Cand reusim sa transportam mai multe bunuri si dobandim un acces mai mare la piete, schimburile devin si mai globale si tehnologia, respectiv cooperarea, reusesc sa impulsioneze fenomenul economic. Revista Access a FedEx, care trateaza subiecte legate de politicile globale de schimburi, a realizat o lista a celor mai importante trenduri in business, tehnologie si bineinteles, schimburi comerciale.
Business Insider a discutat cu expertul in schimburi comerciale globale Josh Meltzer si managerul diviziei Global Media a FedEx, Jenny Robertson, despre unele din cele mai importante trenduri care vor afecta business-urile globale in viitor.
1. Masinile autonome sunt mai aproape decat ne-am fi asteptat
Access a discutat cu co-fondatorul Wired Magazine, Kevin Kelly. “Cred ca in doi ani de zile, vor exista sisteme pe autostrazi, care sa permita deplasarea in siguranta la bordul unei masini autonome, in anumiti parametri”, a spus Kevin Kelly. Impactul asupra economiei este urias. In SUA, congestionarea traficului va provoca pierderi financiare de 133 miliarde dolari pana in 2020.
2. In timp ce SUA raman in urma, restul lumii avanseaza in privinta cailor feroviare de mare viteza
Exista in prezent negocieri, care vizeaza infiintarea celei mai importante retele de trenuri de mare viteza din lume. Aceasta ar putea ajunge din China pana in Marea Britanie (traseul ar cuprinde 17 tari). O parte din acest sistem urias este deja functional si intreaga retea ar putea fi integral conectata pana in 2022.
3. Participarea Japoniei in Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) va defini schimburile comerciale in secolul 21 in regiunea Asia Pacific
Decizia Japoniei de a se alatura TPP va reprezenta un moment istoric. “O integrare de succes ar putea reprezenta un castig strategic urias pentru SUA si TPP”, spune Josh Meltzer. “Pactul va schimba caracterul negocierilor”. Parteneriatul este esential pentru “dezvoltarea unor noi reguli in privinta schimburilor comerciale la nivelul secolului 21, in regiunea Asia Pacific, spune Meltzer. “Aceste reguli tin de schimbul digital si de date intre granite, intre intreprinderile statului, dezvoltarea unei coerente legislative, pentru a denumi doar cateva. Odata cu intrarea Japoniei in TPP, pactul va dobandi un potential si mai ridicat, va miza pe liber-schimb.
4. Fiti atenti la clusterele logistice
Profesorul MIT Yossi Sheffi spune ca unele orase vor deveni “clustere logistice” si vor domina schimburile comerciale globale. “Daca analizati planul cincinal din Panama, veti vedea ca a devenit mai mult decat un canal maritim. Chongqing este un alt oras din China, care devine interesant. Guvernul german a investit 100 milioane euro in Dortmund, Germania, in nordul Kolnului.”
5. Trebuie sa invatam sa facem schimb de servicii
America este cel mai mare exportator de servicii din lume si se intalneste cu liderii de la Geneva, pentru a stabili un cadru legislativ. Exista inca multe bariere, spune Jenny Robertson: Exportatorii americani de servicii se confrunta cu NTB (non-tariff barriers), in jurul lumii, care impiedica industria serviciilor sa isi atinga potentialul maxim. Barierele traditionale ale exporturilor de servicii includ prohibitia sectoriala in privinta participarii externe, limitarea detinerii externe de actiuni, discriminarea legislativa, lipsa transparentei si cerintele legate de nationalitate in cazul furnizorilor de servicii. In secolul 21, exista obstacole legate de fluxul de date, localizarea fortata si concurenta neloiala din partea companiilor de stat. Un acord international care sa inlature aceste obstacole ar determina o majorare a exporturilor cu 860 miliarde dolari pe an si ar genera trei milioane de noi locuri de munca.
6. China si megaorasele ei
Jenny Robertson: “Noua orase vor fi interconectate in urma a 150 de proiecte majore de infrastructura. Locatia megaorasului din Pearl River Delta genereaza un hub de productie cu o mana de lucru formata din 42 milioane locuitori - de patru ori dimensiunea New York-ului”. Fuziunea se va traduce in cel mai mare oras din lume, in 2018, care va concentra masiv economia chineza si globala.
7. Infrastructura reprezinta un avantaj major si tarile lumii vor incerca sa ajunga din urma Germania si Singapore
Un studiu al firmei de consultanta Mercer arata ca Singapore dispune de cea mai buna infrastructura din lume; Germania este reprezentata de trei orase in top 5. Beneficiile sunt uriase. Singapore reprezinta un hub urias de transport si business global si puterea de productie a Germaniei a evitat colapsul din Europa. S-au mobilizat si alte tari. De exemplu, se lucreaza la extinderea canalului Panama si China realizeaza investitii majore in Guangdong si Shanghai.
8. Pregatiti-va pentru GPS-ul predictiv
GPS-ul a devenit un dispozitiv obisnuit. Cercetatorii de la Universitatea din Birmingham au realizat un algoritm utilizat de un GPS predictiv; acesta utilizeaza telefonul si lista ta de prieteni, ca sa prezica unde vei fi, in anumite momente ale zilei.
9. Shopping-ul social marcheaza “moartea” exclusivitatii
Tot mai des, experientele de shopping, fie el si online, sunt bazate pe comunitate, centrate in jurul oamenilor. Sistemul de cumparaturi este tot mai democratic, consumatorii pot alege, se pot consulta, pot refuza un anumit brand.
10. Ochelarii inteligenti vor fi lansati pe piata si vor modifica perceptia consumatorului
Candva, ochelarii inteligenti reprezentau un element de decor in filmele SF. Astazi, au devenit realitate, gratie celor de la Google. Experienta consumatorilor va fi cu siguranta modificata, pe masura ce tehnologia devine tot mai avansata.
11. Explozia de informatii a schimbat regulile jocului, dar inca nu stim cum sa o reglementam
Regularizeaza informatiilor reprezinta un subiect putin discutat. Politica internationala de schimburi trebuie sa tina pasul cu inovatia. In acest moment, statele lumii sunt reactionare, nu incearca sa gaseasca o rezolvare pentru aceasta situatie. Economia poate fi incurajata de masuri care sa vizeze atat respectarea intimitatii, cat si utilizarea discreta a informatiilor.
12. Criza financiara a determinat investitii masive in infrastructura; impactul este major
CIBC World Markets, o banca din Canada, estimeaza ca investitiile globale in infrastructura vor ajunge la 35 trilioane dolari in urmatorii 20 de ani.