Miorita, ritualurile masonice si Dacian Ciolos. Surprinzator, nu?

Miorita, ritualurile masonice si Dacian Ciolos. Surprinzator, nu? mioritaciobanidentitatebalada

Mitul mioritei este o parte a identitatii noastre ca persoane unice si trebuie sa profitam de acest lucru prin actualizarea sa.
Ca si alti romani, desigur, mi-am cautat identitatea nationala, ani in sir, printre peisaje, traditii, cutume, povesti, mituri si opere de cultura inalta aparute sub influenta modelelor identitare. Am vrut ca fundatia identitatii mele personale sa fie cea a identitatii nationale, sa ma imbrac cu o armura spirituala care sa ma apere de detractorii de aici si de aiurea. Sa ma asez in locul unde se deschide sufletul romanesc profund si unic, aplicand metoda heidegerriana. Poate din vina mea, poate din alte vini mai greu de reperat, nu am gasit tot ceea ce am cautat. Doar mici fragmente care nu puteau sa compuna un puzzle coerent.

Asa am aflat, de exemplu, ca singura noastra mancare specific romaneasaca, recunoscuta oarecum pe plan international sub acest blazon, ar fi bulzul. Si m-am falit cu faptul ca la Rosia Montana am mancat un bulz facut dupa metoda ciobaneasca ancestrala, deci unul autentic, posibil element din siragul artefactelor ce ne compun identitatea nationala. Mi-am amintit si ca nu m-am simtit chiar in forma dupa o portie generoasa de bulz. Reteta este literalmente "exploziva" pentru ficatul unui orasean. Intr-un kilogram de unt de oaie topit se pune o jumatate de kilogram de malai, pentru a face o mamaliga mai speciala. Cu zece minute inainte de a lua ceunul de pe foc se mai adauga o jumatate de kilogram de branza de burduf, cat mai grasa cu putinta. Si apoi, pofta buna.

O carte gasita in biblioteca fantastica mostenita de la tatal meu m-a adus, in ultima vreme, pe traseul, cred eu real, al locului unde fiinta romaneasca se deschide pentru mine. Accentuez "pentru mine"!
Este vorba despre "Pamantul romanesc si frumusetile lui", aparuta la Editura Scoalelor si a Culturii Populare, in 1945, la Bucuresti. Cuprinde interviuri luate la radiolul national  genialului geograf roman Gheorghe Valsan. Moartea lui prematura nu i-a permis sa lase o carte de popularizare a cunostintelor lui bogate de geograf de prestigiu. Sunt singurele marturii ramase pe acest subiect.
Capitolul care m-a marcat, spun eu definitiv, pe traseul meu de cautari, a fost "Nedeile de pe culmile Carpatilor".

Reproduc fragmentul care m-a interesat cel mai mult:

"Aceasta intensa viata pastoreasca a Carpatilor romanesti a pastrat obiceiuri foarte vechi , pe care nu le mai intalnim aiurea.
In credinta poporului nostru oaia este un animal sfant iar pastoritul o indeletnicire mai de lauda ca oricare alta.

Pastorii nostri au alcatuit intotdeuna tovarasii asemanatoare confreriilor medievale, cu organizatie viguroasa, cu datini precise pentru fiecare epoca a anului, cu o lume de credinte in care, subt valul ocrotitor, dar stravechiu al religiei crestine, se gasesc ritualuri mult mai vechi si de o tinuta morala tot atat de inalta ca si a crestinismului.

Pastoritul a fost o fratie in care, daca nu se excludea omul mai in varsta, plin de experienta, si pe alocuri nici femeia-bacita indemanatica in gospodarie, majoritatea membrilor era alcatuita din feciori si traia izolata de restul lumii, ca intr-o pustnicie, subt ochiul lui Dumnezeu, in contact numai cu natura, cu fiarele codrului si cu o turma ascultatoare a oilor.

A fost cea mai inalta scoala de educatie a tineretului, in trecutul indepartat al poporului nostru, scoala la care nu s-au sfiit sa umble fiii de domni, scoala in care regula fundamentala era castitatea si munca pentru folosul comunitatii, scoala in care se puteau ivi sentimente ce ne uimesc in balade ca Miorita.

Pentru noi, ciobanul cu portul lui alb, pe care secolele nu l-au schimbat, cu tinuta lui de cuviinta si de demnitate, e o fiinta deosebita, pe care o recunosti de departe precum recunosti un preot si un calugar"(s.n)

In 1945 "Carpatii romanesti pastreaza inca o viata pastoreasca de oieri neobisnuit de dezvoltata". Nici un lant de munti din Europa nu se putea asemana cu Carpatii romanesti la acea epoca. Nici Alpii francezi (cu doar 200.000 de oi pe o suprafata dubla de pasuni comparativ cu Carpatii), nici Peninsula Balcanica. De altfel, spune Gheorghe Valsan, ciobanii nostri i-au invatat meserie pe ciobanii din intreaga Europa.

Extraordinar este faptul ca aceasta realitate a pastoritului se perpetueaza si astazi. Avem cele mai multe oi din Europa-peste un milion de capete – si cei mai profesionisti ciobani. Elvetia, care recent a inchis aproape usile lucratorilor romani si bulgari, face o exceptie notabila atunci cand este vorba de ciobanii romani. Ei sunt cautati ca mari specialisti si de catre posesorii de turme mari din Franta, Germania, Italia sau Spania. Sunt "bacii bacilor!".

In mod cert Gheorghe Valsan mi-a schimbat gandurile despre indentitatea romaneasca si despre mitul mioritic care este mitul intemeietor al romanilor. Sub influenta lui am inceput sa sap mai adanc in ceea ce priveste balada Miorita. Asa am aflat ca exista peste 1500 de variante ale ei si ca majoritatea nu sunt de tipul baladei- lansata inclusiv ca titulatura (Miorita) de Vasile Alecsandri- ci cantece batranesti, cele mai raspandite fiind colidele. Nasterea acestor colide pastorale s-a facut in Transilvania, sub denumirea de "Colindul Pacurarului". Acest mit pastoral a circulat sub forma de colind in Transilvania, Banat, Crisana, Maramures. Sub forma de balada a circulat in Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea.

Ceea ce mi-a atras atentia este continutul colidelor: foarte apropiat de de ritualul masonic. Acest lucru  intareste ideea lui Valsan despre existenta unor confrerii  ciobanesti in Carpatii romanesti, de tipul celor medievale:
- ciobanii erau organizati in doua caste distincte: cei mari, care sunt frati sau veri primari (rude) si cei mici – numiti si straini;
- hotararea mortii ciobanului mic se ia intr-un sobor – un tribunal ciobanesc special.
- cei mici sunt pusi sa indeplineasca muncile de jos-de exemplu aducerea apei de la rau cu caldarea;
- moartea ciobanului mic, in colide, seamana cu moartea lui Hiram din ritualurile masonice: moare in special in urma unor rani la cap facute cu unelte utilizate in munca lui (in cazul nostru, in pastorit). De asemenea, intr-un colind vechi ciobanul cere sa fie ucis de trei ori: la rasaritul soarelui, la amiaza si la apus. De asemenea cere sa fie ingropat de trei ori, in trei locuri diferite si sa nu fie pus pamant peste el. Omorarea se face fie cu trei instrumente -secure, topor si bolovan- fie cu noua topoare.
- in testamentul lui ciobanul mic cere sa fie ingropat langa turma si nu intr-un tintirim de sat unde nu si-ar gasi locul. Cere de asemenea sa fie puse la capul lui trei artefacte pastoresti curente-fluierul trambita si buciumul- pentru ca vantul sa produca jale in turma.
- colindul este interpretat in anumite date si ore fixe ale anului, pentru a-si manifesta intreaga putere.
- in anumite colide exista si motivul "fetei de maior": o fata de maior este adusa de ciobanul mic la stana pentru ca o iubea. Intrarea unei femei in spatiul pastoresc destinat castitatii si secretului meseriei ii determina pe ciobanii mari sa planifice moartea celui mic.
- un lucru, dupa parera mea esential, este si faptul ca  tema pastorala din Cantecul Pacurarilor nu s-a raspandit in tarile vecine (asa cum s-a intamplat cu Mesterul Manole, de exemplu). Acest lucru accentueaza caracterul secret al ritualului pastoresc.

Ce concluzii trag eu din aceasta naliza?

- moartea ciobanului nu este o moarte reala ci una rituala, menita de fapt sa introduca sacrul in viata cotidiana, s-o inobileze. In Mioara Nazdravana marele Mircea Eliade vorbeste despre crestinismul cosmic al romanilor, un soi de filozofie religioasa care nu se intalneste la alte popoare: sacrul si profanul se plimba mana-in-mana pe cararile vietii romanului neaos.
Din aceste motive tema pastorala inclusa in Colinde avea menirea sa-i reinoiasca spiritual, in timpul sarbatorilor de iarna - 25 decembrie-6 ianuarie - pe toti gospodarii din sat.

- implicit, tema pesimismului si defetismului romanilor este total falsa. Dupa al doilea razboi mondial intelectuali cu minti luminate au demonstart din plin acest lucru: Mirecea Eliade, George Calinescu, Constantin Brailoiu, Adrian Fochi.

- avem o meserie care ne-a construit sufletul si prin care i-am construit pe altii! Fara drept de concurenta!

Asa cum am mai spus, cultura ciobaneasca este in continuare foarte viguroasa in Romania. Recentele incercari ale guvernantilor de a modifica suportul acestei culturi-prin diminuarea spatiului de pasunat sau micsorarea numarului de caini de stana - au esuat lamentabil. Ma refer la cei 3000 de ciobani veniti in 2015 la Bucuresti, care l-au "convins" pe Ciolos ca gresete, in mai putin de o zi. Guvernantii nostri nu trebuie sa uite ce fac barbatii romani adevarati. Numai sapte moti din Bucium, oameni liberi si razboinici, aurari, l-au eliberat pe Horea si au dat si foc puscariei. De asemenea, cine a avut de-aface cu Rosienii din Rosia Montana poate povesti cum sunt barbatii pe plaiurile mioritice, astazi. Acesti oameni practica meserii ce le-ar da dreptul, daca ar locui in Alpii francezi, la posesia de proprietati cu statutul de "intreprinderi de patrimoniu national viu": in Franta sunt intreprinderi care primesc acest brand din partea Ministerului Economiei si Finantelor intrucat au cunostinte artizanale si industriale de excelenta. Ciobanii nostri si aurarii rosieni ar merita cu prisosinta acest brand. Pana una-alta le este acordat, simbolic, de altii, prin cautare. La noi fie ca sunt incercari de a le limita pasunile sau de a le micsora numarul de caini, fie ca nu mai pot fi aurari desi au o experienta de 2000 de ani in zona.

In ceea ce ma priveste as fi onorat daca m-ati striga "Bai Ciobane!". As simti ca ma regasesc!