Desi benzina s-a ieftinit, motorina a atins noi maxime istorice. Ce-i asteapta pe soferi, in perioada urmatoare
sofericarburantmotorinabenzinapompa
Desi benzina s-a ieftinit, motorina a atins noi maxime istorice, in Romania, in Europa Centrala si de Est, dar si in SUA, iar, din pacate pentru soferi, diferenta este asteptata a ramane ridicata sau chiar a se majora, in perioada urmatoare, daca nu asistam la o temperare a ostilitatilor in Ucraina, arata o analiza XTB.
Pe intreg parcursul anului trecut, in Romania,
preturile la pompa ale motorinei si benzinei au ramas relativ apropiate. Diferente usor mai ridicate au fost in vara anului 2021, desi ele s-au mentinut in general sub 20 de bani pe litru.
O diferenta usor de observat a inceput sa apara in primavara acestui an, si, spre deosebire de perioadele anterioare, nu a atins rapid un platou, ci s-a adancit in ultima parte a lunii martie si in aprilie. De la 47 de bani pe 31 martie, diferenta a ajuns la 66 de bani pe 6 aprilie si 68 de bani pe 11 aprilie.
Astfel, desi benzina s-a ieftinit, urmand tendinta petrolului pe bursele internationale, motorina a atins noi maxime istorice.
Privind in urma, pe date din ultimii 7 ani, abia intre noiembrie 2018 si martie 2019 am mai avut diferente semnificative, dar, in general, sub 50 de bani pe litru.
Situatia nu este vizibila doar in Romania, ci in mai toata regiunea.
In Polonia, conform monitorului european, benzina costa 1.42 EUR/litru, iar motorina era pe 4 aprilie mai scumpa: 19 eurocenti, fata de 13 eurocenti in Romania si 12 eurocenti in Ungaria.
In Bulgaria, diferenta era de doar 2 centi, in timp ce, in Slovacia, motorina era mai ieftina cu 3 centi, potrivit buletinului Comisiei Europene.
Piata carburantilor diesel, utilizati in domenii variate precum transport rutier de marfuri, constructii sau agricultura, este una globala, iar cererea crescuta dintr-o regiune sau aprovizionarea limitata are efecte la mii de kilometri distanta.
Trendul cotatiilor de referinta in Europa (ICE) a fost favorabil benzinei in primele luni, cu o recuperare ulterioara a motorinei.
In SUA, unde in trecut un galon de motorina a fost cu 30-40 de centi mai scump, s-a ajuns la o diferenta si de 1 dolar. Si aici benzina a predat stafeta motorinei in special in luna martie, diferenta accentuandu-se ca urmare a unei ieftiniri mai pronuntate a benzinei relativ la motorina.
De la varful din 11 martie, de 4,33 dolari/galon, benzina a ajuns la 4,11 dolari/galon potrivit AAA. Motorina este la 5,04 dolari/galon de la un varf de 5,135 dolari/galon acum o luna.
Europa este exportatoare de benzina, dar importatoare de motorina, insa situatia nu este omogena, iar diferentele intre tari si regiuni sunt mari.
Pe langa petrol, care poate fi rafinat pentru a obtine benzina sau motorina, Rusia exporta si direct motorina, aproximativ 20% din cererea continentului fiind acoperita din aceasta directie. Izbucnirea razboiului a generat un soc al ofertei, tocmai cand cererea se afla intr-un sezon de crestere.
In ultima perioada, companiile petroliere au avut tendinta de a se reorienta, chiar de la distante mult mai mari, apeland la surse precum Orientul Mijlociu, Asia sau SUA.
Pe de alta parte, cererea pentru lucrari agricole sau logistica a crescut, pe fondul conflictului din Ucraina si al efectelor sale in pietele de marfuri agricole.
Cererea de transport pentru echipamente grele a fost de asemenea in crestere, iar acesta se realizeaza in principal cu motorina, nu cu benzina.
Diferentialul este asteptat a ramane ridicat sau chiar a se majora, chiar in perioada urmatoare, daca nu asistam la o temperare a ostilitatilor.
Motorina ar putea ramane o perioada sensibil mai scumpa decat benzina, cu toate ca ar fi unele sperante de temperare spre vara.
O auto-reglare partiala ar putea veni pe termen mediu de la incetinirea aprovizionarii. Cu inflatie in crestere si o abordare mai prudenta a consumatorilor, si in urma blocajelor din China adaugate peste impotmolirea logistica anterioara, restrictiile impuse de China pentru a mentine controlul asupra numarului de infectari ar putea avea efecte in serie.
Lanturile logistice erau deja sub presiune, si a comanda in Europa o bicicleta din China poate costa pana la 2/3 din valoarea sa pentru transport poate indeparta o parte din cerere.
Operatorul maritim Maersk a vorbit de o "acumulare de intarzieri", iar o analiza Oxford Economics arata ca dificultatile de aprovizionare sunt la un nou maxim.
Sperante pentru soferi vin si dinspre evolutiile petrolului pe pietele internationale. De la peste 131 dolari/baril, petrolul Brent este acum in jur de 100 dolari/baril.
Eliberarea a 120 de milioane de barili din rezervele SUA si ale altor state anuntate de IEA, inchiderea unor orase in China si cresterile de dobanda anuntate de bancile centrale, inclusiv din SUA au stopat deocamdata ascensiunea petrolului.
Pentru o vreme, o usoara tendinta de ieftinire a benzinei ar putea sa continue, desi in privinta motorinei, trendul nu este clar, chiar daca petrolul nu s-ar scumpi.