In urma acestui caz, primaria a demarat o ancheta la gradinita. Mama fetitei, Raluca Dumitrica, a sunat la inspectoratul scolar si apoi si-a retras copilul din unitatea respectiva de invatamant. "Fetita mi-a povestit ca doamna i-a lipit gura cu scotch, ca nu s-a putut abtine si a vorbit in timpul mesei. Dupa care, i l-a smuls si a zis ca a durut-o un pic." Reprezentantii gradinitei sustin ca totul a fost o joaca, iar educatoarea s-a invatat minte.
In urma sesizarilor, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu, a initiat un program saptamanal de intalniri cu parintii micutilor care invata la cele 29 de gradinite din sectorul sau.
Cum sunt pedepsiti copiii
Sistemul de invatamant, in special cel prescolar, sufera din cauza lipsei cadrelor didactice. Cand acestea nu pleaca pe bani mai multi in alt domeniu sau in strainatate, raman pe post, dar sunt complet nemotivate. Isi pierd rabdarea in fata vietii si entuziasmul de a lucra cu copiii. Nu este o scuza, este o cauza, o posibila explicatie.
Forumurile sunt pline de marturisiri amare ale mamicilor care trebuie sa repare daunele psihice provocate de torturarea suferita la gradinita.
Enumeram cateva din metodele aplicate de educatoare: lovirea peste fata, ardei iute dat pe la gura, amenintarea cu taierea limbii cu foarfeca, cu politia sau cu injectia.
"Daca as avea un copil care sa fie batut sau maltrat verbal la scoala sau la gradi..? Nu stiu ce as face. Cred ca as muri cu educatoarea de gat", rezuma intr-un fel, o mamica atitudinea tuturor celorlalte care se lovesc de zidul birocratic al inspectoratelor. Raspunsul pe care-l primesc, de obicei, la reclamatii este ca le trebuie dovezi.
Bataia, nu e rupta din Rai
Inca din anii 1964, un pediatru american, Henry Kempe, a adus in atentia specialistilor americani si ai lumii intregi consecintele dramatice ale bataii asupra dezvoltarii copilului. La medicina, studentii au inceput sa invete despre "sindromul copilului batut".
Loviturile sau orice alte pedepse corporale pot opri dezvoltarea inteligentei copiilor. O spun oamenii de stiinta, care au aratat ca IQ-ul micutilor cu varste cuprinse intre 2 si 4 ani care au fost batuti de parinti a scazut cu peste 5 puncte in patru ani, fata de coeficientul inteligentei inregistrat la copiii care nu au primit pedepse corporale.
Ultimele NOUTATI
Masa de Craciun, "pe saracie". Romanii sunt nevoiti sa cumpere la suta de grame de Sarbatori
De ce nu trebuie sa speli rufele in ziua de Craciun? Superstitii care aduc ghinion in familie
Friptura de Craciun? De ce nu e bine sa speli carnea de porc inainte de gatire pericolul pe care multi il ignora
Masa de Craciun gata intr-o ora. Cum sa gatesti friptura de porc care se topeste in gura sfaturi de la bucatarii profesionisti
Partenerii nostri
Adaosuri variabile la salariu. Se vor inregistra in Revisal?
INS: Pensia medie lunara a crescut cu 6,4% in trimestrul III, ajugand la 2.582 lei
Angajarea persoanelor cu handicap. MASURI incepand cu luna ianuarie 2025
Casare partiala mijloc fix: Studiu de caz privind tratamentul contabil si fiscal
Declaratia unica: Din 2025, avem un Formular inteligent pentru Declaratia 212