Consumatorii, si nu investitorii, sunt adevaratii castigatori ai revolutiei gazelor de sist din SUA

Potrivit Energy Report, costurile de exploatare fiind mult mai ridicate, gazele de sist devin profitabile de-abia de la un pret de 5 dolari pe milionul de unitati termale britanice (mmBtu), aproximativ 177 dolari pe mia de metri cubi. In prezent, ca urmare a productiei de gaze sist din zacamintele uriase din SUA, in special Marcellus, pretul gazului pe New York Mercantile Exchange a ajuns anul trecut la 2,83 dolari pe milionul de unitati termale britanice (mmBtu), aproximativ 100 dolari pe mia de metri cubi, mult sub nivelul, si acela insuficient, de 4,03 mmBtu, inregistrat in 2011.

Boom-ul gazelor de sist i-a imbogatit pe cei care au fost suficient de inteligenti sau norocosi pentru a intra pe aceasta piata inca de la inceputurile ei. si alti investitori, intrati mai tarziu, dar care au pariat pe companii axate in special pe componenta de petrol a industriei, si nu cea de gaze, precum Continental Resources, EOG Resources, Pioneer, Concho, Cimarex, au beneficiat de pe urma revolutia tehnologiei fracturarii hidraulice si a forarii orizontale. Chiar si cei care au optat pentru companii cu activitate in exploatarea gazelor la costuri de productie extrem de reduse, precum Cabot si Range, si-au vazut banii investiti multiplicati peste nivelul mediei pietei.

Consumatorii, principalii beneficari

Cu toate acestea, la nivel global, companiile din domeniul explorarii si productiei din SUA au facut progrese spectaculoase in dezvoltarea productiei, insa nu au reusit le transforme intr-un nivel de profitabilitate stimulant pentru investitori.

Situatia nu este insa una noua. De obicei, de astfel de salturi in evolutia tehnologica beneficiaza in primul rand consumatorii si, abia in al doilea rand investitorii. Astfel de salturi tehnologice implica externalitati pozitive care cu greu pot fi internalizate de companii (cu costuri uriase ce fac neatractiva internalizarea lor). In general ele conduc la o majorare a productiei, care, daca nu este dublata de o micsorare a costurilor de productie, au ca principal beneficiar consumatorul, prin micsorarea preturilor, si nu producatorul sau investitorul, prin majorarea preturilor actiunilor respectivei companii.

Avans de 400% in primii 5 ani, de 16% in ultimii 5

Boom-ul exploatarilor care utilizeaza tehnologia fracturarii hidraulice si cea a forarii orizontale a fost initiat in urma cu un deceniu, dupa ce Devon Energy a achizitionat compania revolutionarului George P. Mitchell. Potrivit Financial Times, aceasta perioada poate fi impartita in doua. Prima, cea cuprinsa intre 2002 si 2007, in care indicele de explorare si productie al S&P 500 s-a majorat cu 400%, fata de media de crestere a indicelui S&P 500 de doar 27%.

Cea de-a doua perioada, cea dintre 2008 si 2013, este marcata de o evolutie sub asteptari a indicelui de explorare si productie, de doar 16%, in timp ce indicele general S&P 500 a avansat cu 27%.

Industria, victima propriului succes

Explicatia gasita de Financial Times este aceea ca industria a fost victima propriului sau succes. Oferta abundenta de gaze a condus la o scadere abrupta a preturilor, care, chiar si in actuala tendinta de revenire, cauzata de iarna extrem de dura din SUA, se afla la un nivel de trei ori mai redus decat cel inregistrat in 2008.

Si pretul petrolului West Texas Intermediate (WTI - benchmark-ul pe piata americana) a ramas la un nivel relativ constant in ultimii trei ani ca urmare a majorarii productiei SUA. In absenta acesteia, probabil ca pretul international al petrolului s-ar fi majorat, ca urmare a evenimentelor din Libia, a problemelor cu care se confrunta Irak-ul si a embargoului impus Iranului.

Ca urmare a scaderii preturilor, in special companiile care erau mai dependente de productia de gaze, si-au subrezit pozitiile financiare. Chesapeake Energy si Encana, de exemplu, au fost nevoite sa-si vanda din active si sa-si reduca din cheltuielile de capital. Companiile care s-au concentrat pe productia de petrol au evoluat mult mai bine, insa si in cazul lor profitabilitatea a avut de suferit. Chiar si EOG, una dintre povestile de succes ale industriei, a inregistrat o rata a rentabilitatii capitalului de doar 12% anul trecut. Exxon Mobil, cel mai performant membru al clubului producatorilor de petrol si gaze a reusit sa obtina o rata a rentabilitatii capitalului de 24,5% in 2012.

Cheltuielile de capital, peste cash-flow-ul generat

Aceste rezultate au dat apa la moara criticilor tehnologiei de sist, care considera ca rentabilitatile reduse demonstreaza faptul ca aceasta este o noua bula, care se va sparge inevitabil. Cheltuielile de capital ale sectorului de explorare si productie sunt de ani buni mai mari de cash-flow-ul generat si au fost finantate fie prin vanzari de active, fie prin emisiuni de obligatiuni sau prin indatorare. Daca aceste ultime canale de finantare se vor inchide, industria ar sucomba rapid, sustin criticii.

Totusi, acest pericol este departe de a fi iminent. Analistii de la Bernstein Research considera ca raportul venituri/cheltuieli este inca unul confortabil, cheltuielile de capital fiind cu numai 1% mai mari decat cash-flow-ul generat in trimestrul al treilea al lui 2013.

Exxon, marele castigator al bataliei preturilor?

Totusi, investitorii in noua tehnologie au motive de temere. Preturile petrolului si gazelor se afla in prezent sub o presiune ca urmare a estimarilor de majorare a productiei in SUa si la nivel global. O reducere a acestora ar putea coduce la o inrautatire a situatiei industriei de sist din SUA. Inratatire de care ar putea profita, considera Financial Times, gigantul american Exxon, care a ratat startul revolutiei tehnologiei de sist. Data fiind puterea financiara a acestuia, el ar putea achizitiona active si companii independente care ar urma sa sufere in urma unei evolutii defavorabile a preturilor.

Protectionismul SUA afecteaza profitabilitatea industriei

Ceea ce uita sa precizeze Financial Times este faptul ca situatia din SUA este una speciala, fiind rezultatul unei politici protectioniste care dateaza de decenii bune. Interdictiile impuse in anii '70, din timpul embargoului impus statelor arabe, la exportul de petrol si gaze. Protectionismul comercial american, dublat de majorarea productiei ca urmare a utilizarii noii tehnologii, a facut ca preturile la gaze in special, dar si la petrol (WTI s-a tranzactionat anul trecut la un discount considerabil raportat la benchmark-ul european si international, Brent), din SUA sa se micsoreze considerabil. Daca SUA si-ar fi deschis piata exporturilor, de revolutia tehnologiei de sist ar fi beneficiat nu numai consumatorul american, ci si cel european sau asiatic. Iar reducerea preturilor din SUA ar fi fost mai mica, ceea ce s-ar fi transpus in rentabilitati mai ridicate pentru investitori.

In prezent, in Statele Unite se da o batalie politico-economica in vederea liberalizarii exporturilor la petrol si gaze. De partea liberalizarii se afla industria de explorare si productie si adeptii liberalismului economic. 

Impotriva liberalizarii se pronunta in special politicienii, care se tem de efectele unei majorari a preturilor la gaze, benzina si motorina, asupra propriilor sanse de realegere, dar si ecologistii, care sustin ca o profitabilitate mai ridicata implica noi investitii in aceasta industrie pe care o considera dusmanul public numarul 1 al planetei.

Citeste si:

Exploatarea gazelor de sist nu este profitabila (inca) nici in SUA, nici in Europa

Gaze de sist: Esecul Shell demonstreaza ca si in petrol si gaze Small is Beautiful

Gaze de sist: Birocratia si reglementarea - principalele obstacole in calea exploatarii sisturilor in UE