Marturii din mijlocul penei de curent din Peninsula Iberica. Cum am trecut prin BLACKOUT
blackoutblackout portugaliablackout spania si portugalia
De la "nu are cum sa se intample asa ceva" pana la a te trezi brusc in mijlocul unei crize internationale este doar un pas, unul care bate viteza luminii. Blackout-ul din cele trei tari m-a gasit in Portugalia, iar aici lumina s-a stins luni in jurul orei locale 11:30. Aceasta situatie, desi s-a remediat in dimineata celei de-a doua zi, m-a facut sa imi dau seama de cat suntem de vulnerabili si nepregatiti in fata imprevizibilului, a unor scenarii de tipul "blackout", pe care inainte le tratam fie cu indiferenta, fie cu amuzament, fie cu combinatie nefericita de ignoranta si ideea autosuficienta ca te poti descurca, ca stii ce ai de facut.
Cert e ca nu stii ce vei simti si cu ce te vei confrunta decat in momentul in care esti nevoit sa reactionezi, fara somatie. Pur si simplu, criza vine si, culmea, initial nici nu o recunosti.
In momentul in care electricitatea s-a intrerupt, te gandesti in mod natural ca in 10-20 de minute va reveni. Cand orele trec, incepi sa te ingrijorezi. Nu in ideea in care esti pierdut pe mare fara busola, dar nu e tocmai confortabil sa traiesti fara electricitate, in conditiile unei dependente absolute de ea si intr-un context in care nu ai fost avertizat cu privire la posibilitatea reala a unui astfel de scenariu.
La maximum 2 ore de la intreruperea curentului electric au inceput sa apara si probleme pe zona de comunicatii. Internetul a picat in scurt timp, la fel si semnalul retelelor de telefonie mobila. Pe parcursul zilei de luni, in multe momente, nu se puteau efectua nici macar apeluri de urgenta, nici nu se puteau trimite SMS-uri.
In mod evident, oamenilor din regiune li s-a declansat instinctul de conservare, asa ca la toate marile magazine din zona s-au format cozi kilometrice de masini, aceeasi situatie fiind regasita si la benzinarii, dar si la ATM-uri.
Soferii nu au putut alimenta, insa unii mari retaileri locali si internationali, care aveau autonomie energetica din surse proprii, au reusit sa tina usile deschise clientilor, care ocupasera pana la refuz parcarea.
Am stat de vorba peste zi, cu persoane din SUA, care nu aveau euro cash, dar iesisera la cumparaturi elementare cu dolari americani, in speranta ca vor putea plati cateva paini si apa. Din fericire, au putut. Fie se gasea o persoana dornica sa ajute la coada, fie casierii intelegeau situatia.
Oamenii au cumparat tot. De la alimente greu perisabile la legume si fructe, dar mai ales apa si paine.
Se pare ca oamenii se asteptau ca aceasta criza sa dureze cateva zile.
In mod evident, pe tot parcursul zilei, nu a existat posibilitatea de a accesa vreo sursa de informare, cu exceptia radiolui. Doar ca informatiile oferite aici nu erau de natura sa iti ofere o explicatie clara asupra a ceea ce se intampla, prin urmare panica era alimentata de incertitudine si nu putini erau oamenii care se gandeau la fel si fel de scenarii apocaliptice.
In general, consultand ulterior stirile pe acest subiect, am aflat de impactul acestei pene de curent si de perturbarile uriase pe care le-a avut asupra Spaniei, Portugaliei, Frantei, si dincolo de orice posibila cauza, concluzia acestei experiente este simpla: suntem mai mult decat dependenti de electricitate, dar mai ales de ideea ca nu putem ajunge intr-o situatie critica, in propriile noastre case.
De acasa, cand intra cate un mesaj, erai constant intrebat daca "e adevarat ca nu mai aveti curent deloc acolo" - da! Sunt multe neadevaruri expuse si promovate, dar nu conspira toata planeta la un fake news ... totusi! A fost real, repet pentru cei inca neconvinsi :)!
In esenta, ar fi util sa ne intrebam altceva - cati dintre noi sunt cu adevarat pregatiti sa stea linistiti, sa se deplaseze (la nevoie) cu masinile personale distange lungi fara sa alimenteze si sa isi urmeze tratamentul medicamentos in propria casa fara sa fie nevoie sa cumpere nimic, sa solicite niciun ajutor? Extrem de putini - imi permit sa apreciez.
Cu siguranta ca nu trebuie (neaparat) sa incepem sa ne construim buncare, insa un nivel minim de pregatire te poate scuti de multe neplaceri, in scenariul in care se intampla ceva. Si iata ca se poate intampla! Viata este imprevizibila!
Apa, medicamente de urgenta, medicamente pentru tratamentul bolilor cronice preexistente, cateva alimente greu perisabile, combustibil, un radio, surse de iluminat pe baterii - iata un kit care te poate "salva" de la panica!
Varianta romantata a povestii
Dincolo de dorinta de a te asigura ca ai cele necesare pentru cateva zile atipice, un astfel de moment iti aprinde in minte becul constientizarii valorilor de baza.
Vecinii mei mi-au aratat o lumanare frumos gravata intr-un sfesnic deosebit, marturisindu-mi ca ii asteapta o cina romantica.
Altii s-au putut bucura de cerul senin si de spectacolul celest care de vreo 4 miliarde de ani lumineaza neintrerupt, fara vreo clipa de blackout - natura ne demonstreza inca o data ca e perfecta si noi cautam absolutul acolo nu exista gram de esenta macar.
Altii s-au bucurat de pe terasele locuntelor lor de muzicalitatea valurilor care loveau necontenit stancile si care, vorba poetului, vuiet dau in cale!
Altii au savurat un vin de Porto sub clar de luna si au multumit universului pentru ca a conspirat catre aceasta placere nevinovata.
Ceea ce m-a surprins cel mai mult nu a fost linistea. Ci felul in care, fara electricitate, am inceput sa ne auzim unii pe altii mai clar. Dincolo de spaima initiala, a aparut o stare ciudata de solidaritate. Vecinii care nu-si spusesera niciodata „buna ziua” au inceput sa bata din usa in usa cu lanterna in mana, intreband daca e totul in regula. Am vazut zambete timide, maini intinse, paturi impartite intre etaje si chiar cafea facuta la arzator de camping impartita in pahare de plastic, cu grija, ca si cum era un lux pe cale de disparitie.
A fost un fel de revenire la firesc, intr-o lume care uitase ce inseamna firescul. Fara Netflix, fara telefoane inteligente, fara notificari, am vorbit. Cu adevarat. Am privit cerul. Am inteles ca intre toata tehnologia si confortul nostru, suntem tot oameni. Fragili. Singuri, daca nu ne avem unii pe altii.
Cei care aveau copii s-au chinuit sa le explice de ce nu merge lumina, de ce nu pot incarca tableta. Cei care aveau batrani acasa si-au dat seama cat de greu e sa ingrijesti fara aparatele medicale pe care le consideram atat de banale. A fost o lectie. O lectie pe care niciun documentar si nicio simulare nu ti-o pot da.
Blackout-ul a fost scurt. Dar a fost suficient cat sa mi se prinda in suflet o intrebare pe care nu o voi mai ignora: „Daca s-ar intampla maine din nou, ce as face diferit?” Raspunsul, inca il caut. Dar stiu sigur ca ii voi lua mai in serios pe cei care se pregatesc pentru situatii-limita. Poate ca nu traim vremuri de razboi, dar traim vremuri fragile. Si oricat de puternici ne credem, o simpla pana de curent ne poate pune fata in fata cu tot ce evitam sa recunoastem despre noi.
Poate ca nu e nevoie sa ne construim adaposturi subterane. Dar poate e timpul sa ne construim poduri intre noi. Sa avem o lanterna in casa. Sa stim numele vecinilor. Sa nu ne bazam ca totul va fi mereu „ca ieri”.
Si poate, data viitoare cand se stinge lumina, sa nu ne fie frica. Ci sa fim pregatiti – cu sufletul, cu mintea si cu cei de langa noi.
Sursa foto: freepik.com
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML