dinozauri, toate aceste lucruri le putem vedea in detaliu, multumita tehnologiei. Putem sa ne deplasam in spatiu si sa vedem cum arata sistemul solar sau interiorul unei gauri negre sau putem sa vizitam muzeul Louvre si sa privim indelung creatia lui da Vinci.”
Asta inseamna o deschidere uriasa catre lumea din afara granitelor si nu numai, posibilitatea pentru cei aflati in zone marginase de a avea acces la invatare si de a participa activ la cursuri, chiar si organizarea acestor cursuri in zile in care conditiile meteorologice nu permit deplasarea pana la scoala.
Avantajul remote learning-ului este si faptul ca acesta poate fi facut cu destul de multa usurinta chiar si cu un telefon. Sigur, un device atat de mic nu ofera aceleasi conditii ca un laptop sau o tableta, dar permite accesul la cursuri si ofera posibilitatea de a nota lectiile si de a trimite rapid fotografii pentru a verifica eventualele teme.
Machine learning-ul, o poarta catre descoperirea unor noi pasiuni
Machine learning este una dintre tehnologiile cele mai populare ale zilelor noastre, fiind considerata esentiala pentru dezvoltare in diferite domenii. Insa aceasta ar putea avea un loc si in educatie, desi cele doua nu par sa aiba o potrivire perfecta la prima vedere. Machine learning-ul ar putea fi insa folosit, de exemplu, pentru monitorizarea unui clase si pentru observarea unor tipare care sunt, poate, invizibile ochiului uman.
Tehnologia ar putea fi folosita pentru obiective simple, precum observarea unui elev sau student si determinarea materiilor in care acesta da cel mai mare randament, sau chiar mai complexe si mai importante, precum determinarea, pe baza unor astfel de informatii, a unei cariere care l-ar putea interesa si realizarea unui ghid de studiu pentru a vedea daca predictia se traduce si in realitate.
De asemenea, si notarea elevilor ar putea fi simplificata cu ajutorul tehnologiei, mai ales la materii si cursuri din domeniul stiintelor exacte. Astfel, ar putea fi usurata si munca profesorilor, care ar putea petrece mai putin timp evaluand lucrarile si mai mult dezvoltand diferite metode de invatare si activitati mai complexe.
Game learning
Pentru o buna perioada de timp, jocurile video erau considerate ceva nociv, un element care nu aduce niciun plus valoare pentru cei mici, care isi pierd uneori ore intregi in fata calculatorului sau a televizorului. Retorica aceasta s-a schimbat insa radical in ultimii ani, iar un studiu recent citat de Science Daily arata ca temerile pe care unii adulti le au cu privire la jocurile jucate de copiii lor sunt nefondate. „Studiile noastre nu au aratat vreo legatura intre copiii care petrec ore intregi jucand jocuri video, sau aleg anumite genuri de jocuri, si manifestarea unor probleme cognitive” arata Jie Zhang, profesor la University of Houston College of Education si membru al echipei de cercetare.
De altfel, popularitatea crescuta a jocurilor video din ultimii ani este si unul dintre motivele pentru care universitati celebre au decis sa isi deschida programe speciale dedicate acestui domeniu. Fie ca vorbim de crearea de jocuri video, sau chiar de programe de eSports, care au rolul de a dezvolta cei mai buni jucatori ai celor mai populare jocuri din lume, gaming-ul a dovedit ca poate fi un auxiliar al educatiei, nu un dusman al acesteia.
Iar prin game learning nu intelegem doar invatarea cu ajutorul jocurilor video, ci si crearea unor noi metode de invatare, mai atractive si mai apropiate generatiilor noi. Jocurile pot fi utilizate in multiple materii si domenii de invatare, de la istorie, la limbi straine, fizica sau chimie.