Jumatate dintre salariatii romani au avut castiguri peste minimul pe economie, in octombrie 2011
salariatisalarii brutesporuriproductiefurnizareenergie electrica
Datele Institutului National de Statistica arata ca salariul mediu brut de baza a fost de 1.719 lei pentru salariatii care au lucrat 21 de zile, cu program complet in luna octombrie, in crestere cu 12,7% fata de 2010. Salariul mediu brut realizat a fost de 1.922 lei, cu 11,7% mai mare decat in 2010.
Efectivul salariatilor a fost de 4,2 milioane de persoane la 31 octombrie 2011, cei mai multi, 53,6%, fiind barbati, si 46,4%, femei. Dintre ei, 84,1% au lucrat cu program complet, 21 de zile.
In functie de salariul obtinut, statistica sta astfel:
- 4,9% dintre ei au realizat salarii brute in valoare de maximum 670 de lei
- 50,3% au realizat salarii brute cuprinse intre 671 si 1.500 de lei
- 30,9% au realizat salarii brute cuprinse intre 1.501 si 3.000 de lei
- 9,4% au realizat salarii brute cuprinse intre 3.001 si 5.000 lei
- 4,5% au realizat salarii brute de peste 5.000 lei.
Cele mai multe adaosuri si sporuri se regasesc in industria extractiva (36,8%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (28,8%), transport si depozitare (23,8).
Cresteri semnificative fata de 2010 s-au inregistrat in activitatile profesionale, stiintifice si tehnice (17,1%), comert (17%), agricultura, silvicultura si pescuit (14,6%) si tranzactii imobiliare (14,1%).
Barbatii au avut un castig salarial mediu brut cu 12,1% mai mare decat al femeilor, si anume 2.143 lei in comparatie cu 1.884 lei.
Sectorul public a avut cele mai mari castiguri. Membri ai corpului legislativ, ai executivului, inalti conducatori ai administratiei publice, conducatori si functionari superiori (4.818 lei). Cele mai mici au fost in randul muncitorilor necalificati (1.032 lei) si lucratorilor din domeniul serviciilor (1.096 lei).