Asistatii social din Romania - victimele sistemului?
asistenta socialaasistati socialajutor socialromania
Romania are aproximativ 6,5 milioane de cetateni care beneficiaza, sub o forma sau alta, de serviciile sociale si de ajutoare, stimulente, indemnizatii, intr-un cuvant "venituri" de stat, ca forma de ajutor. Cei mai multi dintre beneficiari sunt copii si mame, insa avem, in categoria celor care sunt sustinuti financiar de programele de asistenta sociala, si o subcategorie aparte - beneficiarii de ajutoare sociale.
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale si de combatere a saraciei. Actul normativ care reglementeaza acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completarile si modificarile ulterioare.
Practic, persoanele fara venituri si cu o situatie materiala dificila, care nu au un loc de munca declarat si care sunt considerati a fi vulnerabili, primesc de la stat un ajutor banesc, in valoare de cateva sute de lei, ceea ce se considera un venit minim, in baza caruia oamenii sa se gospodareasca si sa poata supravietui.
Statul cheltuieste anual 10 miliarde de lei cu cei 6,5 milioane de romani care primesc bani din "beneficiile si serviciile de asistenta sociala", insa din totalul celor 6,5 milioane de asistati social, 3,7 milioane (adica 57% din total) sunt copii care primesc alocatie de stat pana la 18 ani (sau pana cand termina liceul), iar 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilitati sau persoane care ingrijesc oameni cu dizabilitati. Doar aproximativ 200.000 de persoane primesc ajutor social, iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizatie pentru cresterea copiilor, in timp ce aproape 280.000 de persoane primesc alocatii pentru sustinerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor in cadrul carora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici).
De departe, cea mai blamata categorie o reprezinta "asistatii social" - acei oameni care beneficiaza de venitul minim garantat.
Dincolo de discutia care se impune vizavi de felul in care sunt selectate aceste persoane, dincolo de o eventuala presiune pusa din partea anumitor edili locali de a-i sustine in campaniile electorale contra acestui venit si dincolo de refuzul unora dintre asistatii social de a se angaja, se impune o alta discutie.
Si anume, despre ipocrizia unui sistem intreg, care arunca firimituri unor categorii de persoane care, desi pot fi caracterizate pe buna dreptate conform celor spuse mai sus, nu putem generaliza o astfel de impresie asupra tuturor beneficiarilor de venit minim. Printre ei, chiar exista persoane in reala nevoie, care ar munci, daca ar avea unde si care ar avea nevoie si de alte programe conexte, care sa ii ajute sa se ridice din saracie.
Citeste si:
O noua generatie de parinti: De la bataia rupta din Rai, la lectiile de parenting
Si aici voiam sa ajung cu discutia. Faptul ca statul se rezuma (din incompetenta, din faptul ca se complace, din faptul ca se vrea a fi lucrurile asa, din faptul ca nu se gandeste intr-atat de departe) doar la a oferi o farama de bani acestor persoane, este un lucru regretabil care nu va diminua niciodata saracia, nici la nivel national, nici la nivel local.
Pentru ca programele de asistenta sociala prin care se acorda bani persoanelor vulnerabile sa isi atinga cu adevarat scopul, e nevoie de politici sociale complexe. Practic, omul trebuie sa fie invatat sa pescuiasca, nu sa i se aduca pestele la poarta, gata pescuit, in galeata, eventual si gata eviscerat.
E nevoie ca acesti oameni sa fie dusi la scoala, sa fie inclusi in programe de formare sau reformare profesionala, e nevoie de educatie, de informare, e nevoie de asistenti sociali empatici si implicati, cunoscatori de lege, de carte, care sa stea in comunitati, sa identifice problemele fiecarui caz in parte, sa le semnaleze mai departe, si sa se ia masuri.
Citeste si:
Lasa-le copiilor tai atat de multi bani incat sa creada ca pot face orice, dar nu atat de multi incat sa nu mai faca nimic
Oamenii nu vor iesi din saracie, decat in momentul in care vor fi angrenati in piata muncii si isi vor castiga singuri banii. Atunci nu doar ca nu vor mai fi saraci, dar nu vor mai fi nici atat de usor manipulati, mintiti si dezinformati.
Or, la cum merg lucrurile in Romania, cand ajutoarele sociale se negociaza in unele sate si comune cu voturi sau zile lucrate in beneficiul anumitor persoane fizice, lucrurile nu se vor misca deloc in directia buna.
Dar, pentru a se intampla altfel, e nevoie de interes, si, in egala masura, de competenta. Pe de alta parte, in situatiile in care politicile complexe nu pot schimba situatia unei familii, atunci, intr-adevar sa se acorde un ajutor. Insa un ajutor care sa contribuie in mod real si efectiv la evolutia acelei familii. Probabil, daca aceste ajutoare s-ar acorda pe merit si doar in cazuri de reala necesitate, romanii nu ar mai fi revoltati ca tin in spate aceste persoane nevoiase care nu au alta sansa. Dar care chiar nu au alta sansa, nu care aleg confortul celor cateva sute de lei, in loc sa mearga la munca, pe alte cateva sute (putine), in plus.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
