Ai reusit sa pui deoparte o suma de bani si nu stii ce este cel mai bine sa faci mai departe? Trei din zece romani isi pastreaza economiile “la saltea, potrivit unui sondaj recent realizat de Reveal Marketing Research. In acelasi timp, in cazul in care ar reusi sa economiseasca, jumatate dintre romani au declarat ca ar prefera sa utilizeze solutiile de economisire oferite de banci - depozite sau conturi de economii.
Tendinta de a pastra banii in casa, sau “la saltea” cum se spune in popor, este cel mai des intalnita in randul familiilor catalogate drept traditionale sau conservatoare. Sunt acei oameni care prefera sa stie ca au la indemana la orice ora din zi sau din noapte banii pe care au reusit sa ii puna deoparte de-a lungul anilor. Totodata, tot ei sunt oamenii care nu au o incredere atat de mare fata de sistemul bancar.
De partea cealalta, depozitele bancare sunt preferate de famillile ceva mai moderne, care au mult mai multa incredere in solutiile oferite de institutiile bancare. Desi ar putea parea surprinzator la prima vedere, depozitele bancare sunt preferate si de 70% dintre pensionari. Cel mai probabil, oamenii in varsta prefera sa aiba incredere in banca pentru a avea siguranta ca banii lor economisiti se afla intr-un loc sigur.
De aceeasi parere este si Bogdan Neacsu, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, care spune ca “pastrarea banilor in conturi curente la banci este cel mai sigur canal, vechea poveste cu banii la saltea nefacand nimic altceva in afara de a atrage din ce in ce mai multe probleme”.
Dana Dima, vicepresedinte in cadrul BCR, impartaseste aceeasi opinie legata de banii economisiti: “Stiu ca foarte multi romani se gandesc ca banii daca nu sunt cash nu exista, insa vreau sa le transmit celor care cred acest lucru ca banii sunt mult mai in siguranta atunci cand se afla intr-un cont bancar”. In plus, aceasta mai aduce aminte si de problemele de devalorizare a banilor cu care s-au confruntat bunicii, un alt motiv pentru care sustine ca cea mai buna varianta este aceea de pastrare a banilor intr-un cont la banca.
Sursa foto: pixabay.com
Ultimele NOUTATI
Ce nu iti spune nimeni despre bani la 20 de ani: alegeri financiare care pot schimba tot
ESET: Ransomware-ul continua sa fie un element cheie in peisajul amenintarilor cibernetice in 2025
Partenerii nostri
Cum sa creezi un mediu de lucru eficient si placut pentru angajati
Conditiile primirii de interni. Cine poate avea calitatea de intern?
[Q&A] Accesul in REGES-online pentru angajatori si salariati. Raspunsuri de la specialisti
D101 Grup fiscal: Termen de depunere si aspecte importante
Ce cuprind notele explicative la situatiile financiare anuale
Observator la Alegerile Prezidentiale 2025: acreditare, drepturi si obligatii
Alegeri Prezidentiale 2025: Calendar, Candidati, Sondaje si Model sesizare in ziua votului
Tot ce trebuie sa stii despre pensia de handicap si insotitor: acte si grade de handicap
Te-ar putea interesa si