Benzina si-a dublat pretul in ultimii 3 ani
pretbenzinacombustibillitrupompa
Scumpirea carburantilor a lovit puternic in buzunarele romanilor, in luna februarie, dupa intrarea in vigoare a cresterii nivelului accizelor la carburanti. In ultimii patru ani, pretul benzinei s-a majorat in Romania cu 42,38%.
Pretul unui litru de benzina Euro 95 a urcat cu 4,22%, in comparatie cu cel inregistrat luna trecuta, potrivit datelor publicate de Comisia Europeana. Cu toate acestea, Romania se afla pe locul al doilea in randul tarilor membre ale Uniunii Europene (UE), cu cea mai ieftina benzina.
La inceputul lunii februarie, pretul unui litru de combustibil a fost de 1,326 euro, calculat la cursul din ziua de 11 februarie. Comparativ, in Polonia pretul este de 1,315 euro/litru, iar in Bulgaria, 1,332 euro/litru. In luna ianuarie, un litru de benzina costa 1,27 euro in Romania.
Majorarea pretului benzinei ar putea fi pusa pe seama cresterii nivelului accizelor la carburanti, deoarece in 2013, acestea vor fi calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana, care este mai mare decat cel dupa care s-au calculat anul trecut.
Pretul petrolului Brent, relevant pentru Europa, a inceput sa creasca la inceputul anului acesta, inregistrand o majorare de 6% de la 1 ianuarie si pana in prezent, potrivit unei analize realizate de expertii Noble Securities.
In acest moment, in Europa, cea mai scumpa benzina se gaseste in Italia (1,778 euro/litru), Olanda (1,774 lei/litru) si Grecia (1,745 euro/litru). In clasamentul “suferintei” la pompa, tara noastra se claseaza pe locul 8, in urcare fata de anul trecut, cand era pe 11.
Astfel, un cetatean roman trebuie sa plateasca circa 30% din venitul mediu zilnic, de doar 22 de dolari, pentru a cumpara un galon de benzina, respective aproximativ 3,7 litri, care costa 6,70 dolari.
Vecinii bulgari stau si mai rau ca noi, ocupand locul 5 in acest top, din cauza ca pretul de 6,53 dolari pe galon are o pondere de 34% in venitul zilnic, care se ridica la 19 dolari. Insa situatia din Polonia este mai buna, tinand cont de faptul ca aceasta tara se afla pe pozitia 15 in calasment.
Pretul benzinei a urcat rapid de la inceputul crizei. Astfel, in februarie 2009, un litru de combustibil costa 0,764 de euro, adica 3,28 lei, calculat la cursul de atunci. Ulterior, in aceeasi perioada din 2010, pretul a ajuns la 1,012 euro (4,16 lei), iar in 2011 a urcat la 1,156 euro (4,91 lei).
Comparativ cu pretul actual de 1,326 euro, respectiv 5,83 lei, benzina s-a scumpit cu 42,38% in ultimii patru ani.