Sunt prea putini oameni fericiti la locul de munca
locuri de muncajoburisalariipsihologiefericireviata profesionalasucces
Oamenii au un loc de munca pentru ca au nevoie de bani. Este un adevar indubitabil de la care foarte putini ar face rabat daca ar da norocul peste ei si ar castiga la loterie. Cati dintre noi ne-am mai pastra locurile de munca daca, peste noapte, nu am am mai avea nevoie pur si simplu de salariu? Mai putin de 10%, cel mai probabil.
Am citit mai multe studii de specialitate si, desi sunt destul de variabile, in esenta, mai putin de 10% din populatia lumii, activa in campul muncii, desfasoara la locul de munca o activitate care ii face placere.
Or, cheia fericirii tocmai in asta consta. Nici sa muncesti putin, nici sa ai beneficii materiale dintr-o munca a carei prestatii nu iti face placere, nici sa nu ai un loc de munca deloc. Am crezut dintotdeauna ca oamenii care au sansa de a face ceea ce le place in plan profesional, sunt cei mai feiriciti.
Satisfactia pe care ti-o ofera rodul unei munci, care, in fapt e o pasiune perpetua, care capata noi valente, noi sensuri, noi orizonturi, noi senzatii de entuziasm de la zi la zi, e incomparabila si, ce sa vezi, e inestimabila.
Nu poti cuantifica o pasiune in bani. Cel mai probabil, nu vei gasi pe nimeni care sa iti rasplateasca cu adevarat serviciile prestate, cat timp pui suflet in ele, insa cu siguranta, nu vei simti ca muncesti pentru acei bani, oricat de mult timp ai dedica, in fapt, muncii tale.
Imi place sa fac ceea ce imi place si duc asta la nivel de arta. E o placere absolut incomparabila cu oricare alta, ca munca ta sa fie izvorata din pasiune. Din acest motiv, cariera trebuie aleasa mai intai de toate, dupa o introspectie serioasa si cat se poate de obiectiva. Daca vei avea vreodata de ales intre bani multi obtinuti printr-o munca ce nu iti face placere, sau nu e onorabila, sau contravine principiilor sau structurii tale interioare, psihice, cognitive, alege sa faci ceea ce ti se potriveste, chiar daca, teoretic, nu vei avea aceleasi beneficii materiale.
Insa. beneficiile materiale ar putea sa te surprinda in timp si sa ajungi sa castigi mai bine decat intr-un domeniu cotat superior economic initial, pentru ca acolo unde pui suflet in ceea ce faci, e imposibil sa nu te remarci, sa nu evoluezi si sa nu ai din ce in ce mai multe beneficii.
Cred ca daca ar trebui sa spun care e cel mai rau lucru care i s-ar putea intampla unui om in plan profesional, nu ma voi referi la somaj, ci la faptul de a munci, zilnic, 8-10-12 ore, intr-un angrenaj care e "uns" doar de faptul ca "trebuie sa castigi un ban".
Evident, probabil ca in vietile tuturor se setrecoara viclean si nedrept o astfel de situatie, in care sa ai un serviciu care nu iti place, insa tendinta evolutiva catre scopul de a atinge corelatia dintre sine si activitatea lucrativa, nu trebuie sa inceteze, pana cand scopul nu e atins.
Statistic, 10 oameni din 100 muncesc ceea ce le place, si probabil si mai putini au sansa de a face in viata, in general, ceea ce le aduce placere. Culmea este ca, daca vorbim despre viata in general, piedicile ni le punem singuri. Fie din cauza unor stigmate sociale, de teama de nou, de neincrederea in propriile forte, ajungem sa imbratisam optiunea care ni se pare cea mai sigura si confortabila, sau cea mai acceptata la nivel de opinie publica. Insa ne garanteaza cineva fericirea daca alegem calea cea mai facila, drumul cel mai batatorit de altii, "reteta" recomandata de alti oameni de succes?
Nu. In fapt, singura garantie pe care o avem in viata este, paradoxal "moartea", iar cat timp respiram, putem sa ne schimbam radical cursul vietii, daca asa cum decurge ea acum nu ne implineste. Fie ca vorbim despre viata profesionala, sociala, familiala sau amoroasa, lucrurile pot fi modelate, daca ne hotaram sa le coordonam cu ceea ce simtim, cu ceea ce ne dorim si cu lucrurile la care aspiram.
Uneori e nevoie doar de o scanteie, de un moment in care sa privim in jurul nostru si sa ne raspundem sincer:
"Sunt cu adevarat fericit/a?"
Citeste si:
Lasa-le copiilor tai atat de multi bani incat sa creada ca pot face orice, dar nu atat de multi incat sa nu mai faca nimic