Reteta succesului: Cum a ajuns Viena capitala cu cea mai buna calitate a vietii
capitala cu cea mai buna calitate a vietiiviena avantajeviena smart city
Viena este cel mai "inteligent" oras din lume, potrivit "Smart City Index" realizat de compania de consultanta Roland Berger pentru anul 2017. Mai mult, de opt ani conduce clasamentul oraselor cu cea mai buna calitate a vietii. Se pare ca secretul este transportul public din Viena, care este considerat unul dintre cele mai performante din lume. In plus, orasul investeste masiv in cercetare pentru a reduce poluarea si congestiile in trafic, ambitia sa fiind ca pana in 2050 sa reduca cu pana la 80% emisiile de CO2, raportat la 1990, iar consumul din surse regenerabile de energie sa ajunga pana la 50%.
Municipalitatea isi propune ca traficul individualizat motorizat (MIT) sa scada de la 28% pana la 15% pana in 2030.
Dar iata care mai sunt aspectele la care sta bine orasul:
Transportul public
Reteaua de transport public din Viena este considerata una dintre cele mai bune din lume. Reteaua de transport public insumeaza o lungime de peste 850 km si transporta 2,6 milioane de pasageri pe zi, 39% din calatoriile zilnice desfasurandu-se cu transportul public, conform
hotnews.ro.
Metroul functioneaza aproape 20 de ore pe zi, de la 5 dimineata pana la miezul noptii, iar vinerea si sambata seara functioneaza toata noaptea. Autobuzele de noapte functioneaza zilnic intre orele 12:30 si 05:00. In plus, in ultimii ani, s-a investit in modernizarea mijloacelor de transport.
In ceea ce priveste trenurile, tehnologia folosita este una verde. Astfel, vagoanele pot transmite mai mult de o treime din energia de franare in sistemul de alimentare, energie care poate fi folosita pentru alimentarea lifturilor din statii, iluminat etc. Aceasta reducere a consumului de energie nu numai ca reduce costurile de exploatare, ci reduce si impactul asupra mediului.
Fara risipa de energie si apa
O serie de statii de metrou si de cladiri de servicii sunt echipate cu pompe de caldura geotermale - un proiect pilot. In plus, statiile sunt proiectate pentru a folosi caldura de la camerele tehnice cu calculatoare.
Spalatoriile pentru mijloacele de transport public au propriul sistem de tratare a apei, 90% din apa folosita in timpul spalarii fiind reciclata si utilizata din nou.
Aproximativ 9.600 dintre corpurile vechi de iluminat din statii au fost inlocuite cu becuri LED care consuma doar jumatate din energia electrica folosita inainte, generand o economie de energie de 1,5 GWh pe an, ceea ce corespunde consumului de energie electrica al mai mult de 430 de gospodarii vieneze.
eTaxi
Proiectul eTaxi al Wiener Stadtwerke a castigat licitatia Ministerului Transporturilor, Inovarii si Tehnologiei al Austriei si este unul dintre cele mai mari proiecte de e-taxi din lume. Pana in 2018 pe strazile Vienei se vor afla 250 de taxiuri electrice. Aceasta reprezinta aproape dublul masinilor electrice inregistrate in Viena si aproximativ cinci procente din toate taxiurile Vienei.
Companiile de taxi ale Vienei beneficiaza de numeroase stimulente pentru a achizitiona masini electrice, oferind ajutoare de 8.000 de euro/vehicul. Wien Energie ofera zece statii de incarcare rapida in intreg orasul si ofera soferilor eTaxi energie electrica gratuita pentru primul an de functionare.
Piste pentru biciclete
Viena are nu mai putin de 1.300 km de piste pentru biciclete si o retea impresionanta de statii pentru inchiriere biciclete. Pentru o taxa de inregistrare unica de 1 euro, utilizatorii au acces la 1.500 de biciclete distribuite in 120 de statii. Prima ora este gratuita, dupa care se percepe o taxa de utilizare.
Spatii verzi
Mai mult de jumatate din zona metropolitana este alcatuita din spatii verzi. Viena are un total de 2.000 de parcuri. Orasul are nu mai putin de 70 mp de spatiu verde/locuitor.
Cladiri cu fatade verzi
Este stiut ca fatadele verzi imbunatatesc microclimatul din cladiri dar si din zonele invecinate. Insa, ce potential au fatadele verzi in zonele urbane dens populate din Viena? Concluzia a fost ca fatadele verzi au un mare potential pentru filtrarea prafului si imbunatatirea aerului, ofera protectie cladirii impotriva ploii si vantului si are o influenta pozitiva asupra izolatiei fonice si termice.
Refolosirea dioxidului de carbon
Dioxidul de carbon poate fi o resursa valoroasa pentru industrie. Acesta poate fi, de exemplu, utilizat ca ingrasamant in sere pentru a imbunatati cresterea plantelor. Dar, din motive de protectie a climei, ar fi dificil sa se produca CO2 in acest scop, folosind combustibili fosili. Filtrarea CO2 din gazele de esapament prin procesele industriale si transformarea acestuia in ceva util ar fi mult mai ecologica.
Prin intermediul unui nou proces de separare, 90% din dioxidul de carbon poate fi indepartat din gazele de esapament si folosit ulterior, de exemplu, in agricultura.
Aspern - cartierul inteligent din Viena
Constructia cartierului Aspern a inceput in 2010, iar pana in 2028 va avea aproximativ 10.500 de apartamente, 20.000 de locuitori, un campus scolar, un parc industrial si un centru de cercetare. Pana acum au fost construite 2.600 de apartamente, pentru aproximativ 6.100 de persoane, iar primul val de rezidenti s-a mutat deja. O buna parte din cele 240 de hectare ale cartierului vor fi spatii verzi.
Investitia de circa 5 miliarde de euro se estimeaza ca va genera 20.000 de locuri de munca.
Dincolo de marimea proiectului si de complexitatea planificarii urbane, Aspern este primul "oras inteligent" din Europa, construit de la zero, un urias laborator pentru testarea noilor tehnologii pentru "smart cities".