111 ani de la nasterea lui Mircea Eliade: Intre geniu literar si activist legionar
mircea eliadescriitor romanescmaytreiacademia romana
Mircea Eliade a fost un scriitor, profesor, filozof si istoric al religiilor, nascut la 13 martie 1907 in Bucuresti. Eliade a scris 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice care au fost traduse in peste 18 limbi. De asemenea, scriitorului ii apartin peste 1.200 de articole si recenzii pe diverse teme. Intreaga opera a lui Eliade contine peste 80 de volume, fara a lua in calcul jurnalele intime si manuscrisele inedite.
Mircea Eliade a fost un erudit de exceptie, vorbind fluent cinci limbi straine, (romana, franceza, germane, italiana, engleza) si cunoscand destul de bine alte 3 limbi (ebraica, persona, sanscrita).
Mircea Eliade a fost o personalitate complexa si paradoxala, in care geniul aproape nepamantean s-a impletit pe tot parcursul vietii cu capriciile unui adolescent rebel. Desi faima lui Eliade a facut inconjurul lumii datorita operei sale de o inestimabila valoare culturala si o profunzime spirituala aparte, scriitorul nu a fost pasionat de scoala.
Din contra, in jurnalele intime pe foile carora isi asternea memoriile, spunea adesea ca nu a inteles rostul cursurilor. Aceasta adversitate s-a resimtit mereu in notele primite de Eliade, acesta confruntandu-se adesea cu situatii de corigenta.
In tinerete, Eliade a fost jurnalist si eseist, discipol al controversatului filosof de extrema dreapta Nae Ionescu si membru al societatii literare Criterion.
Ce rost are alfabetul? "Nu mi se parea atat de interesant"
"Am fost mandru cand am imbracat sortul cenusiu si m-am dus singur la scoala. Invatasem deja alfabetul, dar inca nu-mi dadeam seama la ce ar putea folosi. Nu mi se parea atat de interesant cand am ajuns sa silabisesc o-u, ou, bo-u, bou – nici chiar cand am izbutit sa citesc fara sa mai silabises." isi aminteste Eliade in „Memorii“.
"Fugeam de la curs ..."
Tot in Memorii, scriitorul de geniu nota: "Fugeam adeseori de la curs, sarind pe fereastra si ma duceam sa joc oina pe maidanul Primariei. Alteori, nu veneam la scoala, mintind ca eram bolnav. Rupeam foile din carnetul de note, ca sa nu vada mama cat de proaste note aveam, sau ma prefaceam ca l-am uitat acasa sau ca l-am pierdut."
Desi nu era adeptul invatamantului formal, Eliade avea o sete de cunoastere care s-a manifestat pe tot parcursul vietii. Scriitorul nu rata nicio ocazie de a citi o noua carte, un articol sau orice ii pica in mana, insa tatal sau, il incuraja catre pian, instrument la care considera ca Eliade exceleaza. Pe tatal sau nici nu il interesau atat de mult notele de la scoala, nici pasiunea baiatului pentru lectura, isi dorea doar sa exerseze la pian si sa devina un mare artist.
Ei ma cred o haimana si sunt siguri ca nu voi ajunge nimic. Am sa le pregatesc o surpriza!“, si-a spus Eliade.
Scriitorul nu era un elev silitor, nici in scoala primara nici in liceu, iar profesorii il sanctionau pentru ca nu isi dadea interesul, nu isi facea temele si lipsea de la ore. Desi pasionat de zoologie si de natura, Eliade se confrunta cu situatii de corigenta la romana, franceza si germana.
De asemenea, chiar el a notat ca: "In anul acela, am trecut clasa fara nicio corigenta. Tata parea destul de multumit de mine, pentru ca ma socotea destinat sa ajung un mare pianist."
„Eliade, de unde ai copiat? Sunt nevoit sa-ti dau 10!“
Tanarul Mircea reuseste sa isi impresioneze profesorii la coridente, cand scrie zeci de pagini exceptionale, pe care profesorii le considera copiate dintr-o carte. In fata unor asemenea dovezi de capacitate intelectuala, profesorii ii acorda nota maxima lui Eliade, care paraseste scoala generala si devine elevul Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arsavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica si Barbu Brezianu.
Dupa liceu, opteaza pentru Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, unde Eliade dezvolta o pasiune din ce in ce mai mare pentru lectura, spre ingrijorarea tatalui sau, care stia ca tanarul sau fiu are probleme cu vederea, iar cititul ii poate afecta sanatatea ochilor. Termina facultatea in 1928.
Eliade citea in special Honore de Balzac, facand cunostinta si cu nuvelele lui Giovanni Papini si cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer. De asemenea, Eliade este tot mai interesat de folosofie, studiint lucrarile lui Epictet, Vasile Conta si Marcus Aurelius.
Debutul literar
Eliade a fost fascinat inca din copilarie de folclorul romanesc si de religie, iar pe masura ce a crescut o ajuns la concluzia ca toate religiile lumii au o sursa comuna. Primele sale lucrari publicate au fost Inamicul viermelui de matase (1921) si Cum am gasit piatra filosofala. Patru ani mai tarziu, si-a publicat autobiografia, intitulata Romanul adolescentului miop.
Eliade avea o pasiune pentru cultura indiana
Obtinand o bursa particulara, incepe sa studieze limba sanscrita si Yoga cu Surendranath Dasgupta, in Calcutta. El a devenit fascinat de filosofia Indiana si a invatat limbile sanscrita, pali si bengali cu profesorul Dasgupta, tatal frumoasei Maitrey, cu care leaga o relatie speciala.
Vestea iubirii dintre cei doi este primita cu oroare de profesorul Dasgupta, care-l goneste pe Eliade din casa. Ii interzice si lui Maitreyi sa-l mai vada. Pleaca in Himalaya unde traieste pentru cateva luni in sihastrie. „Sufeream cu atat mai mult cu cat intelegeam ca, odata cu Maitreyi, pierdusem India intreaga. “ In 1933, la un an de la revenirea in tara, Eliade incepe sa-si puna pe hartie experienta indiana, in romanul „Maitreyi“
In India a avut ocazia sa-l intalneasca si pe Mahatma Gandhi, ale carui idei despre spiritualitate l-au influentat ulterior.
Eliade si extrema dreapta romaneasca
"In vara 1938, a fi legionar sau «simpatizant» legionar implica riscul de a pierde tot: slujba, libertatea si, poate, in cele din urma, viata. Usor de inteles de ce, pentru unul ca mine, care nu credeam in destinul politic al generatiei noastre (si nici in steaua lui Codreanu), o declaratie de desolidarizare de miscarea legionara mi se parea nu numai inacceptabila, ci de-a dreptul absurda. Mi se parea de neconceput sa ma desolidarizez de generatia mea in plina prigoana, cand oamenii erau urmariti si persecutati fara vina", nota Eliade in jurnal.
"De la mijlocul anilor '30, Eliade, apartinand de grupa din jurul lui Nae Ionescu a imbratisat ideologia Miscarii Legionare, in cadrul careia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat in mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicatii, printre care si ziarul oficial al Miscarii, "Buna Vestire", dar si prin campania electorala pentru alegerile din decembrie 1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 in timpul unei campanii impotriva Garzii de Fier, campanie autorizata de regele Carol II. La vremea arestarii tocmai publicase Provincia si legionarismul in Vremea, ministrul de interne, Armand Calinescu, considerand ca Eliade ar fi autor de propaganda legionara.
Eliade a fost tinut timp de trei saptamani in arest la sediul Sigurantei Statului de la Malmaison, unde s-a incercat a-l convinge sa semneze o declaratie de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat sa o faca. In prima saptamana a lunii august a fost transferat la un lagar provizoriu din Miercurea-Ciuc. Cand Eliade a inceput sa scuipe sange in octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni. A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938", arata Wikipedia.
Plecarea in strainatate
Mircea Eliade a fost casatorit de doua ori, in 1944 cu Nina Mares, care inceteaza din viata in 1944 din cauze medicale, aruncandu-l pe Eliade intr-o depresie puternica, importriva careia a incercat sa se trateze cu cu antidepresive, extracte de passiflora si chiar cu metamfetamine. Metamfetaminele le testase deja in perioada cat a stat in India, conform jurnalului sau personal.
A doua casatorie, din 1948, cu Christinel Cotescu, o romanca descendenta a unei familii de boieri, aflata in exil in Franta. In 1956, cuplul se muta in SUA, unde, 10 ani mai tarziu Eliade a devenit membru al Academiei Americane de Arte si Stiinte.
Incepand din 1957, Mircea Eliade se stabileste la Chicago, unde obtine un post ca profesor de istorie comparata a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputatia sa creste cu fiecare an si cu fiecare noua lucrare aparuta, devine membru in institutii ilustre, primeste mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spatiu si timp sacru. Spatiul sacru este in conceptia lui Eliade centrul universului, pe cand timpul sacru este o repetitie a elementelor de la originea lumii, lumea considerata ca "orizontul" unui anume grup religios. In aceasta conceptie fiintele umane arhaice erau orientate in timp si spatiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar si in omul modern ar exista o dimensiune ascunsa, subconstienta, guvernata de prezenta secreta a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago ii poarta numele, ca dovada a vastei sale contributii la literatura specializata din acest domeniu.
Mircea Eliade a murit in capitala Statelor Unite, in aprilie 1986, tot acolo trupul sau a fost incinerat.
Opera lui Mircea Eliade
Opere stiintifice:
Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936)
Cosmologie si alchimie babiloniana (1937)
Comentarii la legenda mesterului Manole (1943)
Traité d’histoire des religions (1949)
Le Sacré et le Profane (1956)
Aspects du mythe (1963)
Le mythe de l’éternel retour (1969)
Le Chamanisme et les Techniques archaiques de l’extase (1974)
Opere literare:
Romanul adolescentului miop, roman (1928)
Gaudeamus, roman (1929)
Isabel si apele diavolului, roman (1930)
Lumina ce se stinge, roman (1931)
Maitreyi, roman (1933)
Intoarcerea din rai, roman (1934)
Huliganii, roman (1935)
Santier. Roman indirect (1935)
Domnisoara Christina, roman (1936)
India (1936)
Sarpele, roman (1937)
Nunta in cer, roman (1938)
Secretul doctorului Honigberger, nuvela (1940)
Nopti la Serampore (1940)
Pe strada Mantuleasa, nuvela (1963)
La tiganci, nuvela (1969)
Noapte de Sanziene, roman (1971)
In curte la Dionis, roman (1977)
19 trandafiri, roman (1980)
Viata noua (Stefania), roman neterminat
Opere memorialistice:
Romanul adolescentului miop, scris in 1927, publicat de Mircea Handoca abia in anul 1989
Jurnal, doua volume (versiunea in limba romana a fost restabilita de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
Memorii, doua volume, 1991 (autobiografia sa)
Jurnal portughez si alte scrieri, Humanitas, 2006
Incercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML