S-au implinit 27 de ani de la Puciul Vodka

S-au implinit 27 de ani de la Puciul Vodka puciul vodkauniunea sovieticaurssgorbaciov

In august 1991, un grup de comunisti radicali sovietici organiza o lovitura de stat celebra, ramasa in istorie sub numele de Puciul Vodka, scopul fiind rasturnarea de la putere a presedintelui Mihail Gorbaciov (considerat principalul vinovat pentru declinul accentuat din acea perioada al Uniunii Sovietice). Lovitura de stat a esuat insa dupa numai 3 zile si Gorbaciov s-a intors in fruntea statului, dar doar pentru cateva luni. La 25 decembrie 1991, el parasea definitiv scena politica, iar URSS se destrama oficial, marcand inceputul unei noi ordini mondiale.
Gorbaciov a devenit presedinte in 1985, dupa aproape sapte decenii de politici economice catastrofale instituite de predecesorii sai si intr-un context international complet nefavorabil pentru economia URSS, caracterizat de preturi scazute la petrol. La momentul acela era evident pentru el ca sistemul sovietic devenise ineficient, asa ca, odata instalat la Kremlin, s-a hotarat sa reformeze lucrurile.

Vina lui Gorbaciov a fost insa aceea ca nu a inteles motivul pentru care sistemul devenise ineficient, anume economia centralizata in sine. In plus, el nu a simtit nici directia democratica spre care se indrepta lumea in acea perioada, la sfarsitul anilor ’80. Asa ca in loc sa anuleze planificarea centralizata sau sa initieze o reforma a preturilor, a anuntat masuri puerile pentru cresterea eficientei economice, cum a fost campania anti-alcool: daca muncitorii vor bea mai putin, vor fi mai productivi – s-a gandit el – ca urmare a introdus restrictii la comercializarea de alcool, a crescut varsta legala de la care consumul era permis si a ordonat scaderi in productie. Rezultatul? Pierderi enorme ale bugetului sovietic si disparitia de pe piata a unor produse, cum ar fi zaharul, care erau acum folosite masiv de cetateni pentru a distila ilegal votca la domiciliu.

Apoi a venit cu o alta idee de crestere economica, glasnostul (deschidere), crezand in mod eronat ca discutiile deschise despre problemele URSS vor duce la gasirea de solutii. N-a fost asa. Ba mai mult, aceste discutii deschise s-au materializat rapid in critici pe fata la adresa sistemului, un lucru de neimaginat sub Stalin, Hrusciov sau Brejnev.

Iar bomboana pe coliva a fost faptul ca le-a permis tarilor din blocul comunist mai multa libertate, pe care acestea au folosit-o imediat pentru a scapa cat mai repede de dominatia imperiului sovietic. Astfel, Gorbaciov i-a tratat cu ingaduinta pe est-germanii care in 1989 au inceput sa escaladeze Zidul Berlinului si a evitat sa intre cu armata peste statele baltice, atunci cand acestea si-au proclamat independenta, in 1990. (Ca o paranteza, sfarsitul comunismului in Europa ar fi fost cu siguranta mult mai sangeros daca la conducerea URSS s-ar fi aflat altcineva.)

Gorbaciov pur si simplu nu a inteles ce se intampla si, in consecinta, s-a straduit sa tina pasul cu istoria, in loc sa o creeze el insusi. Nu si-a pregatit tara pentru marile schimbari politice si economice, nu a ajutat la crearea unor institutii democratice si nu a pus bazele unei tranzitii economice ordonate. In schimb s-a agatat pana in ultima clipa de putere si de mentinerea unitatii URSS, iar asta a insemnat atat colapsul tarii, cat si sinuciderea sa politica (dupa 1991 a incercat de trei ori sa puna pe picioare noi partide politice, dar toate au esuat).

S-a dovedit astfel inca o data ca, in politica, alegerea corecta a momentului pentru a face ceva este esentiala. Avem in acest sens si exemplul recent al revoltelor din 2011, din nordul Africii: daca Hosni Mubarak ar fi organizat alegeri libere in 2010, ar fi ramas in constiinta egiptenilor ca un mare om de stat, iar daca Gaddafi ar fi abdicat demn in favoarea fiului sau, n-ar fi fost linsat si ar fi avut usi deschise in orice cancelarie europeana.

Aplicand acest scenariu si in cazul lui Gorbaciov, daca el ar fi planificat cu atentie introducerea mecanismelor pietei libere in URSS la sfarsitul anilor ’80, ar fi fost privit acum de rusi ca un erou, nu ca un lider dezastruos (asta in cazul in care in Rusia isi mai aminteste cineva de el). Singurele aprecieri pe care le mai primeste astazi fostul presedinte sovietic vin din partea Occidentului, unde este considerat in continuare un simbol al pacii si un artizan al sfarsitului Razboiului Rece.

Se prea poate insa ca Gorbaciov sa nu fi putut pur si simplu sa actioneze altfel. Sa nu uitam ca la momentul acela el nu stia nimic despre democratia reala si cu atat mai putin despre economia de piata. Ca om, era un produs 100% al culturii sovietice si nu avea capacitatea de a gandi dincolo de limitele impuse de educatia primita. A crezut cu incapatanare in comunism si nu a inteles nicio clipa profunzimea antipatiei fata de aceasta ideologie, atat in URSS, cat si in statele-satelit din estul Europei.

Iar asta ne duce imediat cu gandul la Nicolae Ceausescu. Un alt presedinte care, exact ca si Gorbaciov, s-a dovedit complet paralel cu vantul schimbarii.   

Citeste si: Reactii vehemente ale presei internationale cu privire la situatia din Romania. Washington Post, Le Figaro si Der Spiegel condamna cele intamplate pe 10 august in Bucuresti