Analizele Manager.ro: Cum remodeleaza resursele energetice relatiile dintre state

Analizele Manager.ro: Cum remodeleaza resursele energetice relatiile dintre state resurse energeticegaz de sistgaze naturalerusia

La inceputul anilor '70, SUA visa sa devina independenta energetic, adica sa ajunga sa isi asigure intreg necesarul de energie din resurse interne si sa nu mai apeleze, in consecinta, la importuri de petrol sau gaze naturale. Treaba asta se intampla in contextul scumpirii masive a titeiului de catre statele OPEC, in urma razboiului Yom Kippur din 1973. Ulterior insa, visul a fost abandonat. Americanii si-au dat seama ca mai presanta decat independenta energetica este securitatea energetica, inteleasa ca asigurarea accesului la surse de energie fiabile, acceptabile ca pret, ferite de riscuri politice si care sa poata fi implementate rapid si usor. Totusi, pe fondul productiilor record de gaze naturale din ultimii ani, care au scutit SUA de importuri costisitoare, ideea independentei energetice a revenit in atentie (unii specialisti spun chiar ca aceasta independenta ar putea deveni realitate prin 2030). Sa vedem insa cum se prezinta situatia si in Europa.
In prezent, Uniunea Europeana importa 73% din necesarul sau de petrol si 44% din necesarul sau de gaze naturale, deci nici vorba de independenta energetica. Mai mult chiar, nici nu se intrevede vreo imbunatatire a situatiei, in special in ceea ce priveste importurile de gaz, domeniu in care Rusia detine o pozitie de forta, ca principal furnizor (ea asigura 25% din necesarul tarilor UE).

Statele Uniunii Europene, in marea lor majoritate, depind energetic de Rusia - unele dintre ele in totalitate (Slovacia, Finlanda sau Tarile Baltice) - iar Rusia, constienta de acest lucru, isi permite ca din cand in cand sa profite de conjunctura si sa ameninte cu inchiderea robinetului pentru a-si atinge diverse obiective politice. Din acest motiv, se poate spune ca dependenta se transforma intr-o adevarata vulnerabilitate.

Doar ca aceasta vulnerabilitate este una autoindusa, din moment ce UE nu negociaza ca o singura entitate, ca o „Europa unita” care urmareste sa-si asigure securitatea energetica per ansamblu, ci fragmentat. In cadrul ei exista numeroase state membre care „tradeaza” si care negociaza pe cont propriu contracte de import pe termen lung cu Gazprom, rezultatul fiind o Uniune Europeana care in relatia ei cu Moscova nu vorbeste pe o singura voce.

Optiunea respectivelor state „tradatoare”, care este motivata exclusiv de interese nationale, ii ofera astfel Rusiei posibilitatea sa erodeze securitatea energetica a Europei, printr-o strategie eficienta de tipul „divide et impera”. De aceea multi analisti spun ca orice negociere intre UE si Rusia cu impact asupra domeniului energetic ar trebui sa porneasca de la o premisa simpla, aceea ca securitatea energetica a Uniunii este indivizibila. Practic, asta ar presupune ca orice aranjament energetic intre un stat membru al Uniunii si un stat tert sa nu poata fi demarat decat dupa o examinare atenta a impactului si a consecintelor asupra securitatii energetice europene per ansamblu.

Daca s-ar intampla asta, Rusia ar vinde nu unor piete nationale, ci unei piete unice europene, ceea ce ar constitui o situatie foarte avantajoasa pentru tarile UE - in cazul in care una dintre ele s-ar confrunta cu un soc energetic, ar putea sa primeasca imediat o parte din rezervele disponibile. Rusia n-ar mai incheia astfel contracte separate, ci un singur contract cu UE, si chiar ar fi obligata sa faca lucrul acesta, deoarece nu si-ar permite sa-si piarda al doilea mare client al sau, dupa spatiul CSI. Plus ca mare parte din infrastructura energetica a Rusiei este orientata spre Europa si, in consecinta, orice deteriorare a relatiei cu UE ar duce la inutilitatea acestei infrastructuri.

Exista, deci, si o vulnerabilitate inversa, a Rusiei in fata Uniunii Europene, doar ca aceasta vulnerabilitate este una mai mult teoretica si, in consecinta, ea nu prea conteaza. E-adevarat ca Rusia ar pierde bani daca nu ar mai aproviziona pietele energetice europene, in schimb pentru tarile care nu ar mai primi gaz in mijlocul iernii situatia ar fi catastrofala.

Liderii de la Kremlin stiu, asadar, ce arma fenomenala este energia si mai stiu, cum am mentionat mai sus, ca o pot folosi in scopuri politice. Nu este o simpla speculatie, dovada faptul ca Rusia n-a ezitat sa sisteze alimentarea cu gaz a Cehiei imediat dupa ce aceasta a fost de acord sa gazduiasca elemente ale scutului antiracheta american in Europa Centrala. Ca sa nu mai vorbim de influentele (tot politice) care provin din intelegerile energetice bilaterale pe care Rusia le incheie cu tarile din Vestul Europei: de exemplu, e de asteptat ca aceste tari sa ia partea Rusiei si sa se solidarizeze cu pozitia Moscovei in cazul anumitor decizii importante, cum ar fi cele referitoare la intrarea in NATO a Georgiei si a Ucrainei. Rusia chiar stie sa-si impleteasca interesele comerciale cu cele politice.