STUDIU: Sarbatori de iarna mai sarace pentru 60% dintre oraseni
studiusarbatori iarnaexcursiicheltuielireducereimbracaminteincaltaminte
Peste 60% dintre oraseni intentioneaza sa cheltuiasca anul acesta mai putini bani pentru Sarbatorile de iarna, sumele fiind cu peste 31% mai mici comparativ cu 2009 si cu 0,5% raportat la 2010, potrivit unui studiu realizat recent de Mednet Marketing Research Center.
Potrivit cercetarii, bugetul destinat Sarbatorilor de iarna este, pentru 64,6% dintre respondenti, mai mic fata de cel de anul trecut, bugetul mediu alocat pentru Craciun si Revelion fiind in 2011 de 1.046,75 lei, comparativ cu 1.052,48 lei in anul 2010 si 1.523,29 lei in 2009.
Pentru produsele alimentare, oamenii intentioneaza sa aloce, in medie, 422,27 lei, comparativ cu 491,54 lei in 2010 si 556,13 lei in 2009. Comparand cu anul trecut, produsele nealimentare specifice sarbatorilor de iarna, precum haine, incaltaminte, cosmetice etc. au o pondere mai mare in bugetul de cheltuieli, orasenii alocand, in medie, 397,72 lei acestei categorii de produse, fata de 302,07 in anul 2010 si 321,09 lei in 2009.
Doar 15% includ in buget si excursiile
In ceea ce priveste calatoriile si excursiile organizate in aceasta perioada, doar in jur de 15% dintre persoanele intervievate au alocat un buget acestui tip de cheltuieli, suma medie fiind de 1.332,41 lei, comparativ cu 1.351,79 lei in 2010 si 1.312,50 lei in 2009.
O alta categorie de cheltuieli generata de Sarbatorile de iarna este cea a "iesirilor in oras/la restaurant". Pentru aceasta, persoanele intervievate intentioneaza sa aloce, in medie, 366,64 lei, fata de 302,55 lei in 2010 si 346,28 lei in 2009.
Doar 0,7% dintre respondenti se gandesc sa petreaca Revelionul in aer liber
In ceea ce priveste Revelionul, 88% dintre respondenti intentioneaza sa-l petreaca in tara, in timp ce numai 4,7% vor pleca in strainatate, in timp ce 6,5% au raspuns ca vor lucra.
Dintre cei care vor petrece Revelionul in tara, marea majoritate, respectiv 80,3%, vor sarbatori acasa, in propria locuinta sau la prieteni ori rude, 9,5% vor merge la un restaurant/club, in timp ce 7,5% vor pleca intr-o statiune montana sau balneara.
Cu toate ca procentul celor care intentioneaza sa ofere cadouri cu acest prilej este in usoara crestere, raportat la anul trecut (82,4% in 2011 versus 80,5% in 2010), suma medie alocata pentru acestea este mai mica. In acest context, bugetul pentru cadouri are o valoare medie de 348,87 lei (comparativ cu 413,10 lei in anul 2010 si 526,82 lei in 2009).
Imbracamintea si incaltamintea, in topul cadourilor
Tipurile de cadouri pe care respondentii intentioneaza sa le cumpere sunt: articolele de imbracaminte/incaltaminte (45,8%), cosmetice/parfumuri (34,8%), ciocolata/cafea (29,2%), jucarii (28,6%) etc.
Se observa o orientare preponderent practica a acestor cadouri (haine, incaltaminte), dar si o crestere a interesului pentru obiecte mai ieftine, precum ciocolata, cafea, cosmetice, jucarii, in detrimentul celor cu valoare mare - bijuterii, ceasuri, electrocasnice.
Mos Nicolae, o sarbatoare importanta pentru romani, a determinat ca 73,9% dintre persoanele intervievate sa ofere cadouri celor dragi, suma medie cheltuita in acest scop fiind de 123,86 lei.
Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste 100.000 locuitori, in perioada 7 - 12 decembrie 2011. Au fost intervievate telefonic 801 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 - 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,45%.