1 martie in istorie, Gheorghe Asachi
gheorghe asachiculturapoezie
O personalitate polivalenta, indrumator si animator al vietii artistice si culturale, poet, prozator, dramaturg roman, Gheorghe Asachi, unul din intemeietorii nuvelei istorice la noi, s-a nascut la 1 martie 1788 in targusorul Herta din tinutul Dorohoi.
Un erudit de tip renascentist, avand o cultura vasta si iluminista, cu abilitati in variate domenii artistice – inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg, cunoscator al mai multor limbi straine, polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza, engleza, calauzit de o ideologie liberala progresista, cu o puternica dragoste de patrie si popor, Gheorghe Asachi, acest precursor al generatiei pasoptiste, si-a inchinat intreaga viata impulsionarii si dezvoltarii culturii romanesti.
Lui ii datoram publicarea primei gazete romanesti din Moldova,
Albina Romaneasca (1829).
A condus numeroase reviste literare, iar in anul 1869, la varsta de 81 de ani, pleaca in calatorie la Lemberg, in Galitia, si recupereaza manuscrisul lui Ion Budai-Deleanu, epopeea bufa
Tiganiada.
Gheorghe Asachi a organizat primele reprezentatii teatrale in limba romana (1816), precum si Conservatorul filarmonic dramatic (1836). In poezie a abordat toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditatii, balade. Operele sale istorice,
Dragos, Petru Rares, Rucsandra Doamna, au constituit sursa de inspiratie pentru toate nuvelele lui Costache Negruzzi.
O realizare foarte importanta o constituie Academia Mihaileana, deschisa in 1835, care va constitui un teren propice pentru cultivarea intelectualitatii.
Gheorghe Asachi este, totodata, si unul din pionierii picturii romanesti, precum si initiatorul invatamantului artistic in scolile moldovenesti.