Cum pot recupera Asociatiile de Proprietari sumele datorate de locatari
asociatii proprietarirecuperare creanterecuperare datoriidatorii asociatie proprietari
Reprezentantii Asociatiilor de Proprietari din tara anunta in fiecare luna de iarna cresterea numarului locatarilor care nu isi achita restantele la intretinere, ceea ce afecteaza buna functionare a asociatiei, relatiile asociatiei cu furnizorii si chiar existenta sa juridica.
Reprezentantii asociatiei trebuie sa stie ca au dreptul legal sa demareze un proces juridic impotriva persoanelor cu datorii la intretinere, pentru recuperarea sumelor restante si pentru celelalte creante datorate.
Procedura de care trebuie sa tina cont Asociatiile de Proprietarii care urmeaza sa intenteze un proces juridic impotriva datornicilor:
- Punerea in intarziere, conform art. 1522 din Noul Cod Civil, in care se fac toate demersurile necesare pentru punerea in intarziere a debitorului, acordandu-se un termen rezonabil pentru achitarea datoriei.
- Chemarea in judecata. In aceasta etapa se demareaza procedurile uzuale privind chemarea in instanta a debitorului-parat.
- Executarea silita. Daca dupa obtinerea unei hotarari judecatoresti, datornicii refuza in continuare sa achite sumele restante, se apeleaza la un executor judecatoresc. Aceasta etapa corespunde recuperarii debitului care se poate face prin executare silita mobiliara sau imobiliara.
Actele necesare intentarii unei actiuni in instanta:
- listele de intretinere ale perioadei aferente lunilor restante;
- centralizator;
- proces-verbal de numire a presedintelului asociatiei;
- proces-verbal de stabilire a procentului penalizarilor si a fondurilor, in cazul in care acestea se percep.
"Procedura recuperarii creantelor datorate asociatiilor de proprietari este una simpla si rapida, atata timp cat asociatia coopereaza cu noi. Aceasta cooperare consta in punerea la dispozitie a actelor ce ne sunt necesare in vederea declansarii actiunii si in mentinerea unei bune relatii de comunicare pe durata procesului", potrivit Av. Dobrescu Bogdan, scrie
Agerpres.