ANALIZA: Cooperarea fiscala, un alt domeniu in care statele UE avanseaza intr-o ordine dispersata

Activele detinute de cetatenii germani in bancile din frumoasa tara a cantoanelor depasesc 280 miliarde de franci elvetieni, dintre care doar 31% reprezinta sume declarate fiscului in tara de origine. Un procent mic, veti spune, pe buna dreptate. Dar incredibil de mare, daca tinem cont ca doar 1% (ati citit bine: unu la suta) din cei 187 miliarde franci depusi de cetateni italieni sunt declarati fiscului din Peninsula, o performanta egalata doar de alta tara cu mari probleme economico-financiare din zona mediteraneana: Grecia, ai carei resortisanti au pus la adapost in bancile elvetiene echivalentul a 24 miliarde franci. In total, activele europene aflate in bancile elvetiene, conform statisticilor Helvea, se ridica la 862,9 miliarde franci elvetieni, partea declarata organelor fiscale din statele de origine fiind de 16%.

 

Acordul germano-elvetian prevede ca bancile din Confederatie sa colecteze impozitele pe veniturile din activele resortisantilor germani si sa le transfere Fiscului german, prin intermediul Fiscului elvetian. In schimbul acestui transfer, Germania renunta sa ceara numele contribuabililor sai care au exportat capitaluri in Confederatie fara sa le declare in tara de origine. Solutia satisface Berlinul, care va beneficia de noi venituri, substantiale, la buget, dand satisfactie in acelasi timp Elvetiei: aceasta poate sa-si prezerve mult-pretuitul secret bancar, una din pietrele de temelie – alaturi de stabilitatea politica si economica – ale atractivitatii bancilor sale pentru depunatori din lumea intreaga, doritori de discretie, certitudine si eficienta.

 

Semnarea acestui acord intervine intr-un moment cum nu se putea mai nepotrivit pentru Comisia Europeana, care doreste impunerea la nivelul tuturor tarilor membre a principiului schimbului automat de informatii fiscale intre tari, aplicabil tuturor veniturilor obtinute din economii. Directiva fiscala in curs de discutare la Bruxelles nu este agreata de cel putin doua state, Austria si Luxemburg, care intretin deja discutii avansate cu Elvetia pe aceleasi baze care au servit la incheierea acordului germano-helvet. Mai mult, Berna lasa sa se inteleaga ca si alte state europene sunt pregatite sa negocieze acorduri bilaterale similare. Si aceasta in conditiile in care Marea Britanie are, deja, incheiat un acord fiscal cu Elvetia.

 

Franta este, de foarte multa vreme, in primele randuri ale luptei contra secretului bancar, ceea ce a determinat autoritatile de la Paris sa aiba reactii extrem de critice fata de recentul acord germano-elvetian. Nu este mai putin adevarat ca statisticile elvetiene indreptatesc prin ele insele astfel de reactii: cifrele arata ca francezii au expatriat peste Alpi echivalentul a mai bine de 94 de miliarde franci elvetieni, din care partea declarata autoritatilor fiscale din Hexagon este de doar... 3% - o pierdere pe care un buget sub presiune, cum este cel al Frantei, nu-si poate permite sa o mai suporte, asa cum a facut-o timp de decenii. Aceasta, alaturi de ostilitatea declarata a unei mari majoritati a populatiei fata de "exilatii fiscali", care realizeaza venituri in Franta si platesc impozite in tari cu legislatie mai clementa, ca Elvetia sau Belgia, a facut ca tema asa-zisei "amnistii fiscale" sa fie des invocata in campania electorala aflata in ultimele zile dinaintea primului tur de scrutin, si este de prevazut ca subiectul va figura la loc de cinste si in confruntarea finala dintre primii doi clasati in urma votului din 22 aprilie. Mai mult, acesta tema este una din rarele in care viziunea candidatilor principali este identica. Argumentele invocate pentru a "desfiinta" acordul germano-elvetian sunt numeroase: el reprezinta, de fapt, o amnistie fiscala deghizata, nu exista nicio garantie privind baza reala de impozitare la sursa practicata, acordul contrazice normele OCDE in materie fiscala si stabileste un sistem de tip trazactional, in care se garanteaza cuiva linistea daca plateste o anumita suma de bani.

 

Partea franceza admite ca demersurile individuale ale anumitor tari la adresa Elvetiei sunt perfect legale, insa considera ca in materie fiscala Uniunea Europeana trebuie sa vorbeasca cu o singura voce.

 

Ramane de vazut daca se va reusi acest lucru sau dosarul se va adauga unei – deja prea – lungi liste de domenii in care exista minunate directii de actiune comuna, adoptate la nivelul UE, ceea ce nu impiedica unele state membre, deobicei cele mai puternice, sa recurga la calea bilaterala atunci cand interesele nationale proprii o dicteaza.