UPDATE: Soferii care lucreaza pentru aplicatiile de ridesharing, obligati sa dea bonuri fiscale
ubertaxifyridesharingbonuri fiscaleanafsoferitaximetrie
Soferii care lucreaza pentru firmele care detin aplicatii de ridesharing, pentru a obtine venituri, vor putea sa transporte persoane cu masina numai in anumite conditii stricte, conform unui proiect de act normativ care a trecut luni de votul senatorilor si merge la Camera decizionala. Spre deosebire de varianta aparuta in dezbatere publica, forma proiectului ce a fost adoptata de Senat prevede ca soferii vor fi obligati sa foloseasca aparate de marcat si sa dea clientilor bonuri fiscale.
Propunerea legislativa privind activitatile de transport alternativ cu un vehicul cu conducator auto - „VTS”, care se refera, in esenta, la aplicatiile de tip ridesharing, cum sunt Uber, Taxify si nu numai, a fost adoptata luni Senat, dar, ca sa se aplice, actul are nevoie si de votul favorabil al deputatilor.
Proiectul a suferit unele schimbari semnificative, la comisiile senatoriale, fata de forma in care a fost pus in dezbatere. Poate cea mai importanta dintre ele este ca soferii care castiga bani prin aplicatiile de ridesharing vor fi obligati sa foloseasca aparate de marcat si sa dea clientilor bonuri fiscale. Cu alte cuvinte, obligatia va reveni soferului care detine masina, care activeaza ca angajat sau persoana fizica autorizata ori care activeaza prin intermediul unei intreprinderi individuale/familiale sau firme.
"In cazul in care se incaseaza direct de la pasager, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea serviciului prestat, operatorul de transport alternativ (proprietarul masinii - n. red.) are obligatia de a utiliza aparat de marcat electronic fiscal (...), de a emite si inmana bon fiscal pasagerului, precum si de a emite factura la solicitarea acestuia”, scrie in proiectul adoptat de Senat.
Initial, documentul prevedea ca pasagerilor le vor fi emise, direct in aplicatia de ridesharing, documente electronice care sa fie echivalentul chitantelor fiscale. Practic, nu se facea nicio referire la case de marcat si bonuri fiscale.
De asemenea, senatorii au mai operat modificari si la conditiile in care vor putea fi folosite masinile de catre soferi. Astfel, vechimea maxima va fi de zece ani, nu de 15 ani, iar inspectia tehnica periodica va trebui facuta o data la sase luni, nu o data la un an.
Referitor la conditiile pe care vor trebui sa le indeplineasca soferii, senatorii au adaugat ca acestia vor trebui sa fie apti medical si psihologic. Dar si ca nu vor putea lucra pentru aplicatiile de ridesharing daca au avut permisul auto suspendat in ultimii cinci ani pentru ca au condus bauti sau drogati ori pentru ca au fost implicati in accidente rutiere in care au ranit sau omorat persoane.
In rest, proiectul prevede in continuare ca soferii care se ocupa de transportul alternativ de tip ridesharing vor fi obligati sa aiba un certificat de atestare profesionala pentru transportul de persoane in regim de inchiriere. Documentul va putea fi obtinut de la Autoritatea Rutiera Romana. In plus, soferii vor trebui sa fie in varsta de cel putin 21 de ani si sa aiba un permis auto de categoria B de cel putin doi ani.
Soferii vor trebui sa aiba la ei, in plus fata de ce prevede Codul rutier, o copie a autorizatiei pentru transport alternativ, o polita de raspundere civila legala, o polita de asigurare pentru bunuri si persoane si o copie tiparita a contractului incheiat cu firma ce detine aplicatia de ridesharing.
Pe deasupra, propunerea legislativa prevede ca veniturile soferilor vor fi impozitate in conformitate cu Codul fiscal, insa fara sa se faca precizari exprese in acest sens.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis ca Uber este o firma care ofera servicii de transport si ca poate fi obligata sa se autorizeze la nivelul fiecarui stat membru al Uniunii Europene. Acesta este, practic, motivul principal pentru care a fost initiat proiectul de lege aflat aproape de votul favorabil al Senatului.
Actul normativ, in cazul in care va fi adoptat de deputati, va ajunge pe masa presedintelui Romaniei pentru promulgare, dupa care va fi publicat in Monitorul Oficial, abia apoi, aceste modificari legislative se vor aplica. Pana atunci, soferii se raporteaza legislatiei in vigoare la aceasta ora