Nu mai avem o lege a veniturilor ilicite. Dar ar fi bine sa avem
venituri ilicitelegea ilicitului
Mai tineti minte Legea nr. 18/1968, cunoscuta si ca Legea ilicitului? Era legea-sperietoare din perioada comunista si asta deoarece te obliga sa poti face oricand dovada ca ti-ai obtinut toate bunurile in mod cinstit. Concret, aveai mobila noua in casa, televizor color, o Dacie mai dichisita in fata blocului, iar sotia purta o haina de blana naturala? Deveneai automat suspect si, la simpla sesizare a unui vecin binevoitor, te puteai trezi cu procurorii la usa, care te intrebau un singur lucru: de unde ai avut bani?
Ce spunea Legea 18/1968?
ART. 1
Poate fi supusa controlului, in conditiile prezentei legi, provenienta bunurilor oricarei persoane fizice, daca sint date sau indicii ca exista o vadita disproportie intre valoarea bunurilor acesteia si veniturile sale si nu se justifica dobindirea licita a bunurilor.
Controlul priveste bunurile dobindite dupa data de 1 ianuarie 1962, atit cele existente in patrimoniul persoanei in cauza, cit si cele instrainate cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
ART. 2
Valoarea bunurilor a carei provenienta nu se justifica este supusa unui impozit de 80%.
Prin justificarea provenientei bunurilor se intelege obligatia persoanei in cauza de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobindirea sau sporirea bunurilor.
ART. 3
Controlul provenientei bunurilor prevazute la capitolul I se face:
a) in temeiul sesizarilor, daca sint scrise si semnate, ale oricarei persoane fizice sau ale conducerii organizatiei socialiste la care persoana in cauza a prestat sau presteaza vreo activitate, indiferent de natura acesteia;
b) la cererea persoanei careia i s-au adus imputari publice in legatura cu provenienta bunurilor sale;
c) la sesizarea organelor financiare, a celor de urmarire penala sau a instantelor judecatoresti, cind acestea detin date, rezultind din activitatea lor, cu privire la disproportia vadita dintre valoarea bunurilor si veniturile unei persoane.
Prevederea-cheie este cea de la art. 2:
„Prin justificarea provenientei bunurilor se intelege obligatia persoanei in cauza de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobandirea sau sporirea bunurilor.” Asadar, mecanismul de justitie era intors pe vremea aceea cu susul in jos, pentru ca nu Statul trebuia sa-ti dovedeasca vinovatia (asa cum ar fi fost normal), ci tu trebuia sa dovedesti ca esti nevinovat.
Apoi, acelasi art. 2 spune ca
„Valoarea bunurilor a carei provenienta nu se justifica este supusa unui impozit de 80%”, o prevedere pusa cam de forma, pentru ca, cel mai adesea, bunurile in neregula se confiscau direct. De altfel, ar fi fost si o mare prostie sa achiti acest impozit (foarte consistent) pentru ca imediat trezeai noi suspiciuni – hopa, alti bani?
Legea ilicitului s-a abrogat prin Legea nr.115/1996, pe motiv ca ar fi fost o lege comunista, desi in SUA, bastionul anti-comunismului, Fiscul poate veni bine-mersi sa-ti tranteasca un audit daca i se pare ca veniturile pe care le-ai declarat nu prea se pupa cu stilul tau de viata. Si nimeni nu spune ca Fiscul american e comunist.
Cert e ca ar fi bine, pentru sanatatea societatii romanesti, sa avem din nou o lege a ilicitului. Dar… cine s-o voteze? Multi spun ca ea ar incalca prezumtia de nevinovatie, desi lucrurile sunt cat se poate de clare: daca veniturile tale lunare sunt de 1.000 de euro si intr-un an iti cumperi casa de 200.000 de euro si masina de 30.000 de euro, fara sa beneficiezi de mosteniri si fara sa apelezi la credite, nu e normal sa-ti puna Fiscul cateva intrebari? Ce prezumtie de nevinovatie se incalca aici?
Legea nr. 115/1996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere ar fi trebuit sa faca acelasi lucru ca Legea nr. 18/1968 (pentru categoriile mentionate). Dar ea este de fapt apa de ploaie, din moment ce precizeaza ca procedura controlului averilor se declanseaza doar in cazul in care „exista dovezi certe ca unele bunuri ori valori nu au fost dobandite in mod licit”.
Adica daca un ministru ii face cadou fiului o masina de 100.000 de euro (vezi cazul fostului ministru Gabriel Oprea) chiar e nevoie de „dovezi certe” pentru ca respectivul sa fie luat la intrebari?