TEST DRIVE. BMW 420d xDrive Coupe – o surpriza formidabila

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
TEST DRIVE. BMW 420d xDrive Coupe – o surpriza formidabila
TEST DRIVE. BMW 420d xDrive Coupe – o surpriza formidabila
de Florin Amariei la 10 Nov. 2020
Urmareste-ne pe Google News
bmw romaniabmw 420d xdrive coupetest drive

Constructorul auto bavarez a facut un pas curajos in materie de design cu aceasta masina, lucru care a pus noul Seria 4 in centrul mai multor dezbateri aprinse. Vom aprofunda si noi acest aspect mai jos, dar acum ne concentram pe faptul ca a venit momentul sa-l testez in Romania. Si, Doamne, ce surpriza a fost experienta completa!



Ma aflu deja la a treia intalnire cu noul Seria 4 (G22). Stiu ca suna de parca ne stim deja de-o viata, insa primul contact l-am avut in cadrul avanpremierei din septembrie, iar a doua oara ne-am jucat impreuna pe circuit la BMWFlyDay.

In niciuna din ocaziile de mai sus n-am avut sansa sa-l conduc asa cum trebuie, sa-l simt in tihna si sa-l pot intelege pentru a vi-l prezenta voua in mod corespunzator. Dar, iata, a treia oara-i cu noroc!

Fara a o mai lungi, va spun ca m-am prezentat la locul indicat de BMW Romania si am preluat fara contact masina. S-au luat toate masurile de siguranta impotriva transmiterii noului coronavirus, asadar aceasta experienta vine in fata dumneavoastra cu cateva pregatiri temeinice in spate.

Pentru ca ne-am mai intalnit de cateva ori am ales sa nu zabovesc in parcare. M-am asezat la volan, am conectat centura, am pornit motorul diesel si-am plecat impreuna cu noul Seria 4 inspre mangaierea razelor blande ale soarelui de toamna. Prima oprire am facut-o dupa doar 100 de metri. Eram numai noi doi in linistea diminetii de weekend, asadar momentul era ideal pentru a savura detaliile exteriorului.



Am oprit, am coborat fara sa fiu atent la interior si-am inceput s-o iau la masurat „ochiometric”.

Noul BMW Seria 4 Coupe – iti lasa o impresie

Si una chiar... Neasteptat de buna! Cand a fost dezvaluit modelul de serie, eu am avut urmatoarea remarca: „Ce design feminin!”. Chiar credeam ca nu grila maximizata e cel mai mare impact vizual pe care ni-l ofera acest automobil, ci liniile non-agresive si forma finisata cu delicatete a farurilor. Asa cum v-am mai spus si in alte experiente de acest fel, e bine sa nu ne aruncam in formarea de opinii fara a vedea produsul cu propriii ochi. Am retinut acest impact initial si acum am vrut sa vad daca am avut dreptate si pozele nu mi-au pacalit mintea. Ei bine... N-am avut.

Noul Seria 4 este un adevarat punct de concentrare maxima a dinamicitatii automotive. Grila verticala masiva, farurile asezate orizontal care i se opun, logo-ul care troneaza precum o stampila a valabilitatii calitatii bavareze, gurile mari de ventilatie si bara fata construita in proportie de 70% numai pentru accentuarea reinterpretarii rinichilor formeaza un ansamblu frontal care nu numai ca redefineste designul exterior pentru acest automobil, dar il si pozitioneaza intr-un loc unic, doar al sau, in cadrul gamei BMW.



E drept, ai nevoie de putin timp cu masina pentru a-ti da seama ca pasul curajos in fata facut de constructorul auto e cel corect. Incursiunea pe teren necunoscut si plin de incertitudini trebuie, totusi, apreciata. Va trebui, daca esti fan al marcii, sa ramai cu ea putin pentru a o putea asimila cu totul, dar nu poti ignora faptul ca BMW a incercat sa ofere clientilor sai actuali si viitori o noua dimensiune vizuala in acest segment. Putea sa ramana pe varianta conservatoare si sa nu aduca nimic nou cu adevarat la acest capitol, insa au preferat sa faca din Seria 4 un autovehicul recognoscibil imediat. Masina devine acum o adevarata extensie a propriei personalitati si te pozitioneaza clar in randul celor care nu tin cont de prejudecatile colective.

Cu toate ca pare ca tin partea BMW aici si incerc cumva sa le argumentez eu decizia luata in cazul designului exterior, va mai spus si ca mie (de-abia acum) imi place cum arata noul Seria 4 din fata. E impunator, transmite ideea de sportivitate si chiar pune in plan central identitatea bavareza reinventata.

Dar aceasta opinie personala nu este integral valabila. Marginirea grilei cu acel element cromat imi creeaza o discordanta vizuala in momentul in care privesc intreaga masina. Mi-ar fi placut sa am pe modelul testat fix modelul de grila pe care il regasim pe noile M3 si M4. Sunt 90% convins ca asa ar fi aratat mult mai bine, mult mai agresiv. Aveti, totusi, posibilitatea a innegri acel element argintiu cu pachetul Shadow Line. Merita considerata optiunea, daca aveti aceleasi gusturi ca mine.

E de apreciat faptul ca BMW nu a facut acest element de design frontal doar de dragul discutiilor, ci isi mentine in continuare rolul util in sporirea coeficientului aerodinamicitatii. Grila se inchide cand motorul nu are nevoie de racire si astfel aerul este strapuns mai usor. Acest lucru se traduce intr-un consum mai bun si un zgomot mult mai mic. Despre motor, insa, am cateva lucruri fascinante pe care vi le voi povesti mai jos.

Modelul testat a avut farurile Laserlight echipate, asadar am beneficiat de un sistem de iluminat inteligent si potent care asigura o vizibilitate foarte, foarte buna pe timp de noapte.



Mai important, reuseste sa ofere conducatorului asistenta necesara in perioade mai agasante cu ochiul uman precum crepusculul de seara sau dimineata. Intensitatea lor este neasteptat de buna si confera certitudinea ca vei avea intotdeauna parte de un drum pe care il vei vedea fara probleme. Pe langa aspectul tehnic, bifarea optiunii Laserlight aduce si o nota de stil suplimentara. Luminile de zi se extind pana in partea superioara a farului ceea ce ii confera noului Seria 4 o infatisare mai dramatica, mai concentrata. Faptul ca ai platit mai mult pentru a le avea este confirmat si prin intermediul insertiilor albastre pozitionate chiar intre faza lunga si cea scurta.

Mutandu-mi privirea putin mai sus, ajung sa descopar cat de mult s-a muncit la ascunderea in detalii subtile a unei forme extraordinare. In lumina reflectata a soarelui, capota forma un fel de palnie trapezoidala deschisa care se extindea fantastic de la marginea oglinzilor pana in elementul cromat al grilei.

Apoi, gradual, capota se desfasoara in unghiuri gandite parca pentru trecerea cat mai facila a aerului la impactul cu caroseria.



Totodata, ramanand in acest punct, vei putea observa cat de frumos silueta i se restrange pentru a o transforma intr-o sageata gata de aventuri rutiere. Linia laterala care intra pana in margina farurilor dezvaluie arcuiri care marcheaza intalnirea cu un automobil potent si tot aceasta ii reda magia.

Impactul vizual frontal este presarat cu tot felul de mici astfel de descoperiri care fac din masina bavarezilor un adevarat centru al atentiei. O transforma-n memorie greu de uitat.

Din lateral, noul BMW Seria 4 Coupe pastreaza tinuta eleganta si dinamica a unui automobil din aceasta categorie. Se mentine accentul pus pe placerea de a conduce prin dimensiunea generoasa a usilor si marimea jucausa a intregii masini. Ai ce sa vezi, insa ochii tai nu o vor zari mult timp in aceasta ipostaza pe drum. Bine, daca e parcata... Vei avea tot timpul din lumea pentru a te uita la ea.



Trebuie, totusi, sa precizez ca marimea portierelor are un dublu avantaj: garanteaza acces facil pentru cei care vor sta pe bancheta si ofera accesibilitate in spatiile stramte pentru ca beneficiezi de un spatiu mult mai bine gandit pentru intrare sau iesire.



Nu intalnim din aceasta perspectiva linii care sa formeze un caracter puternic, insa avem parte de fluiditate si uniformitate. E drept, culoarea Gri Dravit nu este cea mai potrivita pentru a scoate in evidenta linii suple si forme senzuale. O mentine, insa, sub un anonimat placut. Ii confera acea identitate exterioara „stealth” pe care unii clienti si-o doresc de la masinile lor.

Suprafetele vitrate mi s-au parut, in prima instanta, cam mici. Chiar si acum, cand ma uit din nou la fotografii, cred ca sunt putin conservatoare. Dupa ce am petrecut mai mult timp in habitaclu mi-am dat seama ca permit luminii sa patrunda fara probleme in cabina si chiar ofera si celor din spate suficienta vizibilitate pentru a nu se simti constransi de spatiul limitat.

Din spate, noul Seria 4 Coupe arata placut si, din nou, se diferentiaza de Seria 3. E un aspect care merita mentionat, intrucat plaseaza automobilul in propria sa liga si-l face mult mai interesant. La urma urmei, platesti mai mult si vrei sa obtii mai mult, nu?



Aplicarea culorii pe toate elementele caroseriei, unghiurile care reflecta lumina in diferite moduri, gurile sistemului de evacuare si forma in „L” culcat a farurilor pun acestei masini eticheta bavareza a dinamicitatii si-l plaseaza instant ca fiind un reprezentant de seama al constructorului auto. Nu avem parte de acelasi impact dramatic pe care l-am marturisit cand am privit-o din fata, insa forma acestui automobil se finalizeaza placut. Eu, personal, cred ca au facut alegerea potrivita aici si ma bucur ca nu s-a introdus vreun element care sa fie polarizant.

Per total, parerea mea proprie este ca noul Seria 4 Coupe este un automobil reusit din punct de vedere al designului exterior. Desigur, parerile pot fi impartite si fiecare are dreptul la opinia sa. Eu, totusi, va recomand sa va uitati „pe viu” la acest automobil si sa-l admirati fara graba. Merita digerat pe indelete pentru ca e un generator de surprize faine, chiar si atunci cand nu e pornit.

Sa descoperim interiorul!

Noul BMW Seria 4 Coupe – oglinda exteriorului


Acum c-am revenit in bratele sale si mi-am permis sa il experimentez complet, noul Seria 4 m-a intampinat cu un miros care mi-a starnit curiozitatea. Da, asa e, toate masinile noi miros frumos. In cazul acestui automobil, insa, aroma de „proaspat industrializat” (ca altfel nu stiu cum sa-l descriu) mi-a schimbat imediat starea de spirit. Devenisem efectiv incantat ca ma aflu acolo, in spatele volanului. Impactul unui astfel de lucru trivial precum mirosul masinii pare ca e mult mai important decat credeam eu.

Al doilea aspect pe care l-am remarcat este legat de marimea usilor: sunt neasteptat de mari. Ori am uitat eu cum e sa conduci un coupe, ori acestea chiar sunt uriase. Nu ma pot decide, asadar va las sa priviti imaginile si sa-mi spuneti voi cum sta treaba.



M-am asezat linistit la volan si m-am lasat cuprins de interiorul Vernasca Oyster ce contureaza un habitaclu premium. Nu incape indoiala ca Seria 4 Coupe apartine BMW. Tot ce atingi, tot ce vezi si tot ce simti inspira calitate ridicata. Nu s-a facut niciun fel de compromis pentru interiorul acestui automobil.

M-am facut confortabil cu ajutorul controlului electric pentru scaune, am ajustat manual volanul si am ramas putin pe loc pentru a-mi lasa mintea sa acumuleze toate informatiile care ii erau necesare. Tineti cont ca sunt un tip destul de masiv. Am 1,82 m inaltime si peste 100 kg, asadar, daca eu am reusit sa imi gasesc pozitia preferata in aceasta masina, cu siguranta veti putea si voi. Scaunul soferului asigura un sprijin lateral bun si, mai important, ofera spatelui fix ce-i trebuie pentru a nu fi chinuit la drum lung. Si, asa cum va voi arata mai jos, acest Seria 4 Coupe e extrem de capabil de trasee care pot strabate tara-n lung si-n lat.

Conducatorul acestei masini este intampinat de cele mai noi tehnologii BMW, iar iDrive 7 este unul dintre cele mai bune sisteme de infotainment de pe piata. Este usor de folosit, il dibuiesti rapid si este accesibil in orice conditii de lumina. Mai mult, il poti regla oricand sa iti ofere intensitatea preferata cu ajutorul unui buton din stanga volanului, integrat in panoul pentru controlul luminilor.



Display-ul de bord cu a sa noua forma are o marime potrivita si contine suficiente informatii utile, pe langa viteza, turatii, nivel de combustibil si temperatura motorului. Acesta iti arata harta, iti ofera diverse avertisemente si poate sa fie utilizat in controlarea muzicii sau a postului de radio. Nu e la fel de versatil ca ceea ce regasim in prezent pe modele similare Audi sau Mercedes-Benz, insa n-are de ce sa isi doreasca un asemenea lucru. Pentru ca noul Seria 4 Coupe beneficiaza de un Head-Up Display masiv care contine zeci de informatii utile si un ecran multimedia mare pe care il vezi fara sa iti iei ochii de la drum. Bordul putea ramane doar cu vitezometru si turometru. Nu era nicio problema.

Ecranul sistemului multimedia poate fi controlat prin atingere, prin gesturi, cu ajutorul rotitei din dreapta schimbatorului sau prin intermediul scurtatorilor de pe volan. Pe scurt, ajungi usor la el. Rezolutia sa este extrem de clara, iar miscarile fluide. Intensitatea afisajului se preteaza oricaror conditii de lumina, asadar il poti chiar si dezactiva daca vrei un condus lipsit de distrageri. Mai mult, il poti personaliza si, surpriza, acum avem si Android Auto!



Volanul si scaunele incalzite au fost o binecuvantare pentru diminetile reci in care am plecat de acasa cu noul Seria 4 Coupe, insa nimic nu ma va convinge ca exista un alt tip de volan mai bun pentru acest automobil. Are marimea potrivita, iti place sa il atingi, vrei sa iti tii mainile pe el, iar cand vrei sa mergi mai dinamic chiar simti ca te afli in control.

Pasagerul meu a insistat ca trebuie sa va spun neaparat ca scaunele incalzite sunt geniale: se opresc treptat in caz ca nu sunt dezactivate de utilizator si mentin zona lombara la temperatura optima pentru confort sporit. Totodata, si sprijinul lateral al scaunelor fata beneficiaza de incalzire!

Sistemul de sunet Harman Kardon a fost o alta surpriza neasteptat de faina. Stiam de la fosta generatie ca forma de coupe este mai concentrata si astfel permite sunetului sa nu fie diluat, insa chiar am fost luat pe nepregatite. Am cateva melodii din genuri diferite pe care le ascult in orice masina noua. In prima faza am zis ca ceva e dubios. Sunetul parea sa nu zgataie inima in mine cu vibratii joase. Am incercat sa vorbesc cu persoana din dreapta si... Hop! Nu ma auzeam tipand! Aici mi-am dat seama ca modul in care sunt distribuite boxele fac din acest autovehicul o sala de concerte exclusiv pentru VIP-uri. Calitatea redata era atat de inalta, incat eu credeam ca se aude incet. Thumbs up pentru acest lucru, mai ales ca poti sa editezi tu modul in care asculti piesele preferate. Eu, recunosc, am adaugat +3 la bass si am dat mai incet. Prefer tonurile joase, in detrimentul volumului maxim.

Inspre surprinderea mea, acum ca v-am mai spus de ce gasiti in Seria 4, eu am incaput neasteptat de bine in masina la picioare. Cum sunt mai mare de felul meu, in unele masini stau cu picioarele apropiate. Ei bine, in Seria 4 Coupe am avut loc de rasfat. Singura chestiune care m-a deranjat putin este legata de modul in care buzunarul usii imi atingea gamba. N-am putut sa imi odihnesc stangul pe pedala dedicata in acest sens pentru mult timp, intrucat imi intra in picior locul in care imi tineam sticla de apa si amorteam.



Ajungem, asadar, la spatiile de depozitare. Seria 4 Coupe, desi stilat, ramane in serviciul proprietarului sau. Ai unde sa pui o sticla de apa, un pahar de cafea sau bagaje voluminoase. Spatiul din interior e la indemana oricand, mai ales ca bancheta spate poate fi folosita pentru diferite articole cand nu sta nimeni acolo. Portbajul e generos si pot sa certific acest lucru: am transportat un televizor de 55 de inchi in ambalajul sau original cu acest BMW. Hainele si suvenirurile vor fi oricand primite cu bratele deschise de aceasta masina.

Ce nu inteleg eu in cazul acestei masini este modul in care BMW a ales sa realizeze cotiera centrala. Se deschide in sus, in loc de doua parti egale care se separa in stanga si in dreapta. Cred ca merita si Seria 4 aceeasi cotiera ca Seria 5 sau Seria 8. M-am gasit de multe ori in situatia in care voiam sa iau sau sa pun ceva in acel loc si, in loc ca totul sa fie usor, ma schimonoseam ca sa nu scap ceva. In plus, nu e incalzita ca in cazul modelelor mentionate anterior.

Am apreciat, insa, atentia la detaliu. Butoanele pe care le vei atinge din cand in cand (doar vei folosi gesture control mai des sau asistentul virtual) sunt placute la atingere, iar galvanizarea unora dintre ele chiar schimba perceptia pe care ti-o ofera acest interior.



Nici de conectivitate nu duce lipsa acest sexy coupe. V-am zis deja ca avem Android Auto, dar in Seria 4 dam si de Apple CarPlay, Screen Mirroring prin Wi-Fi, Bluetooth, Hotspot, serviciu citire stiri, RTTI pentru navigatie, serviciu Concierge, conexiuni USB-A si USB-C, precum si incarcare wireless.

Ajung, asadar, la concluzia ca acest BMW isi oglindeste exteriorul la interior. Nu impresioneaza din prima prin design, dar pe masura ce il descoperi vei realiza ca aici vei gasi tot ce ai nevoie pentru drumuri conectate sau complet izolate. E mirific sa stii ca ai aceste oportunitati la indemana ta oricand.

L-am disecat destul, asadar acum e momentul adevarului. Sa vedem daca-i BMW „pe bune” sau acest sistem de propulsie exista in portofoliu doar de umplutura.

Noul BMW Seria 4 Coupe – n-o sa-ti vina sa crezi!


Dac-ai ajuns pana aici, nu mai am cum sa-ti fur click-ul prin titlu senzationalist, insa chiar n-o sa-ti vina sa crezi ce-ti voi spune mai jos.

Modelul testat de mine a avut un motor diesel de 2 litri in 4 cilindri capabil de 190 de CP@4000 rpm si 400 de Nm@1750 rpm. Decent, ar spune cam orice roman care conduce destul de mult prin tara noastra. Mai ales, daca luam in calcul si faptul ca acest BMW este destul de atletic cu ale sale 1,68 tone. Cum puterea este distribuita tuturor celor patru roti gratie sistemului xDrive, e clar ca avem de-a face cu o oferta atractiva. Motorina inseamna un consum mic, iar un 4x4 dinamic asigura stabilitate in orice anotimp.



Toate bune si frumoase pana aici. N-avem asteptari prea mari pentru ca deja stim ce pot sa ofere masinile diesel la nivel de performanta si utilitate pe termen lung.

Dar ce nu stiati nici voi (si nici eu!) e ca acest Seria 4 Coupe are un as in maneca sa de care eu n-am fost informat si l-am descoperit singur. Asadar, aflarea sa a fost o reala surpriza. Cititi in continuare.

Pentru ca mi-am dorit sa va ofer date utile care sa va fie de folos in luarea unei decizii am ales trasee cat mai variate, dupa cum urmeaza.

Doar in Bucuresti. Am pornit de la punctul de ridicare al masinii in modul Eco Pro si l-am mentinut activ pana cand am parasit Capitala. Rezultatul, dupa 88.9 km efectuati cu o viteza medie de 19,8 km/h, a fost 7,3 l/100 km. O valoare excelenta, daca luam in calcul ca am stat in trafic, am fost la cumparaturi, am prins multe semafoare si am avut de efectuat tot felul de manevre care solicita motorul. In Eco Pro masina incearca sa foloseasca cat mai putine resurse si-ti taie putin din capacitatea acceleratiei, asadar consumul obtinut face dovada ca modul acesta de condus e util. Tot in aceasta prima etapa am mai remarcat si faptu ca masina este antifonata neasteptat de bine. Credeam ca designul frameless al geamurilor va lasa loc de mai mult zgomot in habitaclu. N-a fost cazul. Simultan, suspensia pare a fi o idee cam rigida pentru drumurile noastre peticite. Nu-i pot, insa reprosa asta. Aveam si jante de 19” echipate...

Autostrada A3. Am plecat pe A3 cu modul Eco Pro activ, insa am resetat valorile. Am pus pilotul automat care stie sa te mentina in banda si sa pastreze distanta in functie de cel din fata ta la munca, iar doar am tinut mainile pe volan si m-am bucurat de monotonia pe care o presupune condusul pe drumuri lungi fara curbe. Am lasat masina sa-si distribuie singura puterea si nu m-am bagat deloc peste calculele sale. La finalul A3 am consultat datele si am observat urmatoarele: consum de 4,3 l/100 km pentru o distanta de 61.2 km parcursi cu viteza medie de 96,7 km/h. Destul de bun, mai ales ca rezervorul inca era aproape plin! Chiar o valoare surprinzatoare, dar si mai fain e faptul ca linistea din habitaclu remarcata in oras se resimte si la drum de viteza. Vantul nu se aude in cabina la 100 de km/h!

Autostrada A3 – Baraj Paltinu. Am parasit A3, am preluat fraiele complet, am activat modul Confort si i-am dat bice pana la destinatia finala. Am parcurs 53,8 km cu o viteza medie de 71.2 km/h si am obtinut 6,8 l/100 km. De-a lungul acestei etape am efectuat depasiri, am asteptat la sensuri giratorii, am ajustat viteza in functie de limitele legale si am mers pe drumuri mai intortocheate sau care prezentau un grad crescut de panta.



Baraj Paltinu – Autostrada A3. Am plecat inapoi spre Capitala, asadar am reluat masuratorile. Am pastrat modul Confort activat si am uitat din sa ies din meniul afisat pe generosul ecran de infotainment care iti ofera datele despre calatoria avuta. Asadar, in timp ce conduceam linistit observ ceva extraordinar: consum de 2,6 l/100 km pentru o viteza medie de 80.2 km/h de-a lungul distantei de 18.4 km efectuata in aproximativ 13 minute. Dovada (captura din video inregistrat ca sa-mi amintesc acest moment epic) poate fi accesata AICI. Da, distanta este scurta pentru ca am mers constant pana la primul sens giratoriu. De acolo, era clar ca nivelul de consum va creste pentru ca urma sa ma intalnesc cu trafic. Inca o data: consum de 2,6 l/100 km cu un BMW Seria 4 Coupe in 2020! Eu am fost efectiv uimit. Daca aveam o bucata de drum mai lunga fara semafoare sau sensuri giratorii sunt convins ca puteam obtine si mai putin, intrucat in anumite moment computerul imi afisa consum instant de 1,4-1,8 l/100 km. Demential!

Autostrada A3 (din nou). La revenirea pe autostrada am resetat din nou datele, am pastrat modul Confort si am condus eu. N-am mai lasat sistemele de asistenta sa munceasca in locul meu. Am facut depasiri, am mers cu viteza mare constanta si am trait experienta completa bavareza oferita de noul Seria 4 Coupe pe A3-ul romanesc. La intrarea in Capitala, am verificat valorile: consum de 5,9 l/100 km pentru o viteza medie de 131.1 km/h de-a lungul a 61.8 km parcursi in sub 29 de minute. Cred ca la un moment dat n-am fost atent la vitezometru si am depasit putin pragul de 139 de km/h, iar vantul de-abia daca se auzea. Este neasteptat de aerodinamica si bine antifonata aceasta masina, pe langa faptul ca pastreaza dinamica specifica BMW chiar si cu aceasta motorizare.

Doar in Bucuresti (din nou). La intrarea in Capitala am resetat din nou valorile si-am observat ca in rezervor mai aveam inca putin peste trei sferturi, dupa ce eu am facut toate drumurile de mai sus fara sa adaug vreo picatura de combustibil. Am realizat alti 82.3 km in Bucuresti exclusiv in modul Adaptive si am obtinut un consum de 6,6 l/100 km pentru o viteza medie de 28.8 km/h si aproximativ 3 ore de condus in total din care 43 de minute reprezinta timpul in care motorul diesel nu a fost deloc activat.

Eu va anuntasem inca din februarie ca motorizarile diesel BMW au primit tehnologia mild hybrid, dar pana acum nu am experimentat ceea ce presupun ele cu adevarat. Sincer sa fiu, initial am crezut ca e vorba doar de o incercare simpla a BMW de a pune ceva in plus ca sa raspunda resctrictiilor de emisii stabilite de Uniunea Europeana. Iata, asadar, ca n-am intuit bine. Progresul chiar a fost realizat. Tehnologia mild-hybrid folosita pentru noul Seria 4 Coupe chiar functioneaza si impacteaza major modul in care masina isi foloseste resursele. Datele de mai sus reprezinta dovada clara ca noile motorizari diesel precum cele oferite acum de bavarezi mai rezista inca 10 ani cel putin pe piata si isi vor face treaba onorabil!



Ati observat mai sus ca n-am mentionat deloc modul Sport. L-am activat pentru o scurta perioada de timp si nu mi-a folosit la nimic. Nu sunt tipul de om care sa accelereze inutil, asadar am ramas cu modul Adaptive in loc de Sport in inima. Si-a facut treaba excelent cand am avut nevoie de putere, dar a si mentinut consumul la un nivel optim.

Concluzia acestei experiente este pe cat de simpla, pe atat de complicata. Da, noul Seria 4 cu motorizarea aceasta este extraordinar. Progresul realizat este palpabil si poate fi observat atat la exterior, cat si la interior. Dinamica nu a parasit noul exemplar BMW, iar conectivitatea n-a fost niciodata mai buna. Ramane, insa, intrebarea: daca ceea ce-ti doresti e eficienta bavareza pe motorina, de ce nu ti-ai lua un 320d sau, de ce nu, chiar 330e PHEV si sa te bucuri de un pret mai mic impreuna cu spatiu mai bun pentru catel/prieteni/familie?

Si raspunsul, draga cititor, va veni in momentul in care voi aduce in fata ta si noul M440i xDrive.

Cum toate lucrurile bune din lumea asta au si un pret pe masura, modelul impresionant testat costa 73.174 de euro cu TVA inclus, pret format din costul de baza de 49.920 de euro si optionalele adaugate in valoare de 23.254 de euro. Numai culoarea, spre exemplu, costa 2.050 de euro. Jantele de 19” si ele presupun un efort financiar de 1.968 de euro.



Daca-i merita sau nu, voi decideti. Eu, unul, stiu acum ca noul Seria 4 Coupe este al naibii de fain, e plin de tehnologie utila, mentine o nota necesara de practicalitate, e confortabil, stie sa fie dinamic si, poate cel mai important, depaseste orice asteptare legata de eficienta.

Iti multumesc pentru ca ai fost aici si pentru aceasta aventura!

Pe curand!



 

Colaborator Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Salariul mediu real in Romania a sarit de pragul de 1.000 de euro
Economie

Salariul mediu real in Romania a sarit de pragul de 1.000 de euro

today21 Dec. 2024
Ne-ar placea ca Romania sa fie reprezentata de Calin Georgescu pe plan international?
Analize

Ne-ar placea ca Romania sa fie reprezentata de Calin Georgescu pe plan international?

today20 Dec. 2024
Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine
Life Style

Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine

today20 Dec. 2024
Reteta zilei

Cum sa faci cozonaci pufosi de fiecare data secretul pe care bunica nu ti l-a spus

today20 Dec. 2024
Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi
Life Style

Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi

today20 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori
Economie

De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori

today20 Dec. 2024
Cat de darnici sunt patronii romani cu angajatii, in prag de Sarbatori? Tichete, bonuri de masa, petreceri si cadouri. Unele firme nu se uita la bani
Companii

Cat de darnici sunt patronii romani cu angajatii, in prag de Sarbatori? Tichete, bonuri de masa, petreceri si cadouri. Unele firme nu se uita la bani

today20 Dec. 2024
ANAF-ul a stabilit o NOUA TAXA pentru romani. Cine e pe lista neagra si cat are de dat la stat?
Financiar-Bancar

ANAF-ul a stabilit o NOUA TAXA pentru romani. Cine e pe lista neagra si cat are de dat la stat?

today20 Dec. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine
Life Style

Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine

today20 Dec. 2024
Reteta zilei

Cum sa faci cozonaci pufosi de fiecare data secretul pe care bunica nu ti l-a spus

today20 Dec. 2024
Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi
Life Style

Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi

today20 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori
Economie

De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori

today20 Dec. 2024

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x