Lucian Baltaru, Sameday Courier: Am grija sa fiu alaturi de angajati cat mai mult si incurajez spiritul de echipa
sameday courierlucian baltaruinterviucurieratangajati
"Ce-i drept, nu am optat in mod special pentru domeniul curieratului, insa dintotdeauna am avut o afinitate pentru domeniul transporturilor. Astfel, in jurul varstei de 23 de ani, eram in cautarea unui nou drum in viata, dupa ce tocmai renuntasem la o foarte mica afacere cu taxi-uri (5 masini la numar), care nu-mi mai oferea nicio satisfactie sau provocare pe termen lung. Eram deja in anul al doilea in cadrul ASE si cautam un job intr-o afacere antreprenoriala, nu foarte mare, dar care promitea o dezvoltare frumoasa. Imi doream la vremea respectiva sa cresc profesional rapid, sa acumulez know-how si sa pot ulterior sa imi dezvolt propriul business", povesteste Lucian Baltaru (FOTO), directorul executiv al companiei de curierat Sameday Courier, care a acordat un interviu pentru Manager.ro.
“Am ajuns astfel la Alo Curier, unde am fost angajat initial drept agent de vanzari, devenind ulterior Director de Vanzari. Octavian Badescu, Director General si actionar majoritar in Alo Curier a decis, in 2007, sa renunte la Alo Curier, fondand SAMEDAY COURIER - un proiect antreprenorial ce viza o nisa a pietei de curierat-si anume livrarile foarte urgente, in aceeasi zi. La scurt timp, m-am alaturi lui in calitate de actionar si preluand, ulterior, si conducerea executiva a Sameday Curier”, explica Lucian Baltaru.
Manager.ro: Povestiti-ne cate ceva despre Sameday Courier. Ce aduce nou in Romania?
Lucian Baltaru: Sameday Courier tinteste o nisa foarte clara a pietei: livrarile in aceeasi zi, local, national si international. Livrarea in doar cinci ore a unei expedieri din Bucuresti in Arad, de exemplu, nu reprezinta o dificultate pentru noi. Similar si pentru Europa-putem livra in 8-12 ore oriunde in Europa.
Treptat, am dezvoltat si chiar am crescut peste asteptari zona serviciilor de tip tailor-made-servicii personalizate in functie de nevoia clientului, acolo unde curieratul clasic/generalist nu oferea o solutie viabila. Ne referim la proiecte din zona financiar/bancara (livram documente bancare si alte materiale pe baza unor rute clar stabilite, curieri dedicati si ore fixe de livrare), zona medicala si farmaceutica (livram probe biologice si anatomie patologica la temperatura controlata, medicamente ce necesita conditii speciale de transport), Ambasada SUA (pasapoartele cu viza sunt livrate direct acasa aplicantilor), agentii de publicitate si e-commerce.
Pe langa serviciile inovative, un element diferentiator extrem de important il reprezinta abordarea fata de client, flexibilitatea cu care ne folosim cunoasterea si creativitatea pentru a gasi cea mai sigura si rapida solutie pentru a livra chiar si cel mai “demanding” pachet.
Manager.ro: Cum reusiti, alaturi de domnul Octavian Badescu, sa gestionati un personal de 200 de angajati?
Lucian Baltaru: Avem o abordare moderna si inovativa, utilizam o structura de costuri fixe minima si ne orientam cat mai mult in zona costurilor variabile. La nivel de angajati si subcontractori, acest lucru se traduce prin plata variabila a curierilor per serviciu prestat cu succes, similar cu maniera in care Sameday incaseaza de la client. Astfel, ei pot castiga mai bine cu cat presteaza mai mult si cat mai calitativ.
Manager.ro: Cat de mare este concurenta pe piata de curierat din Romania? Exista o concurenta pe segmentul in care activati?
Lucian Baltaru: Piata de curierat este din ce in ce mai competitiva ca urmare a concurentei tot mai crescute. Pe zona serviciilor cu livrare in aceeasi zi si a celor de tip tailor-made nu pot spune insa ca avem o concurenta prea mare. La nivel local, putem identifica 3-4 competitori specializati strict pe piata locala, iar la nivel national si international au aparut de curand 1-2 competitori, insa niciunul care sa ofere servicii in aceeasi zi la nivel local, national si international in acelasi timp.
Manager.ro: Ce evolutie estimati ca va avea cifra de afaceri a Sameday Courier in 2013?
Lucian Baltaru: Estimam o crestere cu 30% a cifrei de afaceri fata de 2012 (tintim catre 6,5 milioane de lei cifra de afaceri, cu pastrarea ratei profitabilitatii apropiata de 10%).
Manager.ro: Sunteti olimpic la matematica, unii ar spune, in sensul cel mai bun, chiar “tocilar”. Cat de importanta este aceasta disciplina in antreprenoriat?
Lucian Baltaru: In general, in antreprenoriat, multe din decizii se bazeaza pe intuitie, pe flair, dupa care antreprenorul isi cauta justificari logice si nu invers. Totusi, fara o gandire realista, fara calcule, fara statistica si previziune nu faci decat sa ramai un oportunist care poate sau nu sa aiba succes (sansele sunt cam egale, cu mici influente in functie de context). Cred ca este o disciplina foarte importanta pentru orice individ-iti ofera premisele unui mod de gandire riguros si obiectiv.
Manager.ro: Ce investitii isi propune sa realizeze Sameday Courier in 2013 si in anii urmatorii?
Lucian Baltaru: Pentru 2013, vom finaliza investitiile incepute anul trecut in branding si pozitionare, precum si cele in noile tehnologii ce vor automatiza procesele, investitii demarate tot toamna anului trecut-device-uri mobile de ultima generatie, precum si aplicatii software performante dezvoltate cu resurse proprii.
Manager.ro: Aveti foarte multe pasiuni (microeconomice, macroeconomie, masini, motociclete, calatorii, precum si sporturi: inot, ciclism, biliard). Cum va impartiti timpul, astfel incat sa aveti timp si pentru dumneavoastra? In cazul managerilor, o mare problema este gestionarea timpului.
Lucian Baltaru: Pentru a reusi sa impart timpul intre toate pasiunile, incerc sa imbin cat mai bine toate aceste activitati:
Macroeconomia se refera chiar la managementul firmei (
Sameday Courier), iar macroeconomia ajuta in completarea primului amintit;
Masini, motociclete si calatorii - merg oricum impreuna si le mai combin si cu calatoriile de business;
Restul sporturilor incerc sa le practic cat de des se poate. Astfel, incerc ca macar o data la doua weekenduri sa imi gasesc timp pentru cate unul dintre ele.
Manager.ro: Ce sfaturi aveti pentru antreprenorii la inceput de drum?
Lucian Baltaru: Trecand peste toate acele sfaturi teoretice pe care antreprenorii le pot gasi cu usurinta pe internet, cele legate de viziune, pozitionare, specializare etc, pe care le consider extrem de importante, am sa ma refer la unul mai de actualitate si care imi pare extrem de important:
In contextul economic actual, pentru cei care sunt la inceput de drum, sfatul meu este sa-si stabileasca foarte clar si cu multa obiectivitate structura de venituri si mai ales de costuri, pentru ca nu este foarte greu sa faci un business, sa strangi un portofoliu initial de clienti, o echipa de oameni, o cifra de afaceri, dar sa faci toate astea si in conditii de profitabilitate devine o foarte mare provocare.
Manager.ro: Piata de curierat din Romania este foarte aglomerata. Unele companii apar si dispar ca ciupercile dupa ploaie. Unde gresesc? Ce ii lipseste acestei industrii?
Lucian Baltaru: Cred ca, in primul rand, este vorba despre lipsa unei discipline financiare, unele companii nu isi calculeaza corect costurile si intra rapid in colaps, iar altele dispar, nu din lipsa de profitabilitate, ci din lipsa unui cash-flow sanatos. Un alt motiv ar putea fi chiar lipsa unei pozitionari clare si diferite de ceilalti. Sa te duci la lupta acolo unde sunt cei mari si foarte mari, sansele de reusita sunt extrem de reduse, nu cred ca pe piata curieratului generalist (cel de volum) au loc mai mult de 3-4 jucatori, iar in prezent putem numara 10 jucatori pe aceasta piata. Cu siguranta vor mai disparea o parte din ei, iar altii vor fi absorbiti de cei mari ori vor fuziona in urmatoarea perioada.
Manager.ro: Care este relatia dumneavoastra profesionala cu angajatii?
Lucian Baltaru: Din punctul meu de vedere, am o relatie apropiata cu ei, incurajez si apreciez foarte mult acei angajati extrem de motivati si determinati sa faca un anumit lucru sa se intample. Am grija sa fiu alaturi de ei cat mai mult, sunt atent pe parte de mentoring si incurajez spiritul de echipa.
Manager.ro: Care considerati ca este cea mai flagranta greseala pe care o poate face un manager?
Lucian Baltaru: Talking not Listening.
Manager.ro: Cea mai mare provocata intampinata de Sameday Courier?
Lucian Baltaru: Formarea unei piete de curierat cu livrare in aceeasi zi si educarea ei.