Mostenirea Puskin
puskinversuripoeziiliteraturaarta
Ieri vorbeam despre Dostoievski, un scriitor fabulos... Printr-o reverenta, astazi, 10 februarie 2011, cand se implinesc 174 de ani de la incetarea din viata a lui Aleksandr Sergheevici Puskin, el face loc celui care este considerat poetul national al Rusiei. Fondatorului literaturii ruse moderne. Unui dramaturg clasic din perioada romantica. Celui care a influentat major opera scriitorilor din generatia urmatoare.
Prin intreaga sa contributie literara, Puskin a creat un stil propriu. O combinatie intre naratiune, teatru, idila si satira. Nimic nu intregeste acest tablou mai bine decat parerea binecunoscutului critic Belinski: "A scrie despre Puskin inseamna a scrie despre intreaga literatura rusa".
El depaseste cadrul unei epoci si, fara a face declaratii cu caracter absolut, Puskin este creatorul unui drum nou, compunand toate elementele irigarii vegetatiei literare viitoare.
Nascut la Moscova pe 6 iunie 1799, poetul cel mai popular al Rusiei are radacini de vita aristocrata atat din partea tatalui, descendent al unei distinse familii nobile rusesti, cat si din partea mamei, al carei strabunic era un etiopian innobilat de Petru cel Mare, Ibrahim Hanibal, renumitul "arap al lui Petru cel Mare", cel care va imbraca haina personajului din binecunoscutul roman cu acest titlu al stranepotului sau.
Viitorul grandios al artistului Puskin se putea intrezari inca din anii de liceu, marcati de debutul literar al acestuia (1814) – poezia "Prietenului poet", publicata in "Curierul Europei". In momentul terminarii liceului, Puskin era autorul a peste 100 de poezii, fiind deja un scriitor apreciat.
Voiosia, dragostea, prietenia, teme ale liricii din perioada tineretii poetului, se oglindesc la fel de expresiv ca si cele vizand cultura, arta creatiei in viata sufleteasca de o intensa bogatie creatoare a lui Puskin.
De obarsie nobila, revolutionar prin inclinatie, laudat sau calomniat de contemporani, tinut in cinste la Curte sau exilat in cele mai indepartate provincii ale Imperiului, Puskin, creatorul poemului romantic rus, in care si-a sadit suflul sau inovator, a reusit sa transforme belsugul experientelor si al trairilor, pe fondul unei culturi consistente, intr-o sursa de inspiratie pentru opere literare menite a rezista atat evolutiei timpului, cat si fluctuatiei de mentalitate.
Dintre operele sale, amintim: "Ruslan si Ludmila Boris" (poem, 1820), "Fantana din Bahcisarai" (poem, 1824), "Boris Godunov" (drama, 1831), "Evgheni Oneghin" (roman in versuri, 1825), "Povestirile raposatului Belkin" (proza, 1831), "Tiganii" (poem, 1827), "Micile tragedii" (1830)...
Anii petrecuti de catre poet la Chisinau au fost fecunzi pentru creatia sa, lasandu-i acestuia impresii placute, comparativ cu partea a doua a exilului – Odessa. Apar o serie de poezii lirice, iar Puskin va lucra in continuare la poemele romantice "Prizonierul din Caucaz", "Fantana din Bahcisarai", "Fratii talhari", precum si poemul satiric "Gavriliada".
Belinski spunea ca
poezia lui Puskin este uimitor de fidela realitatii ruse, fie ca descrie natura rusa, fie ca zugraveste caracterele ruse... Atunci, fluenta unor
"Versuri scrise intr-o noapte de insomnie" nu poate decat sa demonstreze evidenta, adaugand inca un
accent geniului unui artist:
"Noapte, nici un licarit/Iar veghez ca-ntr-o pustie/Picura monotonie/Ornicul neobosit./Soapta Parcelor vrajeste, /Viata fuge soriceste:/Prin unghere a fosnit…/Somnul noptii e trudit, /Si uratul greu m-apasa…/Ce urziti in miez de noapte,/Obsedante, triste soapte?/E mustrarea neinteleasa, /Glasul zilei ce s-a dus?/Prorocind, ce oare-ati spus?/M-ati chemat? Cum sa va-ncheg, /Talcul sa vi-l inteleg?…"