"Ne inmultim exact atat cat ne permit resursele de hrana!"

Ne inmultim exact atat cat ne permit resursele de hrana! Afirmatia ii apartine reverendului britanic Thomas Robert Malthus, cel care, in lucrarea sa "Eseu asupra principiului populatiei” (1798), observa ca populatia lumii creste in progresie geometrica in timp ce productia agricola creste in progresie aritmetica, deci mult mai lent.
Rezultatul? O adevarata capcana biologica, ce nu poate fi evitata decat printr-un control solid si permanent al populatiei. Un control fie voluntar (prin contraceptie, abstinenta sau amanarea casatoriei), fie involuntar (provocat de razboi, foamete sau molime).

Ulterior insa, progresul tehnologic si mai ales cel stiintific, concretizat in identificarea de soiuri de cereale mult mai productive, au permis cresterea populatiei cu inca 6 miliarde de oameni, iar teoria lui Malthus a fost astfel aruncata la lada de gunoi a istoriei. Sau cel putin asa credeam.

Faptul ca pe Pamant traiesc in momentul de fata peste 7 miliarde de oameni n-ar fi fost posibil fara doua mari revolutii: revolutia industriala demarata la sfarsitul secolului 18, care a oferit mijloacele tehnologice pentru cultivarea mult mai eficienta a pamantului, si revolutia verde, initiata in urma cu aproape 70 de ani de catre agronomul american Norman Borlaug. Acesta a reusit sa dezvolte o varietate pitica de grau, foarte productiva si foarte rezistenta la daunatori, care a permis cresterea spectaculoasa a recoltelor.

Intelegem mai bine ce este cu aceasta revolutie verde daca spunem ca, gratie lui Borlaug, Mexicul a devenit in 1963 exportator de cereale, dupa ce in urma cu doar 20 de ani isi importa jumatate din necesar. Sau, si mai sugestiv, putem sa luam cazul Indiei, o tara care la mijlocul anilor ’60 a fost practic salvata de la infometare de noile soiuri super-productive de grau, care ajungeau mult mai repede la maturitate si care permiteau fermierilor sa obtina doua recolte pe an, in loc de una.

Aceste soiuri cu tulpini scurte si robuste, care sustineau spice doldora de seminte fara sa se rupa, au reprezentat un salt inainte uluitor. Erau de o productivitate cum nu se mai vazuse, cu conditia sa aiba din belsug apa, ingrasaminte chimice si sa fie ferite de buruieni si insecte - lucruri pe care guvernul Indiei le-a facilitat, oferind fermierilor subventii pentru canale, ingrasaminte, operatiuni de foraj pentru puturi de irigatii si electricitate gratuita. Noile varietati de grau s-au raspandit apoi rapid in toata Asia si mai tarziu in intreaga lume, modificand practicile agricole traditionale si fiind urmate in scurt timp de noi tulpini de cereale-minune.

Datorita lor, productia mondiala la hectar s-a triplat in ultimii 50 de ani, in timp ce populatia a crescut de doar doua ori. Situatia cea mai buna s-a inregistrat in tarile dezvoltate, unde productia a crescut de peste sapte ori, iar situatia cea mai proasta in Africa, unde eforturile de a implementa aceleasi reforme au avut un succes limitat, din cauza absentei aproape totale a infrastructurii. Dar chiar si asa, in unele zone fermele mici de familie si-au dublat sau triplat productia la hectar.

Sursa foto: www.pexels.com