Analiza: "Faur", o istorie indelungata

SC Faur SA reprezinta un ansamblu industrial aflat la periferia estica a Capitalei, „specializat in realizarea si repararea de material rulant” (totalitatea vehiculelor care traverseaza o cale ferata, vagoane, locomotive etc).



In trecut, platforma s-a numit „Malaxa” sau „23 august”. 20.000 de angajati trudeau acolo inainte de „Revolutie”, iar in martie 2010, numarul angajatilor a ajuns la doar 400, potrivit unor surse documentare.

Adresa „Faurului” este B-dul Basarabia, nr. 256, sector 3. Uzinele se afla in vecinatatea statiei de metrou „Republica”. Ansamblul de cladiri ocupa 90 de hectare. Aici gasim diverse firme, laboratoare, hale, cladiri de serviciu, locuinte samd; doar o parte din ele sunt „functionale”. De asemenea, unele imobile au fost renovate recent.

Istoria uzinelor este legata de industriasul roman de origine greaca Nicolae Malaxa, care a dezvoltat incepand cu anii 1920 atelierele de reparare si productie de locomotive. In 1921, el a achizitionat un teren la marginea Bucurestiului, unde construieste un atelier de reparatii pentru locomotive, care ii poarta numele. In 1928, se construieste prima locomotiva „Malaxa”, iar in urmatorii cinci ani, alte 100 de locomotive. Incepand cu anii treizeci, Malaxa inaugureaza si alte proiecte, precum uzina de tevi „Republica”.



Uzina Republica, 180 de hectare si 200.000 tone de tevi pe an

 

Capacitatea fabricii era de 200.000 tone tevi pe an, cea mai mare din tara. In urma cu 10 ani, uzina a fost vanduta de catre APAPS unor firme rusesti. Cumparatorii au promis ca vor investi 4,7 milioane euro in urmatorii 3 ani. In noiembrie 2003, angajatii l-au sechestrat pe reprezentantul firmelor care au cumparat uzina, cerand plata salariilor restante. Cei 1.000 de angajati ai uzinei de tevi aveau de primit salarii restante de 30 milioane lei. In 22 noiembrie 2003, APAS a hotarat anularea contractului de vanzare-cumparare, in urma nerespectarii obligatiilor contractuale de catre cumparator. In noiembrie 2008, firma indiana Maharashtra Seamless a castigat licitatia pentru vanzarea utilajelor liniei de fabricatie a tevilor petroliere a uzinei Republica, aflata in faliment, la pretul de pornire de 6,21 milioane euro. Utilajele au ajuns la o unitate de productie in India. Ele au contribuit la majorarea capacitatii de productie a Maharashtra Seamless.

Ansamblul de cladiri ce compun uzinele „Malaxa” a fost realizat de arhitectul Horia Creanga in stil modernist. Tot el a realizat si arhitectura uzinei Republica.



“Malaxa”, sub regimul comunist si in modernitate

 

Dupa venirea la putere a comunistilor in Romania, uzinele au ramas pentru un timp sub controlul lui Malaxa, deoarece a acordat sprijin financiar partidului socialistilor. Malaxa a emigrat in SUA la finele anilor ’40. In anii ’60, ansamblului “Malaxa” i s-au adaugat cladiri noi si a fost redenumit “23 august”. Dupa caderea lui Ceausescu, uzinele au primit denumirea de astazi: “Faur”.


Nicolae Malaxa, "inger si demon" industrial

Malaxa s-a nascut la 23 decembrie 1884, in orasul Husi, judetul Vaslui si a murit in 1965, in New Jersey. El a fost unul dintre cei mai importanti antreprenori si industrialisti ai Romaniei interbelice. Dincolo de calitatile sale de industrias, personalitatea lui Malaxa ramane una controversata. 
 

Malaxa a urmat scoala primara si liceul la Iasi si apoi studii superioare de inginerie la Politehnica din Karlsruhe, Germania. La varsta de 37 de ani, Malaxa era deja un inginer priceput, respectat si totodata un abil antreprenor. 
 

Industriasul a infiintat la 3 august 1921 pe un teren de la periferia Capitalei un atelier de fabricare de material rulant. Acolo, veneau la “service” locomotive si vagoane de cale ferata. Afacerile prosperau vertiginos pentru Malaxa.
 

Intre 1923-1927, Malaxa infiinteaza din temelii o uzina langa Halta Titan. El beneficiaza de prevederile unei legi care sustine dezvoltarea industriei Romaniei. Malaxa semneaza un contract cu CFR, pentru constructia de locomotive romanesti. Riscurile erau enorme. 
 

Cu un avans de la CFR, Malaxa a utilat uzina cu 82 masini-unelte germane, punand bazele celei mai performante fabrici de material rulant din Europa. Malaxa a angajat cu contract 180 de muncitori germani calificati, pe o perioada intre sase luni si un an, pentru a construi locomotive. Acesti angajati germani ii instruiau si pe angajatii romani, “care urmau sa le ia locul”, precizeaza sursele istorice. 
 

In 1928, fabrica a intrat in functiune. Pe portile ei a iesit prima locomotiva cu abur Malaxa. Muncitorii romani i-au inlocuit pe cei germani. Incepand cu 1931, fabrica de locomotive Malaxa a inceput fabricarea de automotoare echipate cu motoare Diesel tip Ganz si transmisii Mylius cu patru si cinci trepte. Malaxa a sfidat criza economia globala din anii ’30 si in 1933 a livrat locomotiva cu numarul 100. Locomotivele din seria 151.001 romanesti erau din cele mai puternice la nivel european si au avut un succes remarcabil al Targul International de la Milano din 1940. Pe baza succesului constructiei de locomotive la uzinele Resita si Malaxa, incepand cu 1930, in tara noastra nu s-a mai importat nicio locomotiva. Malaxa “era pe cai mari”.


 

Malaxa, de la locomotive la automobile

 

Malaxa are si alte merite. “Malaxa” a fost primul autoturism romanesc construit in 1945 la Resita in fabricile lui Malaxa. Proiectul a fost condus de celebrul inginer Petre Carp. Masina avea un motor cu trei cilindri in stea, cu racire fortata cu aer si 30 de cai putere. Viteza maxima era de 120 km/h. Malaxa oferea un confort sporit pentru cei sase pasageri ai sai si consuma zece litri de benzina la suta de kilometri. Productia masinii a fost oprita cand sovieticii au hotarat sa transfere asamblarea in URSS, fiind placut impresionati de performantele automobilului “Malaxa”. 
 

„Nicolae Malaxa le-a dat legionarilor doua senilete direct de pe linia de productie in timpul rebeliunii din 1941, fapt care a condus la confiscarea uzinelor de catre statul roman”

 

In uzina de tevi Republica, Malaxa este primul care folosit procedeul american de laminare “Stiefel”. In intervalul 1937-1938, Malaxa a infiintat Fabrica de munitii de artilerie si armament. 
 

In numai 12 ani, uzinele Malaxa au reusit sa evolueze de la un simplu atelier de reparat locomotive, la un gigant industrial respectat in Europa si nu numai. Uzina organizata de Malaxa era conceputa astfel incat sa isi schimbe rapid productia industriala de serie. Azi putea construi echipamente industriale pentru industria chimica, iar maine, trecea la industria chimica. Uzinele erau extrem de flexibile. 

In 1937, la Belgrad si in 1940, la Milano, Malaxa prezenta cele mai noi tipuri de automotoare romanesti. 
 

Industriasul s-a ingrijit si de problemele sociale ale angajatilor, oferindu-le salarii mai mari decat in alte fabrici, asistenta sociala si medicala, echipamente de lucru si masa la cantina. 
 

Uzinele Malaxa au construit sub licenta 126 senilete Renault UE. Malaxa le-a oferit legionarilor doua senilete in timpul rebeliunii din ’41, fapt ce a determinat confiscarea uzinelor de catre statul roman.
 

Dincolo de activitatea de industrias, Malaxa a fost actionar si la uzinele Astra Arad, Unio Satu Mare, Industria Optica Romana Bucuresti, Uzinele si Domeniile de Fier din Resita. La finele anilor ’30, din concernul Malaxa faceau parte, printre altele, actuala uzina Faur, uzinele Republica, Tohan Zarnesti si Magazinele Unite de Fierarie din Galati.
 

Unii istorici, precum Ioan Scurtu, sustin ca Nicolae Malaxa s-a imbogatit din afaceri cu statul. In acei ani, 98% din productie era livrata catre stat, iar profiturile variau intre 300%-1.000%. Malaxa avea o relatie buna cu regele Carol al II-lea, iar o parte din profituri reveneau la rege sub forma de donatii caritabile si actiuni. 
 

Constantin Argetoianu spune ca Malaxa “si-a constituit un fond de rulment al coruptiei”. Anecdota sa ii vizeaza pe Malaxa si Carol al II-lea. Primul i-ar fi inmanat regelui o servieta cu 100 milioane lei si i-ar fi spus: “Majestate, industria grea va este profund recunoscatoare pentru tot ce ati facut si va rugam sa primiti aceasta suta de milioane de lei ca o modesta contributie pentru operele de asistenta ale Palatului”. 

 

Malaxa si politica
 

Malaxa a ajutat tineretul talentat sa se faca remarcat in Europa, oferindu-i numeroase burse de studiu. El a fost insa un simpatizant al miscarii legionare si a finantat aproape toate partidele, inclusiv Garda de Fier si PCR-ul. Industriasul a fost prieten cu filozoful Nae Ionescu si cu ajutorul acestuia s-a apropiat de cercurile politice germane si mediul legionar. Si cum cui pe cui se scoate, cu ocazia unei vizite in Germania lui Hitler, Ionescu a primit mandat de la Malaxa sa negocieze un import de minereu de fier. Din aceasta afacere, Malaxa a avut numai de castigat si i-a platit lui Nae Ionescu integral locuinta de la Baneasa, unde filozoful a murit la 15 martie 1940.
 

In decursul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Malaxa a fost acuzat ca a colaborat cu legionarii si i-au fost sechestrate fabricile (mai 1941). In urma raidurilor de bombardament aliate, inainte de 23 august ’44, in zona Bucurestiului, Malaxa a decis sa mute in spatele frontului o parte din industria producatoare de armament, in vecinatatea Haltei CFR Sibiel, langa padurea Barcul Rosu. In momentul arestarii maresalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, care a fost executat, constructia halelor de productie fusese aproape finalizata, productia urmand sa inceapa in cel mai scurt timp. 
 

Malaxa a fost simpatizat de comunisti deoarece “a avut de suferit de pe urma lui Antonescu”. El a putut sa mute sute de milioane de dolari in bancile din SUA. Uzinele Malaxa au fost redenumite “Uzinele 23 august” si dupa ’89, societatea Faur SA. “Comunistii le-au transformat intr-un simbol al luptei muncitorilor contra “exploatatorilor” capitalisti”. 


 

Visul "american"
 

Malaxa a emigrat in 1948 in SUA, la New York. El a fost “condamnat la moarte in contumacie” de comunisti pentru crime de razboi, deoarece productia de armament din timpul razboiului a fost considerata in folosul agresiunii contra URSS. 
 

Malaxa a cerut drept de rezidenta permanenta in SUA. In 1948, Richard Nixon, viitor presedinte al SUA si pe atunci senator republican, a incercat sa inainte o lege care sa ii permita lui Malaxa sa aiba drept de sedere in SUA, dar Congresul nu a acceptat solicitarea. Malaxa a obtinut cetatenia americana, dar nu s-a mai bucurat de succesul antreprenorial de altadata. El infiinteaza in 1951 compania Western Tube in orasul natal al lui Nixon, care nu produce insa nimic. 
 

In urma unor dezvaluiri legate de trecutul sau politic, americanii au vrut sa-l expulzeze pe Malaxa, dar nu au reusit. Nicolae Malaxa a murit in anul 1965, in New Jersey. 

 

"A fost omul si inginerul care a avut cutezanta, priceperea si simtirea patriotica sa demonstreze lumii vocatia industriala a romanilor pe care strainii ii considerau sau ii vedeau a fi numai plugari si pastori", a spus un colaborator de al lui Malaxa. 

 

Averea lui Malaxa, marul discordiei
 

Fiica lui Malaxa, Irina, s-a maritat in 1946 cu savantul George Emil Palade. Ei au plecat in SUA, unde Palade urma sa isi definitiveze studiile. Acolo au avut doi copii, Georgia si Philip. Dupa 1989, nepotii lui Malaxa, Georgia Palade Van Dusen si Philip Palade si Loreen Ellen Malaxa (sotia unui nepot decedat), din SUA, au cerut Romaniei titluri de peste 310 milioane dolari la Fondul de despagubiri Proprietatea, in schimbul tuturor proprietatilor confiscate. ANRP le-a oferit in septembrie 2006 titluri de despagubire mostenitorilor lui Malaxa, care vor fi apoi convertite in actiuni la Fondul Proprietatea, in valoare de 1,080 miliarde lei sau 360 milioane dolari. 
 

Despagubirile pentru urmasii lui Malaxa au fost acordate pentru Uzinele Faur (fosta uzina Malaxa SAR), pentru Uzina Republica (fosta Uzina de Tuburi si Otelarii) si pentru Combinatul Siderurgic Resita (fostele Uzine si Domenii de Fier din Resita). Mostenitorii au vrut sa obtina un folos si de pe urma restituirii pentru Uzinele Tohanul Vechi din Brasov, cu productie de arme si biciclete, iar suma se invartea in jurul valorii de 10 milioane euro.

 

Malaxa versus Auschnitt

 

„Historia” ilustreaza rivalitatea dintre mogulii Malaxa si Auschnitt intr-un amplu material. In 1939, Auschnitt dispare de la masa de poker, unde juca alaturi de Malaxa si burghezi, iar cel din urma nu este strain de situatie. Max Auschnitt ajunge sa fie acuzat ca a pus in pericol productia de armament a tarii. Malaxa, partener al industriasului evreu, scapa ca prin urechile acului. Printre industriasii vremurilor, se numara Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Ion Gigurtu, Oscar Kaufman, Nicolae Shapira, Ion Bujoiu, Dumitru Mociornita si L. Margulies. 

 

„Dupa urcarea lui Carol al II-lea pe tron, la 8 iunie 1930, si mai ales dupa iesirea din criza economica din 1929-1933, statul (guvernul) s-a implicat masiv in sprijinirea marilor intreprinderi prin comenzi, credite si achizitionarea produselor fabricate. Intre cei care au profitat cel mai mult de aceasta politica s-au aflat Nicolae Malaxa si Max Auschnitt (cu variantele Auschnit, Ausnit, Ausnitt), membri de baza ai camarilei regale. UzineleMalaxa din Bucuresti, Uzinele si Domeniile Resita, Trustul Titan-Nadrag-Calan obtineau profituri uriase, din care se infruptau din belsug regele Carol al II-lea, Elena Lupescu, Ernest Urdareanu si alti apropiati ai Casei Regale. La aceasta situatie s-a ajuns in timp, dupa manevre mai mult sau mai putin subtile”, scrie “Historia”. 
 

Se pare ca Auschnitt a fost compromis de Ernest Urdareanu si Nicolae Malaxa. Urdareanu era “nemultumit” de cotizatiile lui Auschnitt la Palat. El l-a creionat pe antreprenor ca fiind un zgarcit in fata regelui. 
 

Scindarea de Malaxa s-a datorat viziunilor diferite privind politica economica a Romaniei. Malaxa dorea sa colaboreze cu Germania. Auschnitt considera insa ca relatiile economice cu nazistii reprezentau un grav pericol pentru tara noastra, iar fabricile romanesti riscau sa ajunga pe mainile Reich-ului. 
 

Urdareanu l-a acuzat pe Auschnitt de proasta gestiune si chiar frauda, determinandu-l sa demisioneze din C.A.-ul Societatii Resita, lucru pe care l-a si facut la 18 august. Auschnitt a fost acuzat apoi de fals in documente publice si alte grozavii. A inceput urmarirea penala impotriva “infractorului”.

 

La 7 noiembrie, Max Auschnitt a fost arestat si depus la inchisoarea Vacaresti. Originea etnica era cea de “evreu”. Un rol in mazilirea lui Auschnitt a avut si presa controlata de cenzura, care a relatat pe larg ilegalitatile comise de industrias. “Max Auschnitt, constient de abuzurile sale, isi pregatise un pasaport pentru a pleca definitiv din tara, cu concursul unor cetateni straini”. 
 

In timp ce suveranul dorea sa-l distruga pe Auschnitt, ar fi vrut ca Malaxa, implicat in numeroase scandaluri de coruptie, sa fie “salvat”. Malaxa a facut tot ce a putut pentru a nu veni ca martor la procesul lui Auschnitt. Prima oara s-a declarat bolnav, apoi a plecat la Londra. In data de 13 martie 1940, zi cu ghinion, Max Auschnitt a fost condamnat la sase ani de puscarie. El a facut insa recurs la CA Bucuresti.

Max Auschnitt i-a oferit lui Malaxa un imens pachet de actiuni, pentru a-l sustine, dar s-a pacalit: Curtea de Apel a respins recursul si sentinta a ramas batuta in cuie. 
 

“Auschnitt a fost imbracat in straie vargate, urcat intr-o duba si trimis la Doftana. Cata ura si cat venin in sufletele bandei Carol, Urdareanu, Malaxa ca sa maltrateze asa pe cel ce juca poker cu regele acum un an si umplea pe toti cu daruri si parale!”, scria la 9 iulie 1940 Constantin Argetoianu. 
 

Dupa abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, a urmat revizuirea unor procese, printre care si al celui intentat lui Auschnitt. La 3 iulie ’42, acesta a fost eliberat si a reluat relatiile cu fostul rege si cu Malaxa. Si-a continuat business-ul, dar cu atentie, pana a plecat in SUA. 

 

Malaxa, in atentia CIA si FBI: “Un om gata sa vanda Romania URSS-ului”

 

“Pe 6 martie 1949, la o intersectie din Manhattan, New York, agentii FBI o aresteaza pe Judith Coplon, functionara la Departamentul de Justitie al SUA. In poseta respectivei, agentii gasesc 34 de documente ultrasecrete, pe care ea urma sa le inmaneze agentului NKVD Valentin Gubisev, aflat la New York sub acoperirea de functionar la Secretariatul ONU”, scrie reputatul jurnalist Ion Cristoiu, intr-un material despre Malaxa si CIA. 
 

Potrivit unui document secret, Malaxa, emigrat dupa 1947 in SUA, facuse obiectul unei anchete a FBI, cu ajutorul CIA, sub suspiciunea de agent al Securitatii de la Bucuresti. Presa americana a pus mana pe documentele ultrasecrete si pe Memoriul despre Malaxa si le-a publicat. 
 

Aici discutam tot despre eterna rivalitate intre Max Auschnitt si Nicolae Malaxa. Primul s-a folosit de toate mijloacele pentru a impedica obtinerea vizei de sedere in SUA de catre industriasul Malaxa. La randul sau, Malaxa apeleaza la romani precum Nicolae Radescu, beneficiar al unor “subventii” de la antreprenor.
 

„Potrivit unor surse serioase, Malaxa a fost caracterizat de col. Finogenov, sef al Misiunii Economice Sovietice in Romania, ca fiind un om gata sa vanda Romania URSS-ului, daca din aceasta tranzitie ar putea obtine un profit. Pentru acest motiv, Malaxa urmeaza sa primeasca sprijinul comunistilor romani – se raporteaza ca ar fi spus col. Finogenov”, precizeaza CIA-ul. 
 

“Agentia ar aprecia foarte mult daca Biroul ar trimite informatii si comentarii pe care le are in legatura cu trecutul si activitatile d-lui Malaxa, in special privitor la relatiile acestuia cu generalul Nicolae Radescu”, mentioneaza agentia.

 

Povestea tancurilor de la “23 August”

 

In primavara lui 1978, din ratiuni politice, toti specialistii in fabricarea de tancuri au fost mutati de la Mizil la Uzinele 23 August din Bucuresti, unde s-a deschis o fabrica noua. Fabrica de Tancuri a fost infiintata in baza unui decret, sub denumirea de Fabrica de Masini Grele Speciale (FMGS) in cadrul Intreprinderii 23 August Bucuresti.

 

In incinta de la “23 August”, in ianuarie 1979, a fost montat primul tanc romanesc. Pana in luna august a aceluiasi an au mai fost fabricate inca 11 produse care, impreuna cu primul, au participat – inainte de a fi repartizate unitatilor militare beneficiare, la parada militara organizata in Capitala cu prilejul zilei de 23 August, pe atunci Ziua Nationala a Romaniei.
 

Pana in octombrie 1979, in hala-depozit din incinta Uzinelor 23 August, se mai realizeaza inca 11 tancuri. Incepand cu februarie 1980, FMGS isi desfasoara activitatea intr-o noua investitie. Investitia din localitatea Mihai Bravu a fost finalizata in S2 1981.
 

Capacitatea proiectata a investitiei era de 210 tancuri si 100 seturi piese de schimb pe an. In 1983, s-a marit productia la 500 tancuri pe an. 
 

In 1990, prin HG nr. 1329/21.12.1990 s-a dispus ca incepand cu data de 01.01.1991, Fabrica de tancuri sa treaca din organica Intreprinderii 23 August Bucuresti (devenita FAUR SA) in organica Grupului Industrial al Armatei – Regie Autonoma, sub denumirea de Uzina Mecanica Bucuresti, avand statut de unitate militara, cu organizarea si dotarea aferenta. 

 

„Uzina lui Tovarasu’”
 

Dupa cum scrie „Adevarul” intr-un material, „fantoma somajului bantuia halele de productie ale fabricilor de la Faur in care unii lucrau de o viata”. La fosta Uzina 23 August, devenita Faur, „inaintarea spre capitalism” nu reprezenta o mare bucurie, ci o grija in plus. Pe vremea comunistilor, uzinele erau socotite „mecanicul-sef al industriei”, „ministerul 23”. „Uzina lui Tovarasu”.
 

Potrivit directorului tehnic al intreprinderii, Ion Trofin, citat de sursa amintita, vizitele lui Ceausescu au adus numai nenorociri la „23 August”. La finele anilor 1980, aici se produceau 1.600-2.000 motoare diesel anual. Ceausescu a venit in vizita de lucru si a cerut majorarea productiei la 6.000 unitati pe an. I s-a spus „din public”, mai voalat, ca asa ceva este imposibil. Furia „tovarasului” a fost nemarginita. A cerut dublarea cantitatii la 12.000. 
 

Planul absurd a fost pus in functiune, s-au construit hale, instalatii, noi linii de productie. Dupa 1989, uzina avea investitii de sute de milioane lei blocate, care generau numeroase pierderi. 


 

Faur, intre muzeu si hub industrial
 

„Reconversia sitului industrial beneficiaza de un mediu natural exceptional, la care se adauga accesul la Dunare (portul fluvial Oltenita). Legatura cu centrul istoric al orasului (statia terminus Bucuresti-Titan, pe calea ferata), ca si integrarea sitului in alte mari platforme industriale situate pe centura capitalei, determina o reala transformare asupra amenajarii urbane, in spiritul unei dezvoltari durabile a orasului in secolul al XXI-lea”, se arata intr-un studiu de reconversie a Uzinelor Faur. 
 

Astfel, spatiile inconjuratoare ar fi fost folosite in diferite activitati, mai cu seama sport, timp liber, excursii si destindere (asta dupa ce vor fi adunati toti maidanezii agresivi care te pandesc la tot pasul pe platforma “Faur”). Starea reconversiei a ramas la nivelul de “studiu”. 

In acest studiu, se vorbeste despre “Memoria celor ce muncesc” – un spatiu muzeal cu locomotive si utilaje, care traseaza procesul istoric al productiei in toata amploarea sa si este prevazut in principala hala de constructi/reparatie a locomotivelor. 
 

“Realizarea reconversiei prevazute in studiu va constitui una din cele mai importante actiuni de punere in valoare a unei arhitecturi industriale din tara”. Finantarea este estimata in studiul de reconversie si ajunge la 70 milioane euro. 
 

Lasand deoparte studiul de reconversie privind „parcul de distractii Faur”, observam ca in prezent, lucrurile „se misca” pe platforma industriala. De exemplu, grupul Sinovel, cel mai mare producator chinez din domeniul eolian si numarul doi mondial, intentioneaza sa intre intr-un parteneriat cu uzinele Faur, detinute de fratii Emil si Marius Cristescu si sa inceapa productia de turbine eoliene la Bucuresti, potrivit publicatiei Bursa. 
 

In martie 2013, Uzinia Faur a livrat un utilaj de 80 de tone catre o companie franceza. E vorba despre un uscator de zahar construit alaturi de grupul francez Fives Cail care va echipa o fabrica noua de zahar din Marseille, in Franta. 
 

Potrivit unui material publicat de Forbes in 2010, Platforma Faur, detinuta de Marius si Emil Cristescu, este un business care a mers „bine”, „desi au fost cateva mici scapari”. „Ne-am confruntat in ultimul an cu foarte multe falimente in parcul industrial. Norocul nostru este ca am pus in functiune alte spatii noi”, spunea unul dintre fratii Cristescu, la vremea respectiva. Potrivit acestuia, nivelul chiriilor incasate in ultimul an de la Faur se ridica la circa 4 milioane euro (2010). 
 

Incepand cu anul 2004, „FAUR” SA este membra a Grupului privat roman numit Bega Grup, iar actualmente are loc un proces de modernizare continua a fabricatiei pentru a obtine performante la cele mai ridicate standarde, informeaza site-ul faur.ro. Societatea are un numar total de personal de 500/2009. Cifra de afaceri este de 8,3 milioane euro (2009). 
 

"FAUR" SA dispune de capacitatea tehnica si de productie pentru a executa echipamente industriale si subansamble pentru: constructii sudate si prelucrate complexe, industria metalurgica (piese sau piese de schimb pentru linii de laminare, de turnare continua, corpuri de moara, axe cardanice, centuri furnale, etc.), industria cimentului (piese pentru fabrici de ciment, mori tubulare, cuptoare rotative, concasoare, ventilatoare mari), utilaje si piese de schimb pentru constructii: axe, tije piston, arbori, pistoane, roti, flanse, butuci, biela-manivela, pinioane, industria chimica si petrochimica: cilindri pentru compresoare, arbori cotiti pentru motoare si compresoare pentru foraje, material rulant (productie, reparatii si intretinere de locomotive, tramvaie, automotoare Diesel hidraulice, boghiuri, arbori cotiti, axe cardanice, etc.), grupuri electrogene si grupuri de foraj, confectii metalice diverse pentru industria energetica (carcase motoare, alternatoare, eoliene).
 

SC "FAUR" SA executa, de asemenea, o gama larga de piese de schimb, conform specificatiilor de fabricatie ale clientilor. Produsele companiei Faur Bucuresti au fost si sunt exportate in peste 50 de tari: Germania, Franta, Austria, Polonia, Belgia, Republica Ceha, Grecia, Elvetia, Rusia, Italia, Spania, Canada, Ungaria, Kazahstan, Turcia, Egipt, Pakistan, Brazilia, China etc.

 

Compania a livrat firmei franceze Latecoir dispozitive care vor echipa linii de montaj pentru A380, ultimul tip de avion de mare capacitate Airbus. Latecoir este specializata in proiectarea si asistenta tehnica pentru realizarea unor dispozitive de precizie, utilizate la montarea aripilor avioanelor Airbus.

 

"De curand a iesit pe portile Faur ultimul set dintr-o prima comanda de cinci astfel de dispozitive care vor echipa liniile de montaj pentru A380", se arata intr-un comunicat al Faur. Faur sustine ca, in conditiile tot mai dificile intampinate pe piata UE, incepand cu anul 2008, si-a intensificat eforturile in dezvoltarea unor parteneriate pe piete mai putin afectate de criza.

 

Astfel, in Egipt, la Cairo, compania dezvolta un parteneriat pentru realizarea de locomotive pentru transportul trestiei de zahar, pana in prezent avand livrate peste 50 de unitati.

 

Totodata, compania este in "tratative inaintate" cu Autoritatea de Transport din Alexandria - Egipt, pentru modernizarea parcului de tramvaie al autoritatii egiptene, se arata in alt comunicat al Faur.

 

In plus, Faur livreaza echipamente complexe de extractie sau rafinare a zaharului, in Ciad si Senegal. "In ultimii doi ani, 2009 si 2010, cifra de afaceri aferenta acestor piete a crescut cu 30% fata de anii precedenti", sustine compania.