TOP 13: Cele mai importante alegeri politice din 2012
topalegeripoliticachinaraportcitigroup
Sase din cele 59 de tari in care vor fi organizate alegeri in 2012 sunt membre ale G20. In contextul economiei mondiale, cele mai importante decizii politice se vor lua in SUA, Franta, Rusia si China, potrivit unui nou raport CITIGROUP. Aceste patru tari insumeaza 40% din PIB-ul global si detin patru sau cinci fotolii permanente in Consiliul de Securitate al ONU.
4 Martie - Alegerile prezidentiale din Rusia
Dupa protestele care au marcat alegerile parlamentare din decembrie 2011, alegerile prezidentiale ruse din 4 martie 2012 se anunta tensionate. Scrutinul va fi supravegheat indeaproape de organismele internationale. Toti se asteapta ca Vladimir Putin sa castige.
Miza: Putin s-ar putea confrunta cu o rezistenta civica fara precedent, de la caderea Uniunii Sovietice, survenita in anul 1991. Pietele financiare vor sa vada daca Putin va implementa unele reforme sau va reveni la puterea centralizata. Potrivit analistului Citi Kingsmill Bond, "Acesta este primul an din 2000 pana incoace in care piata rusa poate fi influentata de riscuri politice; credem ca aceasta incertitudine va persista si dupa alegeri, pe masura ce participantii din piete se vor astepta sa vada ce tip de regim va adopta Putin".
29 martie - Alegerile parlamentare din Iran
Alegerile iraniene se vor desfasura pe scena rivalitatii dintre sustinatorii presedintelui Mahmoud Ahmadinejad si cei ai liderului suprem, Ayatollahul Ali Khamenei.
Miza: Acestea vor fi primele alegeri din 2009 pana in prezent. Alegerile parlamentare vor testa legitimitatea regimului islamic si vor stabili parametri alegerilor prezidentiale din 2013.
Aprilie - Alegerile parlamentare din Grecia
Grecia va gazdui alegerile in luna aprilie, pentru a inlocui regimul tehnocratic.
Miza: In conditiile in care Grecia reprezinta cea mai slaba veriga europeana, toti vor fi cu ochii pe alegerile sale; ramane de vazut daca va reusi sa incropeasca un guvern care sa scoata tara din criza datoriilor si sa stabilizeze situatia economica a Europei.
22 aprilie - Alegerile prezidentiale din Franta
Sondajele recente arata ca "batalia" electorala se va da intre presedintele francez Nicolas Sarkozy si candidatul socialist Francois Hollande.
Miza: Franta joaca un rol esential in rezolvarea crizei datoriilor europene, astfel incat rezultatele alegerilor sale sunt vitale. Hollande a declarat ca principalul sau scop va fi sa echilibreze bugetul Frantei pana la finele lui 2017 si a declarat ca principalul sau dusman este "lumea finantelor". De asemenea, rivalul lui Sarkozy a spus ca va renegocia politica din Eurozona cu cancelarul german Angela Merkel si va propune un nou pact franco-german. Strategul european al Citi, Jonathan Stubbs, a declarat ca sectorul bancar a atras atentia ambelor tabere politice. De exemplu, Sarkozy a declarat ca doreste sa impuna o taxa pe tranzactiile financiare.
Aprilie - Alegerile parlamentare din Coreea de Sud si cele prezidentiale din decembrie
Partidul conducator din Coreea de Sud, Marele Partid National, si-a schimbat numele in contextul viitoarelor alegeri, in Saenuri sau Partidul Lumii Noi.
Miza: Coreea de Nord a anuntat ca va incerca sa influenteze cursul alegerilor din Coreea de Sud, pentru a se asigura ca opozitia liberala va prelua puterea de la conservatori. Autoritatile din Coreea de Nord ar dori un regim mai reconciliat in tara vecina.
Iunie - Alegerile prezidentiale din Egipt
Conducatorii militari din Egipt au declarat ca vor permite organizarea alegerilor prezidentiale in luna iunie. Nominalizarile pentru fotoliul prezidential vor fi acceptate incepand cu luna martie.
Miza: Chiar daca Egiptul este condus sub lege martiala, consiliul armatei a declarat ca va oferi puterea unui presedinte ales. Relatiile intre
grupurile pro-democratice, stabilite in urma
Primaverii Arabe - care a dus la demisia lui Hosni Mubarak- si
armata nu sunt tocmai armonioase. Alegerile prezidentiale egiptene au o importanta majora, cu precadere la nivelul lumii arabe.
1 iulie - Alegerile prezidentiale din Mexic si cele legislative
Josefina Vazquez Mota, Andres Manuel Lopez Obradaor si Enrique Pena Nieto sunt cei trei candidati pentru functia de presedinte al Mexicului. Tara asteapta un nou partid de guvernamant.
Miza: In contextul in care crima organizata face legea in Mexic si imparte averile statului intre bogati si foarte bogati, numarul saracilor creste de la o zi la alta si toata lumea isi doreste o reforma serioasa.
Iulie - Alegerile prezidentiale din India
In India, presedintele este ales de membrii parlamentului. Pranab Mukherjee, ministrul de finante si vicepresedintele Mohammad Hamid Ansari sunt principalii candidati la functia de sef al statului.
Miza: Candidatul la presedintie ar putea calma apele intre Congres si opozitie. Acesta va trebui sa creeze un guvern puternic. Actualul guvern al premierului Manmohan Singh a fost marcat de acuzatii de coruptie si se lupta cu inflatia in crestere.
Septembrie - Alegerile parlamentare din Angola
Acesta va fi al treilea scrutin electoral din Angola, de la dobandirea independentei (1975). Nu se stie inca daca presedintele Jose Eduardo dos Santos si partidul de guvernamant MPLA vor participa la aceste alegeri. Santos detine puterea inca din 1979.
Miza: Cetatenii Angolei, tara bogata in zacaminte petroliere, sunt saraci lipiti si nemultumiti de guvernul tarii lor. O alta nemultumire majora este legata de faptul ca Santos nu mai vrea sa plece de la putere.
Octombrie - Tranzitia liderilor in China
2012 va reprezenta un an de tranzitie a puterii in China, la a cincea generatie.
Miza: Tranzitiile simultane de putere din SUA si China vor testa relatiile bilaterale intre cele doua tari. China va trece prin doua runde de alegeri, in octombrie 2012 - tranzitia conducerii si in martie 2013 - reorganizarea guvernului. Investitorii vor privi cu atentie situatia din China, cautand semne care sa arate ca marea putere isi va reechilibra economia, prin cresterea consumului domestic. Principala provocare a noii conduceri va fi sa mentina cresterea economica.
7 octombrie - Alegerile prezidentiale din Venezuela
Va scapa Venezuela de eternul si fascinantul Hugo Chavez? Liderul opozitiei, Leopoldo Lopez, a renuntat la cursa prezidentiala. Partidul de opozitie va lupta alaturi de Henrique Capriles sa-l inlature de la putere pe Hugo Chavez.
Miza: Venezuela se zbate intr-o situatie fara iesire, cu o rata a inflatiei de 27,6%. Chavez a avertizat ca va interveni in mediul de afaceri, urmarind sa nationalizeze companiile, pentru a reduce preturile. Tara se confrunta cu o criminalitate in crestere. Chavez ar putea fi vulnerabil, deoarece se recupereaza dupa o operatie de cancer.
6 noiembrie - Alegerile prezidentiale din SUA si cele legislative
Sondajele americane nu au oferit, cel putin pana in prezent, date concrete, referitoare la posibilul deznodamant al alegerilor prezidentiale. Pe de o parte, este important "jocul de glezne" al presedintelui, iar pe de alta parte, capacitatea sa de a colabora cu Congresul.
Miza: Potrivit economistului-strateg Tobias Levkovich, realegerea sau esecul actualului presedinte Barack Obama vor influenta deciziile investitorilor, legate de sectorul financiar, medical si energetic, precum si actiunile companiilor din domeniul apararii, care cumuleaza 40% din capitalizarea de piata a "jucatorilor" din S&P 500. Chiar daca presedintele are un rol vital, Congresul este cel care "arunca zarurile", in privinta cheltuielilor bugetare. (via |
businessinsider.com)