Un al doilea Ceausescu
Urmaresc aseara o emisiune la TV. Invitata in studio, dna Ana Blandiana povesteste o discutie avuta cu un taximetrist, in contextul turului 2 al alegerilor prezidentiale. „Fiti atenta, doamna”, ii spune taximetristul, “Calin Georgescu este un mare patriot, doar Ceausescu a mai fost asa patriot. Ce bine ar fi sa castige Georgescu, sa avem un al doilea Ceausescu. Doamne-ajuta!”. Stop. Totul pana la Ceausescu.
Intr-o oarecare masura, pot sa inteleg faptul ca unii (multi) rezoneaza cu discursul lui Calin Georgescu. Cand auzi cuvinte mari, gen “popor”, “dreptate”, “suveranitate”, “glie”, “Dumnezeu”, totul intr-un context anti-sistem, e posibil sa se infioare ceva in tine si sa pornesti cu noi sperante la lupta (la vot).
Dar Ceausescu? Ceausescu pe post de reper, Ceausescu garantie a unei vieti mai bune?!? Un al doilea Ceausescu vazut ca o solutie pentru toate nemultumirile actuale?!? Cum naiba s-a nascut aberatia asta?
Explicatia exista si nu e deloc complicata. In primul rand sa observam un lucru esential: cei care spun ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu sunt in marea lor majoritate tineri sau relativ tineri. Aveau cativa ani la Revolutie sau sunt nascuti si crescuti dupa 1989, n-au prins deloc comunismul. Habar n-au cum a fost atunci. Ca urmare, atunci cand li se spune, de exemplu, ca pe vremea aceea Statul iti dadea gratuit casa si iti asigura un loc de munca,
ei pun totul in contextul actual.
Ei isi inchipuie ca
in contextul de acum, cand au la dispozitie mall-uri, McDonalds si Mega la orice pas, cluburi, sute de programe TV, oferte in zeci de variante pentru orice produs, plus libertatea de a calatori oriunde, vine Statul si le da GRATUIT o casa si le asigura un loc de munca, cu venituri suficiente pentru confortul dorit, cu distractia aferenta.
Ceea ce este o tampenie maxima.
Da, Statul iti repartiza atunci o garsoniera sau un apartament (atentie, nu era casa ta, plateai chirie, inclusa in intretinerea lunara) si un loc de munca, dar asta era tot. In rest, supravietuiai, nu traiai. Viata era o continua alergatura dupa orice: mancare, benzina, sapun, vata, hartie igienica. Si asta zi de zi.
E greu de zugravit in cateva fraze cum se traia in Romania la sfarsitul anilor ‘80, dar, foarte pe scurt, lucrurile se prezentau in felul urmator:
Alimentarele, magazinele de unde trebuia, teoretic, sa cumperi chestii de baza - un pui, un salam, oua, unt, branza - erau goale, pe rafturi gaseai doar niste borcane cu un ghiveci gretos si… sampanie. Se mai baga din cand in cand cate ceva, dar trebuia sa ai taria sa iei in piept o coada de cateva ore, fara siguranta ca marfa nu se va termina pana la tine.
Practic, totul se procura, nu se cumpara, se dezvoltase un sistem paralel comertului clasic, in care produsele se dadeau pe sub mana, un fel de troc cu favoruri (“Te servesc, dar ma servesti si tu!”), celebrul Pile-Cunostinte-Relatii (PCR).
Saracia era generalizata. Chiar si stabii comunisti n-o duceau cine stie ce prin prisma standardelor de azi, avantajul lor era ca se aprovizionau de la magazine cu circuit inchis pentru nomenclaturisti, deci nu stateau la cozi, iar “luxul” lor consta in faptul ca aveau in casa o sticla de whisky, tigari Kent sau un pachet de cafea naturala – lucruri pe care astazi le iei din orice Mega.
Alte “avantaje” ale perioadei: iarna nu aveai caldura, tremurai infofolit in casa, curentul electric se intrerupea periodic (pentru economii), programul TV era de doar 2 ore pe zi si cuprindea strict reportaje despre realizarile marete ale regimului si emisiuni de ode inchinate Marelui Carmaci. Si peste toate astea trona un sentiment de disperare ca nimic nu se va schimba vreodata.
Asta era viata in comunism. Acesta este “mai binele” pe care il regreta, fara sa il fi trait, tinerii din ziua de azi, mari amatori de dictatura, dupa cum a aratat un sondaj recent.
Si vina pentru aceasta situatie aberanta, cu regrete idioate dupa Ceausescu, le apartine in exclusivitate. O minima dorinta de informare despre ce a fost comunismul le-ar fi adus cu siguranta in atentie, pe Youtube, filmulete de la Revolutie, cu sute de mii de oameni iesiti in strada, riscand sa fie impuscati (cca 1.000 dintre ei chiar au fost).
Si, vazandu-i pe oamenii aceia, poate ca tinerii de azi s-ar fi intrebat: “De ce striga «Jos Ceausescu!»? De ce il vor inlaturat pe cel care le-a dat casa si loc de munca? E ceva in neregula aici.”
Sau, cine stie, poate ar fi spus ca filmuletele sunt falsuri. Ca si cele cu crimele legionarilor. Sau cu aselenizarea.