Analizand actiunile Guvernului sub conducerea Vioricai Dancila, deputatul european Siegfried Muresan (PPE / PNL), prezinta public o radiografie a performantelor Executivului din ultimul an, "performante" nedemne de un stat de drept, membru al Uniunii Europene si, de la 1 ianuarie, detinator al Presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Siegfried Muresan considera ca principalele "reusite" ale Vioricai Dancila in fruntea Executivului sunt: slabirea sistemului judiciar, indatorarea cetatenilor, lansarea si continuarea masurilor populiste ale Guvernelor PSD anterioare, precum si aducerea economiei tarii intr-un stadiu critic.
Iata cum descrie deputatul european politica de guvernare a PSD-ALDE si ce parere are despre competenta premierului Romaniei:
"Se implineste un an de cand PSD a propus-o in functia de prim-ministru pe Viorica Dancila. In cele 365 de zile de la propunere, Viorica Dancila a dovedit tuturor romanilor si intregii Europe ca este cel mai incompetent prim-ministru roman de dupa 1989, dar si unul dintre cei mai nocivi sefi de Guvern pe care i-a avut Romania in ultimii 29 de ani.
In primul rand, Guvernul Dancila a avut ca prioritate slabirea justitiei si atacarea statului de drept. Revocarea sefei Directiei Nationale Anticoruptie fara avizul Consiliului Superior al Magistraturii a atras ingrijorarea tuturor partenerilor europeni. De asemenea, Guvernul condus de Viorica Dancila a propus si adoptat modificari ale legilor justitiei impotriva recomandarilor magistratilor, ale partenerilor europeni si ale Comisiei de la Venetia – organismul competent a se pronunta daca un proiect legislativ respecta statul de drept.
Aceste legi au dus la slabirea justitiei, iar Guvernul Dancila si-a pierdut orice urma de credibilitate in fata partenerilor europeni. Ca atare, in 13 noiembrie, Comisia Europeana a publicat cel mai dur raport privind Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) al tarii noastre de cand am aderat la UE. La cele 12 recomandari care se regaseau in raportul MCV din ianuarie 2017, s-au mai adaugat inca 8 recomandari in care se cere, printre altele, suspendarea aplicarii legilor justitiei si revizuirea acestor legi luand in considerare recomandarile prevazute in MCV, precum si recomandarile Comisiei de la Venetia.
Tot Guvernul Dancila a ales sa reactioneze ca intr-un regim nedemocratic si a atacat cu bastoane si gaze lacrimogene mii de protestatari care, la data de 10 august, militau pasnic tocmai pentru respectarea statului de drept si a independentei justitiei. Din cauza acestor atacuri nejustificate, Parlamentul European a adoptat in 13 noiembrie o rezolutie care condamna interventia violenta si disproportionata a autoritatilor la protestele din 10 august 2018.
Dincolo de atacurile la adresa justitiei, Guvernul condus de Viorica Dancila a continuat cu masurile populiste incepute de precedentele guverne PSD – ALDE. Din cauza acestor masuri in dezacord cu regulile economiei de piata si din cauza lipsei reformelor structurale, prim-ministrul Dancila si majoritatea PSD – ALDE au dus Romania la un prag de recesiune, incheind anul 2018 cu o un deficit de aproape 3%, desi am avut o crestere de peste 4%. Aceasta crestere este artificiala, iar oamenii nu beneficiaza de pe urma ei.
Aceste masuri rele incalca reguli ale Uniunii Europene. De aceea, Consiliul UE a transmis in decembrie 2018 o recomandare Guvernului Dancila, anume, ca rata nominala de crestere a cheltuielilor publice nete primare sa nu depaseasca 4,5% in 2019 pentru a se incadra in tinta de deficit. Guvernul Dancila nu poate, insa, sa se incadreze in tinta de deficit fara masuri drastice pentru ca nu mai are bani de unde sa acopere cresterile de salarii si pensii din ultimii ani.
Daca Guvernul nu se incadreaza in regulile europene, riscam aplicarea de amenzi si modificarea politicii de imprumut a Bancii Europene de Investitii. In plus, cresterea deficitului inseamna ca Guvernul face datorii in numele romanilor. Aceste datorii impreuna cu dobanzile aferente vor fi platite de noi si de copiii nostri mult dupa ce acest Guvern nu va mai fi la putere.
Nu este, deci, de mirare ca Guvernul inca nu a publicat proiectul de buget pentru 2019. Cauta sa redacteze un buget in care sa ascunda cat mai mult semnalele inceputului de criza.
Un alt lucru grav este ca toate aceste masuri fiscale ne-au indepartat de aderarea la zona euro. Daca acum doi ani indeplineam 3 din cele 5 criterii principale privind aderarea la zona euro, acum mai indeplinim doar 1 din cele 5 criterii.
Dincolo de bilantul extrem de grav in justitie si economie, prim-ministrul Dancila s-a evidentiat si prin prestatii ridicole pe plan intern si extern. Partenerii europeni pe care i-a intalnit si-au dat seama, din primele minute ale discutiei, ca au de a face cu un prim-ministru comandat, care nu ia decizii de unul singur.
Nu a existat aproape nicio intalnire bilaterala la care prim-ministrul Dancila sa nu ne faca de ras. A uitat numele prim-ministrului Estoniei, a confundat orasul in care se afla, Podgorica, capitala Muntenegrului, cu Pristina, capitala Kosovo, si nu a mai ajuns la intalnirea programata cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. A spus ca vrea sa reduca democratia si ca <<orice om ii este teama de o plangere penala>>. Sunt doar cateva exemple din o multime de balbe si gafe ale acestui prim-ministru care, in doar un an de mandat, a adunat exemple de nepotrivire cu functia si necunoasterea limbii romane cat toti predecesorii sai la un loc.
Am fi putut spune ca este doar un politician incompetent, naiv si gafeur scos in fata sa ne faca sa radem in timp ce Dragnea conduce Guvernul dupa bunul plac. Dar nu este doar atat. Dovada ca Viorica Dancila a fost intotdeauna pe deplin constienta de actiunile sale si ca si-a asumat cu buna stiinta rolul de pion al lui Dragnea este discursul din plenul Parlamentului European din 3 octombrie. Atunci, prim-ministrul Romaniei a ales sa minta si sa spuna ca jandarmii au atacat in 10 august cu bastoane si gaze lacrimogene doar protestatari violenti. Asta desi am vazut cu totii la televizor cum jandarmii au atacat mii de protestatari pasnici.
Pe scurt, Viorica Dancila a ales sa fie prim-ministrul presedintelui infractor al PSD, Liviu Dragnea, in loc sa fie prim-ministrul tuturor romanilor. Ca prim-ministru pe durata primei Presedintii romane a Uniunii Europene, Viorica Dancila avea obligatia sa reprezinte bine tara noastra in Europa si sa fructifice oportunitatile care reies din aceasta presedintie.
Din cauza modului in care a condus guvernul in primul an de activitate, intreaga Uniune Europeana se intreaba daca acest Guvern este capabil sa conduca Europa timp de sase luni. Acest Guvern este izolat pe plan european, nu a obtinut nimic pentru poporul roman in Europa. Ne-a indepartat de aderarea la zona euro, ne-a indepartat de aderarea la Schengen si a transformat Romania dintr-un exemplu european privind lupta anticoruptie, intr-un stat in care guvernul are ca prioritate slabirea independentei justitiei.
Dupa un an de mandat trebuie sa tragem linie si sa spunem <<nu>>; <<nu mai vrem inca doi ani cu Dancila in fruntea Guvernului>>. Nu trebuie sa ne fie teama ca aceasta schimbare va afecta Presedintia romana a Consiliului UE. Nu ar fi prima schimbare de sef de guvern sau de stat in timpul unei presedintii. S-a intamplat in timpul presedintiei Cehiei din 2009, a Italiei din 1996, a Frantei din 1995 si a Danemarcei din 1993, fara sa se creeze blocaje institutionale. Vom avea mai mult de suferit daca toata presedintia romana va fi condusa de un prim-ministru cu zero credibilitate in randul partenerilor externi."