Ioan Slavici, o alta legenda

Ioan Slavici, o alta legenda ioan slavicimihai eminescucaragialeion creangacosbucmaiorescubiografie ioan slavici

"Aceasta lume a lui Slavici seamana nu numai in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului." (Mihai Eminescu)
Scriitorul si jurnalistul roman Ioan Slavici s-a nascut in anul unei revolutii, 1848, la 18 ianuarie, in satul Siria, Arad. Copilaria sa este una fericita, intrucatva semanand cu cea a altui mare scriitor roman, Ion Creanga. Parintii sai, Elena si Sava Slavici, oameni gospodari si simpli, ii insufla dragostea de carte si respectul fata de om.

In anul 1869, Ioan Slavici, student la Universitatea din Viena, in paralel urmand si Facultatea de Drept,  il cunoaste pe Mihai Eminescu, student si el in capitala Imperiului Habsburgic. Se leaga o prietenie pe viata. La indemnul lui Eminescu va incepe sa scrie literatura in romaneste.

In 1871 debuteaza in Convorbiri literare cu o comedie: "Fata de birau". In acelasi an, impreuna cu Eminescu,  pune bazele Societatii Academice Sociale Literare Romania Juna si organizeaza Serbarea de la Putna a Studentimii romane din tara si din strainatate.

In anul urmator, publica prima poveste, Zana Zorilor. Scrierile sale de inceput sunt, in marea lor majoritate, povesti: "Ileana cea sireata", "Florita de codru", "Doi feti cu stea in frunte".

In 1875, numit de Maiorescu, devine profesor la liceul Matei Basarab din Bucuresti. Apoi, redactor la Ziarul Timpul (1877).

In 1880 apare nuvela "Budulea Taichii". Anul urmator va scoate Volumul "Novele din popor", care va cuprinde si prozele scrise pana atunci. 1880 este anul cand publica si capodopera "Moara cu noroc".

In 1890, dupa cativa ani de framantari in viata sa (divorteaza de prima sotie, Ecaterina, se recasatoreste, la Sibiu, cu Eleonora Tanasescu; este inchis de catre maghiari, in urma unor articole in care revendica drepurile romanilor; are loc premiera dramei istorice Gaspar Gratiani La Nationalul bucurestean; va face un an de detentie la Vat, in Ungaria), revine la Bucuresti, unde va fi profesor la  Azilul "Elena Doamna".

Dupa ce in 1892 devine cetatean roman, publica "Novele vol. I-II". Peste doi ani, editeaza "Vatra" la Bucuresti, alaturi de Cosbuc si Caragiale. Este si anul in care publica romanul "Mara" in foileton.

In 1902 apare romanul "Din batrani", care va fi premiat de Academia Romana.

Viata sa, una agitata, consuma spre final un ritm si mai alert, iar anii de inchisoare il secatuiesc.

Anul 1921 va scoate la lumina volumul autobiografic "Inchisorile mele", in care-si va justifica activitatea din Ardeal si din Romania.

Pretioasele sale amintiri despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Cosbuc, Maiorescu vor fi reunite in volumul "Amintiri", in 1924.

La 17 august 1925 se stinge o Lumina. Este inmormantat la schitul Brazi, iar cel care va rosti cuvantul de ramas bun este un alt mare titan al literaturii romane, Gala Galaction.