Manageri romani care conduc afaceri in strainatate

Manageri romani care conduc afaceri in strainatate munca in strainatateexpatimanageri romani

Intre 3 si 4 milioane de romani muncesc in strainatate. Cei mai multi dintre ei (cam 98%) presteaza munci simple, fara vreo calificare speciala - in agricultura, in constructii, ca angajati in hoteluri si restaurante - dar exista si ceilalti, restul de 2%, care ies complet din acest tipar. E vorba aici despre cei 50.000 de specialisti (medici, ingineri, programatori) care si-au gasit in strainatate joburi corespunzatoare pregatirii lor superioare, despre cei 20.000 de angajati ai unor multinationale prezente in Romania, relocati in diverse alte tari pentru anumite proiecte, dar si despre cei aproximativ 2.000 de manageri (romani!) care dirijeaza companii straine sau divizii din strainatate ale unor mari grupuri internationale.
In conditiile in care mass media din Romania ne-a intoxicat cu stiri despre “capsunari” si despre infractori mioritici, pe post de unici reprezentanti ai romanilor care activeaza in strainatate, ne vine greu sa credem ca in tari ca Marea Britanie, Franta, Olanda exista conationali de-ai nostri care conduc afaceri locale si care au in subordine sute de englezi, francezi sau olandezi get-beget.

Desigur, acesti manageri romani, acesti expati (iata ca ne putem lauda si noi cu asa ceva!) n-au ajuns in posturile respective din intamplare. Aproape fara exceptie, ei si-au inceput cariera in Romania, in cadrul unor multinationale de pe piata noastra, unde au avansat de-a lungul anilor pana la pozitii de top management, fara sa lase insa impresia ca si-au epuizat resursele si ca acesta ar fi punctul final al carierei lor. Ca urmare, in mod logic, ei au fost selectati pentru a primi responsabilitati si mai mari si au fost trimisi sa conduca divizii sau filiale din alte tari ale companiei-mama.

O avansare, asadar. Si accentuam acest aspect: in cazul managerilor romani din strainatate, e vorba de o avansare in interiorul grupului, si nu de o recrutare din partea altor companii. Bineinteles, ar fi fost flatanta o propunere venita din afara grupului unde s-a format managerul respectiv, insa asta nu se intampla foarte des.

99% din managerii romani care ajung pe pozitii importante in firme din strainatate sunt trimisi acolo prin filiala din Romania a firmei respective, dupa ce au lucrat multi ani aici, au avut o ascensiune constanta si au confirmat ca sunt compatibili cu modelul corporatist central. George Butunoiu, cel mai cunoscut head-hunter de pe piata autohtona, considera ca “e aproape de neconceput ca o firma occidentala sa isi caute manageri direct in Romania.”
 
Dar asta conteaza mai putin pentru expatii romani. Pentru ei conteaza doar relocarea in sine pe un post de conducere in strainatate, deoarece vad in aceasta relocare o experienta personala si profesionala prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu pretentii.

Plus ca relocarea de care vorbim aduce bani mai multi, dar si prestigiu. (Ca o paranteza, acest prestigiu depinde intotdeauna de tara in care se face relocarea si de complexitatea pietei respective. Astfel, managerii care merg sa conduca in tari dezvoltate din Occident sunt mai apreciati decat cei transferati in tari precum Ucraina, Bulgaria sau in state de pe continentul african.)

Cat priveste salariile acestor expati romani, situatia este un pic mai complicata. Desi in cifre absolute salariile lor din strainatate sunt intotdeauna mai mari, uneori chiar duble sau triple fata de cele pe care le castigau in Romania, valoarea lor este mult diminuata atunci cand sunt raportate la puterea de cumparare si la costul vietii din tara unde ajung. “Am vazut multi manageri care au refuzat salarii duble in alta tara dupa ce si-au facut calcule amanuntite si au ajuns la concluzia ca ar trai mai prost acolo cu banii aceia decat in Romania", spune George Butunoiu.

Si ajungem astfel la un aspect de mai mica anvergura, dar foarte interesant: nu toti managerii performanti din Romania isi doresc sa fie relocati pe o functie frumoasa in strainatate. E-adevarat, 8 din 10 ar face acest pas fara sa se gandeasca prea mult, in schimb exista si manageri care, pusi in fata acestei posibilitati, analizeaza foarte atent cum stau lucrurile si iau in calcul si alte aspecte, care constituie dezavantaje certe:

1) O cariera internationala poate parea spectaculoasa, dar nu este deloc simpla. In primul rand, apare sentimentul de dezradacinare si de disconfort psihic pe care il presupune mutarea in alta tara si adaptarea de la zero la un alt colectiv, la un alt stil de lucru, la comunicarea intr-o alta limba si, in general, la o alta mentalitate.

2) 20% din managerii romani care pleaca sa lucreze in strainatate nu primesc statutul de expat. Asta inseamna ca, in ciuda uzantelor, compania nu le plateste chiria pentru locuinta, biletele de avion pentru vizitele in tara sau taxele pentru scoala copiilor. Din aceste motive, managerii in cauza ajung adesea sa ramana cu mai putini bani decat aveau in Romania.

3) Adaptarea la mediul de afaceri strain se poate dovedi problematica pentru un manager care a lucrat doar in Romania, pe proiecte cu acoperire locala. El nu este familiarizat cu piata straina, cu legislatia, cu autoritatile, ca urmare succesul sau pe noua pozitie nu este garantat. Iar un esec in CV da foarte prost.

4) In fine, ruperea legaturii cu mediul de afaceri din Romania este un alt dezavantaj major. Expatii nu vor sta o vesnicie prin strainatate si, atunci cand vor dori sa se intoarca in tara, vor avea probleme serioase in a-si gasi o pozitie la fel de bine platita pe piata de aici - o piata mai putin solida si mai slaba in oferte.

Desigur, pentru fiecare potential expat aceste dezavantaje conteaza in proportii diferite, dar totul se reduce, pana la urma, la o singura intrebare: unde e mai bine - acasa sau cat mai departe de ea? Iar aici raspunsul nu poate fi decat subiectiv.

Nu trebuie sa uitam, asadar, ca managerii sunt si ei oameni si ca pentru multi dintre ei a fi acasa, alaturi de familie, este cel mai important lucru, mult mai important decat notorietatea personala sau veniturile mari. Doar ca unii dintre ei isi dau seama de asta de-abia DUPA ce se instaleaza la noul lor post din strainatate, cu un contract ferm pe cativa ani.