Reportaj Paul Barbu: Bataia de joc din turismul romanesc, produs traditional, la suprapret

Reportaj Paul Barbu: Bataia de joc din turismul romanesc, produs traditional, la suprapret turismreportajtransalpinatransfagarasanmarelitoralbulgaria

Turismul romanesc este intesat de evaziune fiscala. De la cel mai mic furnizor de servicii turistice pana la cel mai mare, fiecare jucator de pe acest lant are ca scop bine definit sa insele statul si mai ales clientul. La cum isi trateaza acesta cetatenii este de inteles. La nivel declarativ, autoritatile de la varf lupta cu evaziunea, dar fac acest lucru din fotoliile lor pufoase pe care stau cu un trabuc si un pahar de coniac in mana. Chiar si daca ar fi un concurs de privit, impotriva evaziunii, oficialii nostri tot ar pierde pentru ca sunt obisnuiti sa intoarca privirea. Adevaratii oameni cu putere de reducere a evaziunii sunt inspectorii, cei care fac teren. Daca acestia nu si-ar mai umfla buzunarele cu spagi, agentii economici din Romania ar fi mult mai corecti si, in consecinta, ar creste nivelul serviciilor oferite.
In schimb, in momentul de fata, turismul romanesc este unul al calitatii indoielnice, al serviciilor mai mult decat execrabile si al kitsch-ului. Singurii care mai pot produce un turism relativ bun sunt pensiunile, dar Romania nu stie sa faca un astfel de turism. Oamenii din turism nu au in sange comertul, au in sange inselatoria. Pe principiul “clientul nostru, victima noastra”, patronii de hoteluri si de restaurante au un singur scop: sa faca bani cat mai repede si prin orice mijloace. Iar ei inteleg ideea de profit intr-un singur mod: eludarea sistemului si suprataxarea serviciilor proaste.
 
Suntem prea saraci sa mergem in locurile ieftine din afara. Din acest motiv alegem de fiecare data sa fim cazati, la noi, in locuri cu paturi rupte, cu cearseafuri murdare, cu ciorbe facute ieri, la bufet sudez, cu chelneri care scuipa in mancarea aia insipida, dar nu pentru a-i mai da gust, cu plaje pe care faci slalom printre peturi si mucuri de tigara doar pentru a ajunge sa sarim in apa cu capul inainte si sa iesim cu alge in dinti. Ne place sa ne inghesuim pe singurul drum spre mare ca niste oi care isi asteapta randul sa fie mulse de bani. Ne inghesuim spre munte pe primul drum national pentru ca romanul, in ingustimea mintii sale, stie doar un singur loc montan in care sa se destrabaleze: Valea Prahovei.


 
Nu exista distractie daca nu sfaraie micii si ceafa de porc pe gratar si daca petul de bere nu este lasat la rece, in rau, fie ca este plin sau gol, si daca din difuzoarele masinilor sau teraselor nu rasuna manelele sau mai rau, Imnul Litoralului. Ca turisti suntem atat de needucati incat daca nu este “all inclusive” reusim noi sa-l facem, luand tot ce ne pica in mana. Provenim dintr-un sistem care ne fura, la noi in tara si cand iesim peste hotare ne revarsam frustrarile pe sistemele altora care se chinuie sa ne trateze decent.
 
Transfagarasanul si turismul de mantuiala
 
Un city-break pe Transfagarasan si Transalpina, doua obiective turistice absolut superbe ale Romaniei nu costa foarte mult sau daca aveti impresia ca este prea scump, eu spun ca merita banii pentru un traseu pe care s-ar putea sa nu-l mai fac in urmatorii 5 ani.


 
Impreuna cu cativa prieteni am inceput traseul nostru din Bucuresti, sambata trecuta la ora 7 dimineata, intr-o Dacie, care a rezistat cu stoicism traseului montan intortocheat si solicitant. Primul obiectiv pe lista l-am bifat undeva la ora 10: Cetatea Poenari, care este cunoscuta mai mult pentru faptul ca trebuie sa urci 1.480 de trepte pentru a ajunge la ea, decat pentru ce reprezenta in trecut. Siguranta pentru urcare si coborare nu este un lucru important, asa ca acest aspect a fost ignorat de autoritati.
 
Dupa ce ai ajuns acolo, platesti o intrare de 5 lei, unde te intampina un nene plictisit care taie bilete si care stie doar “doua cuvinte” in engleza si alea rostite intr-o engleza a la Crin Antonescu (“Ză Poenari Fortress is ză best place from hiăr”).  Daca dupa 1.500 de trepte aveti nevoie de o toaleta, acest serviciu este oferit la “nivel carpatin”, dar cu iz salbatic. Este un wc de tara, vopsit in negru, care te intampina cu mirosul chiar de la intrarea in situl turistic. Din fortareata, privelistea este unica, la fel si cuiburile de viespi si peturile aruncate chiar langa cosul de gunoi.  

Urmatorul pas, a fost Lacul Balea. Aici, toti tarabagii se chinuie sa vanda produse traditionale romanesti si tot felul de kitsch-uri turistilor care au reusit sa ajunga pentru prima oara in zona. Intr-o viermuiala umana, masini parcate pe marginea drumului, toata lumea se descurca cum poate. In varful muntelui, iese la iveala animalul preistoric din fiecare sofer si turist nerabdator sa vada lacul.


 
Aici evaziunea este la ea acasa si-i intampina pe toti cu bratele deschise. Fiecare incearca sa te convinga ca produsele pe care le vinde sunt cele mai bune, de asta si sunt atat de scumpe, pentru ca sunt naturale. Te privesc oarecum cu scarba, daca le zici ca doar te uiti si vrei sa cumperi un magnet de frigider ca sa-l ai amintire. Chiar daca si din ala scot un profit colosal, mai ales ca este cumparat de ei cu un leu si vandut cu 5 sau chiar 6 lei. Totul este facut intr-un amalgam de genuri de muzica, fie populara, fie disco, fie manele care se intrepatrund cu mirosurile de carne ce arde pe gratare de la rulotele ce vand fripturi. Singurul lucru care pare natural acolo este ceata.
 
La vreo o suta de metri de sosea este si Lacul Balea, unde pitipoancele au inteles sa faca turismul in sandale sau papuci de pluta pentru ca, nu-i asa, venim, vedem lacul, dar hai sa plecam dracului ca am inghetat de frig!


 
In jurul lacului, fiecare clipit din ochi inseamna privarea sufletului de o priveliste extraordinara. Atmosfera te duce cu gandul la tinuturile scotiene, munti ascunsi in ceata, in timp ce simti cu racoarea isi intra usor pe sub haine si te face sa uiti, pentru un moment ca nu mai esti in jungla urbana de beton. Cel mai bine este sa te lasi pierdut in acest sentiment. Este probabil unul pe care nu-l vei mai simti prea curand.
 


Dupa ce ti-ai luat portia de oxigen si liniste sufleteasca incepe partea frumoasa si periculoasa a Transfagarasanului. Coborarea si curbele care iti ofera posibilitatea sa vezi o parte din frumusetea muntilor romanesti nu este intrerupta decat de soferii care simt nevoia sa opreasca in zonele interzise ale soselii pentru a-si mai poza pitipoanecele care vor poze pentru Facebook. Drumul spre Cartisoara, satul care a devenit un centru al pensiunilor din zona, te lasa sa te scufunzi in verdele montan.  


 
Imaginatia cazarii si magarii de munte
 
Noi nu am gasit cazare pentru ca tot satul era ocupat, fiecare pensiune era ocupata in procent de 100%, asa ca ne-am cazat la Cisnadioara, avand in vedere ca oricum a doua zi urma sa intram pe Transalpina pe la Sebes. Am ajuns noaptea pe o ploaie torentiala care, in negura noptii, dublata de cea a muntelui ne-au oferit senzatia unul film de groaza in care fiecare muream pe rand. Printre fulgerele ce aprindeau cerul se putea vedea pe un varf de deal o biserica fortificata care starnea imaginatia deja pornita pe scenariul filmului horror.


 
Cazarea in Cisnadioara am facut-o la o pensiune de patru stele sau margarete, care si-a meritat fiecare ban avand in vedere calitatea serviciilor oferite. 120 de lei pe camera dubla este un pret foarte bun. Pentru ca nu prea am reusit sa dorm, am stat sa fac poze sa prind rasaritul si, si acest lucru a meritat din plin, mai ales daca sunteti pasionati de fotografie.


 
Pe Transalpina, povestea comerciantilor este aceeasi. Iti vand “produse traditionale romanesti” la supra pret pentru ca nu au concurenta si nu-i controleaza nimeni si pentru ca sunt naturale. Bonul fiscal este la fel de exotic ca nuca de cocos intr-un sat vechi din Tara Oasului.
 
In varf de munte, cele mai muncite personaje erau doi magari, care erau folositi pe post de suport pentru orasenii care nu au vazut la viata lor decat magari pe doua picioare. Daca la mare se fac poze cu “maimutica care stie de toate/ si pe fata si pe spate”, pentru 5 lei, pe Transalpina pozele cu magarii Luis Fernando si Marguerita costa doar un leu. Pretul este atat de mic pentru o poza incat se vede mahnirea pe fata magarului care trebuie sa stea in ploaie, la program. 


 
Bulz-ul este de baza printre nori si este facut atat de original ca nici daca numeau mancarea “Chicago Bulz”, nu putea fi mai atragatoare pentru flamazii plini de bere la pet. La 15 lei portia, ar fi bine sa ai un stomac al naibii de mic pentru ca altfel risti sa pierzi portia printre dinti, fara sa-ti mai ajunga in stomac.


 
Printre produsele vandute acolo se afla si vestitele oale de ceramica de la Horezu. Sfatul meu ar fi sa nu incercati sa le cumparati de acolo, mai ales ca daca veniti din sudul tarii puteti trece direct prin Horezu sa le luati de la botul calului. Cele de pe munte sunt lucrate prost si vi se vor ciobi repede. Norocul meu, am mers cu cineva care se pricepea la asa ceva.
 
Ne-am intors din aceasta excursie duminica noaptea, la ora 12.  Costul total al acestei evadari din oras a fost de 300 de lei, aici incluzand masa, cazare, benzina, plus cateva suveniruri.  


 
La mare, pe nisipul fierbinte/ calci pe pet si-ti rupi un dinte
 
Week-end-ul asta am simtit, in schimb, nevoia sa-mi reconfirm scarba fata de litoralul romanesc. O singura plaja o gasesc acceptabila in Romania, plaja Diana, care se afla chiar la “granita” dintre Mangalia si statiunea Saturn. Este singura decenta. Daca te plimbi pe malul marii isi rupi picioarele in scoici, dai cu picioarele in peturi si in gunoaie aruncate de turistii carora le este lene sa duca resturile la urmatorul cos de gunoi, daca cel mai apropiat de ei este plin.


 
La inceput vorbeam de servicii proaste, la suprapret. Acum vorbim pe larg. Cea mai des intalnita practica pe litoral este cea a “portiei de mancare duble sau triple”. Poate multi dintre voi v-ati lovit de ea. Pe meniu ai pretul: 5 lei/100 grame de piept de pui. Ti se aduce, mananci, bei si o bere. Iti faci calculul: piept de pui - 5 lei, paine - 1 leu plus bere alti 5 lei, simplu – 11 lei. Gresit! Surpriza apare odata cu nota de plata si cu chelnerul moldovean care a venit sa munceasca in sezon. Pieptul de pui avea 200 de grame, paine este 3 lei pentru ca doar doua felii de paine fac un leu, ai cerut o felie de lamaie pentru ca puiul era gretos, alt leu, berea la care te-ai uitat tu neatent era 5 lei la halba de 400 ml, asta este 7 lei, la sticla.
 
Si pentru ca ai asteptat jumatate de ora sa iti serveasca puiul reincalzit, chelnerul merita si el un bacsis. Faci scandal ca nu te-a anuntat nimeni de aceste mici nereguli, dar nu ai cui sa te plangi. Vine lista cu ce ai comandat dar fara chitanta, inspectorii autoritatilor indiferent de institutie nu sunt in zona, cel mai probabil stau cu burta la soare si o bere rece jucand table pe plaja. Faci scandal, de iriti, dar pleci resemnat dupa ce ai fost fortat sa platesti o mancare sinistra.
 
Camera de hotel iti ofera aer conditionat doar daca iti face aer nevasta, cu prosopul cu care tocmai s-a sters de apa sarata din mare. Dusurile din hotelurile de pe litoral parca sunt rupte din vechile bai comunale si relocate in fiecare camera de hotel. Acestea nu au mai fost renovate de cand au fost construite in anii ’60 sau ’70. Dulapul este acelasi in care bunicii tai isi tineau Brifcorul la rece, iar patul este posibil sa fie chiar cel in care au fost tu conceput intr-un moment romantic al alor tai. Cel putin asa arata scandurile patului si cearseafurile. Este un sentiment ciudat sa stii ca scandura de sub salteaua din care iti intra in coaste arcurile este mai batrana decat tine dar si mai rezistenta.


 
Spiritul antreprenorial al patronasilor de pe litoral este, de fapt, unul escrocheresc. Adica daca a prins turistul o data la el, pe terasa sau in hotel trebuie sa-l “capaceasca” de bani acum, ca poate la anul nu mai vine. Bulgarii au, in schimb, un alt principiu. Desi le este scarba de ciobanii din Romania care le calca pragul, nu o arata. Strang din dinti cu un singur scop: sa ne ia banii, zambindu-ne diplomatic. Bineinteles, si ei au hotii lor cam in acelasi procent in care avem si noi comerciantii nostri cinstiti. Bulgarii iti ofera totul mai ieftin, pentru ca stiu ca daca ofera servicii acceptabile vei veni si la anul. Daca ai nostri scot un profit de 30% de pe urma ta, intr-un singur an, pentru ca stiu ca nu o sa mai calci pe acolo,  bulgarii vor sa scoata profit de 50%, dar in cativa ani. Si le reuseste pentru ca stiu sa te atraga.



Vecinii "de sub noi" ne servesc turism pe paine. Noi ramanem cu circul
 
Localitati bulgaresti precum Ezerets sau Krapec sunt echivalentul 2 Mai sau Costinesti, dar la nivel de turism profesionist, nu la nivelul “amatorialo-jegmanetoresc” alor nostri. Personalul de acolo se comporta frumos cu turistii, dovada ca se pliaza foarte bine pe public, o parte din ei stiu romana, meniurile sunt in romana.


    
Plaja preferata din Bulgaria este Bolata, un golfulet mic, la doi kilometri de Cetatea Kaliacra. Este flancata de peretii uriasi ai unei foste albii de rau, deasupra carora troneaza o padure de eoliene. Peisajele de la sud de Vama nu sunt cu mult diferite de ale noastre, dar acel “putin diferit” isi merita banii si jumatatea de ora de condus pentru a-ti gasi linistea macar o zi din concediul destinat lenevelii cerebrale.


 
Si ca sa va faceti o idee de comert bulgaresc pe plaja de la Bolata este o singura terasa. Proprietarul nu profita de serviciile exclusive bagat preturi nesimtite, ba din contra stie sa atraga. Berea bulgareasca este 2 leva (4,6 lei), Amstel, 3 (6,9 lei) leva, o portie de cartofi prajiti cu branza de capra de 250 de grame este 3 leva (6,9 lei), o portie de scoici proaspete de 500 de grame, aduse de la Dalboka este 6 leva (adica mai putin de 14 lei).  
 
Costul total, neincluzand cazarea, 150 de lei.  

Multi ma vor invinovati ca bag banii in economia bulgareasca, in loc sa ii cheltui aici, dar sincer pe banii mei, pentru care am muncit, prefer sa-i cheltui acolo unde ma simt bine. Nu vreau sa dau bani sa fiu batjocorit, la suprapret in propria tara. Si voi continua sa fac acest lucru atat timp cat simt ca in Romania nu voi fi tratat decent pe banii mei.