Urmatorii opt antreprenori au fost alesi pentru experienta si inteligenta lor. Acesta este ghidul LinkedIn al celor mai indraznete idei in afaceri. Unii au luat o atitudine in fata politicii. Presedintele si CEO-ul BP Capital considera ca in 2013, controlul asupra dezbaterii americane privind energia se va muta de la guvernul federal la statele individuale.
Fondatorul Virgin, Richard Branson (FOTO), estimeaza ca razboiul vechi de 40 de ani impotriva drogurilor va lua sfarsit. Alte idei se refera la ascensiunea retelelor sociale in zona de marketing de brand - este cazul lui Olivier Fleurot, CEO-ul MSLGROUP, o companie din Publicis Group, una din cele mai mari entitati de publicitate.
Oricare ar fi subiectul, urmatoarele idei vor influenta conversatiile profesionale in 2013.
1. Branson: Razboiul impotriva drogurilor ia sfarsit
"As vrea ca intreaga comunitate de afaceri sa analizeze bine esecurile in razboiul drogurilor si sa adopte solutii umane, concentrate asupra educatiei si sanatatii, nu a criminalizarii si incarcerarii. Haideti sa facem din 2013 anul in care vom sparge gheata"
Richard Branson, fondator Virgin Group.
2. Krawcheck: Vom miza pe flexibilitate
"Companiile inteligente vor permite migrarea intre diferite stiluri de munca, in timpul carierei unui angajat, fara sa-l penalizeze pentru alegerile sale. Angajatorii vor recunoaste faptul ca tehnologia permite flexibilitatea, productivitate si formarea de echipe in moduri total inedite, la care nici nu speram in urma cu cativa ani... Mai mult, companiile inteligente vor descoperi ca adoptarea "fara jena" a flexibilitatii reprezinta o investitie pe termen lung".
Sallie Krawcheck, ex-presedinte al Merrill Lynch, US Trust, Smith Barney.
3. Pickens: Guvernatorii se vor ocupa singuri de energie
"Goana dupa aur in secolul 21 s-a transformat in goana dupa petrol si gaze naturale. In SUA, au fost descoperite depozite uriase, care au generat imediat joburi... Acum, trebuie sa generam cerere. Cea mai eficienta modalitate pentru a genera cerere este sa alimentam camioanele noastre uriase nu cu motorina de la OPEC, ci cu gaze naturale, produse in America de Nord... Migrarea catre energia intelectuala si cea fosila de la Washington catre state - alimentata de gazele naturale - va fi marea provocare a lui 2013".
T. Boone Pickens, fondatorul, presedintele si CEO-ul BP Capital si TBP Investments Management.
4. Smith: Informatii complexe pentru antreprenorul mic
"In 2013 inovatiile in zona informatiilor complexe le vor permite chiar si IMM-urilor si antreprenorilor mici sa obtina analize si statistici disponibile candva doar companiilor de milioane de dolari... Traversam o revolutie. Informatia este materia prima in era inovatiei".
Brad Smith, presedintele si CEO Intuit.
5. Gross: O sa ne schimbam opinia despre schimbarile climatice
"In acest secol, o sa ramanem fara combustibili fosili si ne vom folosi de energia regenerabila. Putem ajunge acolo cu multa stradanie sau chibzuinta. Cred ca acest deceniu, si 2013 in special, vor reprezenta momentele cheie in care am actionat; ele vor fi consemnate de istorie".
Bill Gross, fondator si CEO Idealab.
6. Caan: Tinerii vor salva mediul antreprenorial
"Antreprenorii de azi sunt adevarate modele. In consecinta, vedem tot mai multi tineri care vor sa-si infiinteze propria afacere. Asadar, cred ca daca vrem ca economia sa prospere din nou, trebuie sa ne concentram asupra antreprenoriatului tanar".
James Caan, CEO Hamilton Bradshaw.
7. Burns: Preturile locuintelor vor exploda
"Sa nu fiti surprinsi, daca preturile caselor se vor aprecia rapid. De ce? Proportia dintre costurile detinerii unei locuinte si venit se situeaza la o limita istorica scazuta si oamenii nu vor mai inchiria case la un tarif lunar care depaseste o rata ipotecara".
John Burns, CEO si proprietar John Burns Real Estate Consulting.
8. Fleurot: Brandurile, custozi sociali
"In 2013, custodia sociala a brandurilor va deveni tot mai evidenta...Tot mai multe marci vor urma modelul inovat de Pepsi Pulse si IQ by Intel si vor infiinta platofme sociale proprii. In special, branduri precum LVMH (Nowness), Coca-Cola (Coca-Cola Journey), American Express (OpenForum), Qualcomm (Spark), Cisco (The Network) si HSBC (Business Without Borders), care sunt deja implicate in furnizarea de continut social, vor redefini propriile platforme media, prin promovarea custodiei sociale".
Olivier Fleurot, CEO MSLGROUP, Publicis Group.