ANALIZA: Poate fi o recesiune economica un lucru bun? Vezi cine beneficiaza de pe urma ei
analizarecesiuneeconomieangajatisomajanaf
Exista oameni care spun ca nu strica o recesiune din cand in cand si ca aceasta este benefica pentru o economie. Principalul argument al lor este ca, scazandu-le veniturile, companiile devin mai eficiente, renuntand la cheltuielile care nu sunt cu adevarat necesare.
Adevarul este ca acest argument are, pana la un punct, acoperire. Firma Sageworks, care ofera servicii de analiza financiara companiilor, a observat ca
profitul pe angajat al clientilor sai a crescut in ultimii ani. Asta inseamna ca, in loc sa angajeze noi oameni, companiile i-au "stors" mai mult pe cei existenti sau au facut performanta cu mai putini angajati, in cazul in care au facut restructurari. Totusi, rezultatele au fost mai bune decat inainte. Daca in 2009 profitul mediu pe cap de angajat al clientilor Sageworks era de circa 10.000 de dolari, acesta a crescut la peste 15.200 de dolari in 2011.
Potrivit altora, un alt motiv pentru care sunt bune recesiunile este acela ca "fac curatenie" intr-o economie. Firmele ineficiente dispar, la fel si angajatii neproductivi.
Alte avantaje ale unei recesiuni sunt greu de gasit. Haideti acum sa vedem de ce nu este buna o recesiune.
1. Companiile noi care intra pe piata au mari sanse sa falimenteze rapid. Astfel, se pierd potentiale noi locuri de munca si creste presiunea pe sistemul asigurarilor sociale. Iar daca falimenteaza, asta nu inseamna ca sunt firme ineficiente, ci ca mediul economic (in special accesul dificil la finantare) nu le permite sa supravietuiasca.
2. Exista pericolul aparitiei de monopoluri. Daca firmele mici si mijlocii dispar, gigantii dintr-o anumita piata raman, deoarece au forta financiara necesara pentru a rezista. Se creeaza astfel pozitii monopoliste care nu avantajeaza consumatorii. Sunt mai putine alternative, la preturi mai ridicate.
3.
Somajul. Nu doar ca pune presiune pe bugetul statului, dar o rata ridicata a somajului inseamna si degradarea abilitatilor unei portiuni a fortei de munca. Se spune ca atunci cand ai somaj ridicat, in viitor vei avea un somaj si mai ridicat. Oamenii devin demotivati, demoralizati si
nu mai sunt atractivi pentru angajatori. Persoanele care au stat mult timp "pe margine" sau in pijamale de dimineata pana seara, cum se mai zice, au nevoie de o perioada de acomodare pentru a functiona din nou la nivel maxim. Companiile vor insa ca angajatii sa intre imediat "in paine", sa faca bani pentru afacere, dupa o perioada de training cat mai scurta.
4. Scade productivitatea. Intr-o recesiune, productivitatea unei economii scade, odata cu cresterea numarului firmelor care se inchid si al oamenilor care raman fara locuri de munca. O alta cauza a scaderii productivitatii este reducerea investitiilor, atat in perfectionarea angajatilor, cat si a tehnologiilor existente.
Concluzia: Nu este nevoie de o recesiune pentru ca un stat sau o companie sa se eficientizeze. Entitatile ineficiente vor fi oricum inlaturate, cum duce apa mizeriile la mal, intr-o economie competitiva, aflata in expansiune.
Cui ii convine recesiunea?
Potrivit lui Tejvan R. Pettinger, profesor de economie la Oxford, o perioada de recesiune economica avantajeaza companiile care ofera bunuri si servicii ieftine, insa si de o calitate mai slaba. De asemenea, intr-o perioada de scadere economica speculatorii priceputi pot face bani frumosi pe burse. Avem un exemplu chiar in Romania: un sibian a obtinut, in 2010, 4,68 de milioane de euro din tranzactii pe piata de capital, potrivit datelor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
Alte entitati care inregistreaza venituri in crestere pe timp de recesiune sunt barurile si casele de pariuri. Se stie ca in perioadele economice dificile oamenii consuma mai mult alcool. De asemenea, multi joaca la pariuri sperand sa castige sume frumoase de bani.
Nu in ultimul rand, economistii pot face bani frumosi in perioadele de recesiune. Pe langa faptul ca sunt foarte solicitati de catre media, ei mai pot castiga din realizarea de rapoarte si studii, precum si prestarea de consultanta.