ANALIZA: Femeile si banii
analizafemeibanifinantefinanciarsucces
Ati putea crede ca vom discuta despre eternul hit al trupei romanesti "Valahia", intitulat "Banii si fetele", din anii '90. Ei bine, nu. Cliseul traditional ne spune ca barbatii sunt cutezatori in privinta asumarii riscurilor financiare si femeile se dovedesc a fi mult mai precaute si vor o securitate in acest sens. In mod evident, barbatii isi asuma mai des riscuri decat femeile. Reformuland titlul unui bestseller, putem spune ca "barbatii cumpara actiuni pe Marte, in timp ce femeile isi salveaza banii in depozite pe Venus". Cateva materiale, publicate de elvetienii de la Neue Zurcher Zeitung si alte surse ofera o imagine asupra miturilor si realitatilor referitoare la relatia femeilor cu finantele.
Exista diferente
Intr-un interviu acordat NZZ, Christine Schmid de la Credit Suisse explica, pe intelesul tuturor, ca sub-disciplina in privinta finantelor, "pe sexe", depinde de diferentele dintre barbati si femei. Anja Peter, de la Bank Coop din Elvetia, precizeaza insa ca "in mod natural, exista diferente intre barbati si femei, biologice si sociale, care se reflecta si in comportamentul financiar si investitional". De exemplu, femeile sunt mai interesate de ecologie, etica si microcredite. Totusi, cand vine vorba de biserica si religie, aceste elemente nu au un impact asupra deciziei privind investitiile.
Un studiu realizat de Centrul de Cercetare Financiara al Universitatii din Koln arata ca femeile manager ale unor fonduri isi schimba portofoliile mai rar decat colegii barbati. Strategiile femeilor si performantele tind sa fie mai stabile, releva acelasi studiu.
Istoric, femeile au mai putin legatura cu luarea deciziilor financiare, in comparatie cu barbatii si volumul lor de investitii a fost mereu mai mic. Totusi, suntem intr-un secol al schimbarii.
Aversiunea femeilor fata de riscuri
Studiile recente vorbesc deschis despre comportamentul investitional al sexului frumos. Institutul German de Cercetare Economica (DIW) a evaluat recent 8.000 de barbati si femei, in cadrul unei ample analize.
La prima vedere, studiul pare sa confirme o viziune standard, dar nu foarte diferita - 38% dintre femei detin produse financiare riscante (ex: actiuni), in timp ce in randul barbatilor, procentul este de 45%.
Totusi, DIW nu crede ca acest fapt confirma aversiunea femeilor fata de riscuri. O alta analiza arata ca femeile isi asuma mai multe riscuri financiare, daca au mai multi bani. Femeile au jumatate din banii barbatilor, cand vine vorba de investitii, fiind mai precaute; de aici am putea extrage motivul aversiunii lor fata de riscul financiar.
Obstacolele in cariera profesionala; acoperisul de sticla
In acelasi timp, exista putine femei care aplica pentru joburi de cercetator financiar sau broker. Schmid crede ca femeile graviteaza in jurul locurilor de munca pentru femei, dar spera sa inlature aceste bariere, odata cu trecerea timpului. Exista o legatura intre (in)egalitatea sexelor pe piata muncii si comportamentul financiar? Se pare ca da.
Increderea scazuta in propriile forte; performante mai mari
Studiile realizate de German Comdirect Bank si DAB arata ca femeile au mai putina incredere in cunostintele lor financiare decat barbatii, dar asta nu inseamna ca sunt mai cumpatate in privinta alegerilor si a managementului economic. Studiul dezvaluie ca 58% dintre barbati considera ca detin informatii bune si foarte bune in zona financiara, comparativ cu 47%, in randul doamnelor. Mai mult, 500.000 de portofolii private ale femeilor s-au descurcat mai bine decat cele ale barbatilor (cu 4-6%), in timpul crizei financiare (2007-2008).
Destinul financiar, dictat de mama-natura
Aceste diferente se vor estompa, dar nu vor disparea definitiv. Exista secole de instituire a rolurilor sexelor si traditia nu poate fi "demolata". Tinand cont de faptul ca femeile sunt MAME, unele aspecte ale relatiei dintre femei si barbati sunt dictate de mama-natura. Astfel, tot mai multe femei (decat barbati) vor intampina dificultati in zona investitiilor, in adevaratul sens al cuvantului.
Exista insa multe femei calificate, care castiga excelent, au bani sa investeasca si vor o securitate financiara. De cele mai multe ori, spun economistii, femeile sunt foarte inspirate, cand vine vorba de investitiile lor.
Se dezvolta numeroase programe pentru femeile care investesc. Swiss Bank Coop, prin Proiectul Eva, a reprezentat un punct de plecare. Prezenta huburilor investitionale ale femeilor, pe internet si in "offline", reprezinta un semn bun.
Barbara Aigner, din cadrul Emotion Banking din Austria, crede intr-o segmentare a segmentului feminin de customer. Aici regaseste trei grupuri de femei tinere, constiente de fortele lor, orientate spre succes, un grup interesat si deschis si unul conservator, unde se incadreaza (inca) femeile care nu vor sa isi asume riscuri financiare.
Concluzia?
Femeile au reusit de abia in secolul 20 sa treaca peste numeroase bariere impuse de societate, intr-o lume dominata de barbati. Rolul femeii nu i-a oferit mari sanse acesteia, in privinta dobandirii de informatii financiare si a exercitarii unor activitati in acest sens. Situatia s-a schimbat. Intelegerea rolului femeii in lumea investitionala ne va ajuta sa ne gestionam mai bine resursele financiare.