Statele Unite isi vor inchide gradual centralele nucleare
energiesuacentrale nucleareschimbari climatice
Planul guvernului SUA de a accelera dezvoltarea de energie verde este extrem de ambitios, inchiderea graduala a centralelor nucleare parand tot mai aproape de a se realiza.
Guvernul american este mai hotarat ca oricand sa-si restructureze reteaua nationala de centrale nucleare, mai ales dupa ce accidentul de la Fukushima a aratat ca indiferent de cat de sigur este exploatat acest tip de energie, accidente pot aparea oricand, iar efectele pot fi devastatoare. In plus, exploatarea de gaze naturale ieftine si dezvoltarea de noi tehnologii in materie de energii alternative ar putea grabi poiectul inchiderii centralelor nucleare.
Paradoxal, prin inchiderea centralelor nucleare, nu se va putea atinge tinta promisa de guvernul american in materie de reducere a emisiilor de carbon. Combustibilii fosili genereaza aproximativ 70% din necesarul de electricitate al SUA, in timp ce sursele cu 0% emisii de carbon (energie hidro, eoliana, solara si nucleara), acopera restul de 30%.
In anul 2012, centralele nucleare americane au furnizat 20% din necesarul de electricitate al SUA si mai mult de 60% din sursele cu emisii de carbon 0%.
SUA s-a angajat la nivel international sa-si reduca pana in 2020, nivelul de emisii de carbon cu 17%, o tinta care pare din ce in ce mai greu de atins daca se va renunta la energia nucleara.
Organizatia Natiunilor Unite a aratat intr-un raport recent cu privire la schimbarile climatice ca la nivel mondial este necesara producerea a de trei ori mai multa energie verde decat se produce in prezent pentru a preveni fenomenele meteorologice extreme si incalzirea climei.
Specialistii americani in energie sunt de parere ca impunerea unor taxe pe emisiile de CO2 ar reprezenta o solutie alternativa la renuntarea la energia nucleara, dar guvernul american este hotarat sa renunte definitiv la acest tip de energie a carei exploatare s-a dovedit, desi nepoluanta, extrem de periculoasa pentru viata oamenilor. Anul trecut, au fost inchise cateva grupuri ale unor centrale nucleare americane, iar anul acesta sunt prevazute mai multe inchideri.