Diana Olar, COO Voucherry: Pe termen lung, societatea va marginaliza companiile care ignora impactul social al activitatii lor

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Diana Olar, COO Voucherry: Pe termen lung, societatea va marginaliza companiile care ignora impactul social al activitatii lor Diana Olar, COO Voucherry: Pe termen lung, societatea va marginaliza companiile care ignora impactul social al activitatii lor
de Manager.ro la 05 Dec. 2013 Exclusiv
Urmareste-ne pe Google News
diana olarvoucherryvouchinterviucoo diana olarlinkedin

Diana Olar, COO Voucherry (FOTO), vorbeste intr-un interviu acordat Manager.ro despre aplicatia Vouch!, antreprenoriatul social, CSR-ul interactiv si ne explica exact cat de mult conteaza sa aduci un adaos de valoare in calitatea vietii celor din jur. Aplicatia Vouch! este gratuita si utilizatorii de Android sau iOS pot dona catre o cauza aproape de inima lor, fara a oferi insa vreun ban. Care este povestea acestui concept?

Ei bine, aplicatia a fost dezvoltata in baza unui nou concept de antreprenoriat social, lansat recent in Romania: Voucherry. Conceptul a fost dezvoltat ca urmare a unei experiente in “Cause Marketing” de peste doua decenii in SUA si a introdus o noua metoda de a face CSR – si anume CSR-ul interactiv.

In prezent, in Romania exista peste 40 de cauze inscrise, cele mai cunoscute fiind Unicef, AIESEC, Let’s do it, Romania! Habitat for Humanity sau Mai Mult Verde.  In privinta donatiilor, sunt peste 100.000 dolari disponibili, gata sa fie colectati de suporteri. Presedintele companiei este Aref Altawam. Diana Olar este COO Voucherry si unul dintre membrii fondatori. Tehnologia a fost integral dezvoltata in Romania sub coordonarea acesteia.


foto:http://www.simon.rochester.edu/programs/full-time-ms/the-simon-advantage/lifetime-preparation-alumni/alumni-profiles/diana-olar/index.aspx

Manager.ro: De ce ati ales calea antreprenoriatului social?

Diana Olar, COO Voucherry: Cel mai frumos lucru in cariera profesionala este sa construiesti afaceri sustenabile din punct de vedere financiar, dar care sa aduca si un adaos de valoare semnificativ in calitatea vietii celor cu care interactionezi.

Am ales antreprenoriatul social pentru ca este imbinarea fireasca intre business si zona sociala. Antreprenoriatul social presupune construirea unei afaceri sustenabile cu impact social. Nu poti salva lumea fara bani... nu poti nici macar ajuta un om, un animal, un copac pe termen lung fara o sursa de venit, pe care o obtii doar generand valoare economica. Si nu poti face bani parjolind totul in jur in cautarea avida de profit. E inuman si cred ca pe termen lung societatea va marginaliza companiile care ignora impactul social al activitatii lor. Antreprenoriatul social nu numai ca nu il ignora, dar il pune in centrul existentei sale. Si in afacerile anterioare in care am fost implicata am cautat sa fac din impactul social parte din misiunea lor: fie ca era vorba de educatie, de crearea de joburi, de donatii si asa mai departe. Insa o companie mica nu poate schimba mult. O companie nascuta insa din antreprenoriat social, al carei scop este stimularea companiilor mari in generarea impactului social pozitiv – are inmiit sansa mai mare de a face o diferenta.

Deci antreprenoriatul social vizeaza crearea de valoare in mediul privat cu scopul atragerii de fonduri catre organizatii cu obiectiv social si implicarea consumatorilor in actiuni caritabile. Provocarea consta in identificarea stimulilor necesari conectarii acestor segmente. Este o provocare si o misiune.

Voucherry, programul american la constructia caruia am contribuit si pe care l-am adus si in Romania reuseste exact acest lucru: da un motiv companiilor private de a aloca bugetele de marketing si vanzari catre ONG-urile care ne fac viata mai buna, invatand in acelasi timp consumatorii ca pot face o diferenta in viata lor si a celor din jur prin utilizarea puterii lor de cumparare. Dam puterea consumatorilor sa redirectioneze bugete de marketing, vanzari si CSR de la branduri catre ONG-urile pe care ei le aleg, in schimbul loialitatii si recomandarilor lor.



Manager.ro: CSR-ul interactiv, un nou concept pe piata romaneasca. Ce reprezinta acesta?

Diana Olar, COO Voucherry: CSR-ul interactiv este schimbarea de la a "scrie un cec" la a-i implica pe consumatori in colectarea contributiilor pentru cauze. Astfel, o companie, in loc de a selecta un ONG pe care sa il sustina si pentru care va dona o suma de bani, alege sa le ofere consumatorilor sansa de a decide unde se vor duce fondurile alocate. Pentru acordarea donatiilor, este necesara interactiunea consumatorului cu brandul, aceasta reprezentand si motivul pe care il dam brandurilor de a investi in cause marketing ca in cel mai puternic si eficient program de marketing pe care il pot oferi clientilor. Un astfel de program genereaza beneficii pentru toti cei implicati. Consumatorii simt ca se implica in comunitate, ONG-urile obtin mai multe fonduri, iar brandurile isi pot spori vanzarile si isi pot fideliza consumatorii.

Este o schimbare radicala, intrucat prin programele traditionale de CSR, companiile alegeau o comunicare unidirectionala, prin care doar ii anuntau pe consumatori despre implicarea in comunitate si asteptau o modificare in comportamentul consumatorilor. Acum insa, paradigma se schimba: comunicarea devine bidirectionala, consumatorii primesc o voce, comunicand practic companiei care sunt cauzele ce merita sustinute si iau parte activ la programul de donatii, interactionand cu brandul in scopul colectarii fondurilor.

Manager.ro: Vorbiti-ne despre aplicatia Vouch!

Diana Olar, COO Voucherry: Mecanismele prin care un brand poate folosi  sistemul Voucherry pentru a rasplati loialitatea clientilor prin contributii caritabile sunt multiple, intrucat platforma este foarte flexibila. Permite rasplatirea oricarei actiuni dorite de brand prin conectarea la sistemul Voucherry: cumparare, participare la evenimente, interactiuni pe retelele sociale sau in aplicatii de mobil, vizite in locatiile brandului, completarea unui formular de feedback etc. – lucruri pentru care brandurile cheltuiesc deja sume semnificative.

Aplicatia Vouch! este doar unul din aceste mecanisme, care permite brandurilor sa rasplateasca  vizitele clientilor in locatiile sale. Mai exact, utilizatorul isi alege o cauza pe care o sustine, lucru pe care il face atunci cand se inregistreaza in comunitatea Voucherry (fie prin aplicatia de mobil, fie online la www.voucherry.com ). Apoi, la sectiunea “Nearby” din aplicatia Vouch!, va gasi locatiile din jurul lui care ofera donatii in cirese, moneda aplicatiei. In momentul acela, utilizatorul va apasa butonul “Vouch”, cel similar Check-in-ului, iar ciresele se vor aloca instant catre cauza pe care o sustine. In aplicatie, dar si pe site, utilizatorul poate vizualiza numarul de cirese pe care l-a strans pana in acel moment.

“Prin aplicatia Vouch! brandurile rasplatesc vizitele consumatorilor in locatiile lor prin contributii caritabile”

Cauzele beneficiare pot opta oricand sa solicite preschimbarea cireselor in bani, valoarea cireselor fiind constanta (10,000 cirese = $1). Donatiile oferite de branduri prin aplicatia de mobil, direct pe siteurile lor sau prin alte jocuri si aplicatii sunt transferate integral catre cauzele beneficiare.

Pe langa aplicatia de mobil, un alt exemplu este folosirea platformei Voucherry pentru recompensarea citirii unui newsletter. Astfel, utilizatorul poate apasa un buton de colectare a donatiei atasat mailului de newsletter pe care il primeste de la brand. De asemenea, brandul poate opta sa recompenseze si cumpararea unui produs, atat online cat si offline, prin coduri ce pot fi validate de consumatori sau integrare cu POS-ul.

Manager.ro: Persoanele fizice nu mai sunt atat de deschise, in vederea donatiilor catre unele cauze. Se tem ca nu cumva banii sa ajunga la unii indivizi care i-ar putea folosi in scop propriu sau sa nu le fure cineva datele personale. Ce riscuri implica programul Voucherry?

Diana Olar, COO Voucherry: Sunt doua aspecte importante: destinatia banilor si protectia datelor consumatorilor. In primul aspect, intr-adevar, oamenii nu mai au incredere ca banii pe care ii doneaza ajung la cei care au nevoie. Conform studiilor facute de Harvard, Duke University, companii de market research si guvernamentale, lipsa increderii este cauza principala a esecului programelor de donatii caritabile. Efectul devastator este ca din acelasi motiv, companiile decid sa renunte la astfel de programe, pentru ca nu beneficiaza de increderea si implicarea consumatorului.

Astfel, atunci cand totusi decid sa aloce bani pentru comunitati si ONG-uri, companiile private depun efort sustinut in a alege cauze credibile si cu reputatie, pentru a castiga increderea consumatorilor. Este si motivul pentru care ONG-uri mai mici, dar foarte muncitoare si care adreseaza probleme grave in comunitate nu mai reusesc sa atraga fonduri.

Voucherry propune o alta abordare: consumatorul alege unde se duc fondurile, pentru ca este cel mai in masura sa isi afirme increderea intr-un ONG. Fie ca este vorba de o scoala pentru copii defavorizati din cartierul sau, de biserica locala, de teatrul unde se duce in weekend sau o asociatie cu care a interactionat, consumatorii decid si afirma in cine au incredere. In plus, Voucherry expune profilul cauzelor care valideaza printr-un counter in timp real acumularea de bani catre ONG-urile respective, astfel incat consumatorul poate verifica in fiecare moment ca fondul de donatii pentru ONG-ul ales de el chiar a crescut in urma actiunii sale. Datele de contact ale asociatilor fac verificarea facila, transparenta fiind cheie in programul Voucherry. Am transformat lipsa de incredere intr-o oportunitate pentru brand de a recastiga consumatorul, demonstrandu-i printr-un program transparent ca ii pasa si ca aloca intr-adevar bani catre cauza aleasa de consumator.

Cat despre privacy, Voucherry respecta cele mai strice norme de protectie a datelor consumatorilor, sub legi internationale. In plus, acordam o atentie deosebita solutiilor tehnice de protectie a informatiilor consumatorilor, utilizand cele mai moderne si sigure solutii de stocare si comunicare digitala.

Manager.ro: Care sunt companiile participante la acest program? Din ce domenii provin?

Diana Olar, COO Voucherry: Compania Voucherry a fost lansata de curand pe piata din Romania, astfel ca pana in acest moment avem un numar restrans de companii, care provin din zona retail sau hospitality. Programul insa adreseaza o nevoie importanta a brandurilor – aceea de a derula programe de marketing emotional – care sa impacteze perceptia brandului in piata si sa construiasca loialitate printr-un adaos real de valoare in viata clientilor prin intermediul ONG-urilor. Posibilitatea de a utiliza solutiile Voucherry pentru a stimula interactiuni online, offline, digitale, pe mobile etc. au atras mai multi parteneri de discutii. De aceea, derulam la acest moment negocieri cu mai multe companii nationale si internationale, urmand ca in cel mai scurt timp sa anuntam noi parteneriate cu branduri responsabile.

Manager.ro: Care sunt principalele cauze pentru care luptati?

Diana Olar, COO Voucherry: In momentul de fata exista mai mult de 40 de cauze romanesti inscrise in programul Voucherry. Printre cele mai cunoscute se numara Salvati Copiii, SOS Satele Copiilor, Unicef Romania, Habitat for Humanity Beius, Team Work sau Mai Mult Verde. La nivel international, insa, platforma Voucherry gazduieste peste 900.000 de cauze din toata lumea. Este important de mentionat ca orice cauza se poate inscrie pe platforma gratuit, accesand linkul www.voucherry.com/invitation/Romania si alegand “Sign up as a cause”.

Manager.ro: Cum i-ati putea convinge pe oameni ca pot face bine si fara sa scoata bani din buzunar? Ma refer aici la modul de functionare a sistemului dvs, pe intelesul tuturor celor interesati.

Diana Olar, COO Voucherry: Credem ca eforturile noastre de comunicare a solutiei ar trebui sa se concentreze asupra cat mai multor oameni, nu neaparat in a-I convinge, intrucat suntem convinsi ca exista foarte multi oameni care ar vrea sa faca o fapta buna, sa ajute, insa nu au posibilitatea din cauza situatiei economice generale. Si din moment ce dorinta exista, tot ce trebuie sa facem este sa aducem informatia la ei si reactiile nu vor intarzia sa apara. Suntem cu totii constienti ca orice produs sau serviciu pe care il achizitionam include un cost de marketing si vanzare din partea brandului. Noi ii propunem consumatorului sa opteze pentru brandurile care aleg sa aloce acesti bani dinspre marketing traditional catre programe cu impact social. Nu afecteaza buzunarul consumatorului, si nici cheltuielile totale din partea brandului, pur si simplu ii rasplateste clientului alegerea prin redirectionarea acelor bani catre probleme sociale.

Manager.ro: Care este povestea companiei Voucherry?

Diana Olar, COO Voucherry: Grupul de companii de Cause Marketing a fost infiintat in 1989 in SUA, iar dupa 20 de ani de experienta in acest domeniu, in 2010 a fost lansata si prima versiune a platformei Voucherry, care a introdus tehnologia in serviciile de Cause Marketing. Programul functiona deja cu mult succes pentru companii din Fortune50, impactand mii de ONG-uri cu donatii de milioane. Insa prin tehnologie, putem extinde serviciul catre alte industrii, si chiar catre companii mai mici.

Sunt unul dintre membrii fondatori ai Voucherry, iar platforma si aplicatia au fost dezvoltate in Romania sub coordonarea mea. In 2013, am preluat franciza pentru Romania si am lansat Voucherry pe plan national.

Manager.ro: Povestiti-ne cate ceva si despre background-ul dvs in zona antreprenoriatului si leadership-ului. Cat de dificil este sa gestionati un asemenea proiect?

Diana Olar, COO Voucherry: Am avut inclinatii in zona de antreprenoriat inca de la inceputul carierei, de la 18 ani fondand prima afacere. Dupa finalizarea a doua facultati in Romania si acumularea unei experiente de munca, am ales sa plec in SUA pentru a studia un master in administrarea afacerilor si a capata o experienta in antreprenoriat. Antreprenoriatul nu este ceva ce faci singur, aduce responsabilitati fata de cei cu care impartasesti vise, planuri, obiective, fata de angajati, colaboratori, clienti si parteneri. Am considerat ca e de datoria mea sa invat intai de la unii din cei mai buni antreprenori din lume, intr-o economie care sustine antreprenoriatul, inainte de a ma intoarce si a lupta pentru a construi ceva in tara mea.

Gestionarea unui astfel de proiect presupune coordonarea resurselor si parteneriatelor pe 3 continente, responsabilitate fata de o multime de oameni, fie ei colaboratori, furnizori, clienti sau investitori. In plus, antreprenoriatul social intampina retincenta in Romania, o tara care din pacate si-a pierdut din energie, incredere si pasiune, si care are poate cel mai mare potential de dezvoltare in directia initiativei private si a programelor sociale. In ciuda acestor provocari, oamenii cu care ajungi sa lucrezi intr-un astfel de proiect, pasiunea, calitatea, pregatirea si capacitatea lor, precum si entuziasmul si satisfactia pe care le simti atunci cand vezi ca munca echipei tale aduce valoare reala in viata celor cu care interactionezi – fac din gestiunea unui asemenea proiect cea mai motivanta, placuta si stimulanta activitate.

“Oamenii extraordinari si pasionati cu care lucrezi in proiecte de antreprenoriat social, precum si satisfactia rezultatelor prin prisma impactului social, sunt cea mai mare rasplata.”

Manager.ro: Aveti un sfat pentru cei care vor sa infiinteze si altfel de companii, in afara celor orientate spre profit?

Diana Olar, COO Voucherry: Antreprenoriatul social nu presupune neaparat o activitate fara profit. Din contra. Fara obtinerea de profit, dezvoltarea unor solutii care necesita milioane investite este aproape imposibila. Spre deosebire de un ONG, antreprenoriatul in esenta presupune generarea de valoare economica care sa asigure continuitatea si sustenabilitatea afacerii. Altfel, si impactul pe care il poate avea este limitat si nesustenabil.

Cred ca, indiferent de scopul pentru care a fost creata o companie, fara impact social, este o organizatie care va fi marginalizata de societate. Am trecut de mult timp de perioada in care doar exploatam pentru cifre cat mai mari. Consumatorii au devenit mult mai educati, iar studiile confirma lucrul acesta, majoritatea alegand companii responsabile. Chiar daca in tara noastra aceasta tendinta abia incepe sa se contureze – brandurile inca se chinuie sa identifice moduri in care contributiile sociale sa aiba un impact direct in afacerea lor, consider ca situatia actuala reprezinta o oportunitate extrem de buna pentru cei care cred in afaceri responsabile si este o nevoie acuta in economia si sociatatea in care traim de astfel de solutii.

Sfatul meu catre cei care inca cred ca pot schimba lumea, ca pot crea ceva unic si valoros pentru societate (premisa antreprenoriatului) este de e gandi ceea ce vrei sa faci nu doar din perspectiva profitului, ci si a valorii pe care o vei genera pentru societate. Misiunea unei companii, motivul pentru care exista, va determina succesul pe termen lung. In plus, oamenii te sustin infinit mai mult atunci cand rezoneaza cu misiunea, cu etica si scopul activitatii tale. Inainte de a incepe o afacere, aloca timpul si energia suficienta pentru a opta, onest si hotarat, pentru scopul pentru care ai fondat acest business.

* Sursa foto: Profil LINKEDIN Diana Olar

Ultimele NOUTATI

Masa de Craciun,
Life Style

Masa de Craciun, "pe saracie". Romanii sunt nevoiti sa cumpere la suta de grame de Sarbatori

today26 Dec. 2024
Mos Craciun a saracit! Putini mai primesc cadouri de lux sub brad
Life Style

Mos Craciun a saracit! Putini mai primesc cadouri de lux sub brad

today25 Dec. 2024
3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism
Astazi in istorie

3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism

today24 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie
Afla...

De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie

today24 Dec. 2024
Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora
Reteta zilei

Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora

today24 Dec. 2024
Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti
Reteta zilei

Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti

today24 Dec. 2024
Reteta originala de salata de boeuf cum sa pregatesti cel mai iubit preparat de sarbatori
Reteta zilei

Reteta originala de salata de boeuf cum sa pregatesti cel mai iubit preparat de sarbatori

today23 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa pleci din casa de Craciun? Superstitii care iti pot afecta norocul in noul an
Afla...

De ce nu trebuie sa pleci din casa de Craciun? Superstitii care iti pot afecta norocul in noul an

today23 Dec. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism
Astazi in istorie

3 preparate care nu lipseau de pe masa de Craciun in comunism

today24 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie
Afla...

De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie

today24 Dec. 2024
Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora
Reteta zilei

Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora

today24 Dec. 2024
Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti
Reteta zilei

Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti

today24 Dec. 2024

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x