ABSL: Sectorul serviciilor pentru afaceri a avut dinamica de invidiat chiar si in criza
abslsectorul serviciilor pentru afaceridezvoltare
Romania se afla pe locul 9 la nivel global si pe locul al doilea in Europa Centrala si de Est ca destinatie preferata pentru companiile din sectorul serviciilor pentru afaceri, care este unul dintre cele mai dinamice din economie.
“In pofida crizei economice, rata medie a cresterii anuale in ultimii trei ani a fost de 20%, iar pentru urmatorii trei ani se estimeaza o crestere de 30%. Prin intermediul primei sale conferinte dedicata industriei serviciilor pentru afaceri, ABSL Romania a deschis dialogul cu autoritatile in vederea stabilirii unui parteneriat strategic in domeniul legislativ, fiscal si academic”, a declarat Alexander Weigl, presedinte ABSL Romania.
La nivelul anului 2012 piata serviciilor pentru afaceri totaliza 500 milioane de euro si aproximativ 20 000 de angajati, potrivit unui studiu realizat de ABSL impreuna cu KPMG.
Companiile membre ABSL acopera aproximativ jumatate din aceasta piata, totalizand o cifra de afaceri cumulata de 200 milioane de euro si 8.000 de angajati.
“Industria serviciilor pentru afaceri va continua sa se dezvolte rapid pe plan local, deoarece tot mai multe companii cauta sa-si reduca costurile operationale si sa-si imbunatateasca capitalul de lucru. Marile companii multinationale si-au deschis in ultimii ani cel putin un centru de afaceri in Romania, unele dintre acestea numarand peste 2000 de angajati. Este vorba de angajati cu inalta calificare si care vorbesc mai multe limbi straine, dintre care aproximativ 80% detin cel putin un masterat sau o certificare internationala”, a spus Alexander Weigl, presedintele ABSL.
Statul roman se poate implica in dezvoltarea acestui sector si in crearea de locuri de munca prin acordarea unor stimulente specifice, subventii si prin imbunatatirea cadrului legislativ, au aratat reprezentantii industriei serviciilor pentru afaceri.
Sectorul serviciilor pentru afaceri este unul extrem de dinamic nu doar pe plan regional, ci si la nivel global, reprezentand o piata de peste 300 miliarde de dolari.