Momentul este sa ne rugam si noi pentru cel care s-a rugat o viata pentru turma sa
dumnezeubartolomeu ananiabisericarugaciunibiblia editia jubiliara 2001
a sfantului sinod
Astazi, joi, 03.02.2011, in Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca se oficiaza ceremonia liturgica care preceda ceremonia funerara a Mitropolitului Bartolomeu Anania, cunoscut atat pentru activitatea sa misionara, cat si ca om de litere.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, inconjurat de un sobor de arhierei, va fi cel care va savarsi Sfanta Liturghie. La ceremonie sunt prezenti si inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, Bisericii Unite cu Roma Greco-Catolica si ai Bisericii Romano-Catolice.
In Piata Avram Iancu din Cluj-Napoca, unde se afla Catedrala Mitropolitana, au fost amplasate deja doua mari ecrane pentru cei peste 10.000 de credinciosi care vor urmari funeraliile IPS Bartolomeu.
IPS Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania, s-a calugarit la Manastirea Antim din Bucuresti, sub numele de Bartolomeu. A slujit, in calitate de de ierodiacon, la Manastirile Polovragi si Baia de Aries. Iar din 1947, ca staret la Manastirea Toplita din judetul Harghita.
In 1958 va fi acuzat de activitate legionara, condamnat la Penitenciarul din Aiud.
Biserica Ortodoxa Romana il va repartiza, in 1966, sa slujeasca la Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din Statele Unite ale Americii.
Se va reintoarce insa in tara si va fi numit director al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. Iar din 1982 se retrage la Manastirea Varetec, dedicandu-se scrisului.
PreaFericitul Parinte Patriarh Teoctist va celebra slujba de hirotonire ca arhiereu a IPS Bartolomeu la 7 februarie 1993, acesta fiind instalat in Catedrala din Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc dupa ce, la 21 ianuarie 1993, fusese ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, moment prielnic inceperii unei misiuni de exceptie.
La 2 martie 2006, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane il va ridica la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Instalarea oficiala a avut loc la 25 martie 2006, de un sobor de ierarhi in frunte cu Patriarhul Teoctist.
IPS-ului Bartolomeu ii datoram cea mai noua biblie sinodala romaneasca, in editie jubiliara, tradusa dupa Septuaginta (traducerea Pentateuhului si a celorlalte carti ale Vechiului Testament din ebraica in greaca).
Inaltul ierarh, harazit de Dumnezeu cu arta scrisului, a publicat si "Miorita" (1966), "Mesterul Manole" (1968), "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969), "Paharelul cu nectar", "Steaua Zimbrului" (1971), şi "Poeme cu masti" (1972). Bagajul scrierilor sale este destul de consistent, cuprinzand, printre altele, si volumul de poezii "Geneze" (1971), "Istorii agrippine" (1976), "File de acatist" (1981), Anamneze" (1984), "Imn Eminescului în nouasprezece canturi" (1992), "Poezie religioasa romaneasca moderna" (1992). La acestea se adauga volumele de proza si de eseuri "Greul Pămantului" (1982), "Rotonda plopilor aprinsi" (1983), albumul "Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic "Strainii din Kipukua" (1979).
Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Romania ii va fi decernat in 1982.
Astazi, langa catafalcul IPS Bartolomeu se afla toti marii ierarhi din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului - IPS Andrei Andreicut, arhiepiscop de Alba Iulia, IPS Justinian Chira, episcop al Maramureşului si Satmarului, PS Sofronie Drincec, episcop de Oradea, PS Petroniu Florea, episcop de Salaj, PS Vasile Somesanul si PS Irineu Bistriteanul. De asemenea, sunt prezenti mitropolitii Ardealului, IPS Laurentiu Streza, Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan Savu, Olteniei, IPS Irineu Popa, si Banatului, IPS Nicolae Corneanu, precum si IPS Ioan Selejan, episcop al Covasnei si Harghitei, si IPS Calinic Argatu, arhiepiscop al Argesului si Muscelului.
Si vom mai fi prezenti si noi, toti ceilalti care dorim sa inaltam o rugaciune pentru IPS Bartolomeu, cel care va merge spre Lumina spre care a tins o Viata de Rugaciune pentru indepartarea spinii pacatelor, cautand permanent doar Calea cea ingusta. Unde au acces doar Alesii lui Dumnezeu.