General NATO: Facem o treaba excelenta in Libia
libiamuammar gadhafinatooperatiuni militareuniunea europeanafrantawilliam hagueallain juppegeneralul olandez de brigada mark van uhm
Un general NATO a respins marti criticile francezilor la adresa operatiunii din Libia, spunand ca Alianta Militara Nord-Atlantica se descurca foarte bine si-i protejeaza eficient pe civili, relateaza AP.
Ministrul francez de externe, Alain Juppe, a spus ca NATO trebuie sa-si amplifice actiunile impotriva arsenalului lui Muammar Gadhafi pe care acesta il foloseste pentru a ataca civili.
Frustrarea Frantei legata de remiza de pe campul de batalie, unde rebelii s-au zbatut sa profite de avantajul atacurilor aeriene ale NATO, a avut ecouri in multe capitale din Vest.
Dar generalul olandez de brigada Mark Van Uhm a raspuns ca aliantei i-au reusit toate: embargoul asupra armelor, zona de excludere aviatica si protejarea civililor. "Cred ca, tinand cont de ceea ce avem la dispozitie, ne descurcam minunat", le-a spus Van Uhm reporterilor.
In orice caz, a refuzat sa comenteze asupra rapoartelor conform carora unii membri ai aliantei isi limiteaza actiunile la patrulare, retinandu-se de la bombardamente.
Franta si Marea Britanie au trimis intre timp semnale contradictorii despre nevoia de a furniza sprijin pentru Misrata, care a fost, saptamani la rand, bomardata de fortele lui Gadhafi. Juppe a precizat in interviu ca UE trebuie sa mai insiste asupra ajutorului umanitar din Misrata, dar secretarul de Externe britanic, William Hague, le-a spus reporterilor ca acesta si-a facut loc pe teren.
"Evenimentele din Orientul Mijlociu sunt cele mai importante evenimente la nivel global in secolul al 21-lea si responsabilitatea Uniunii Europene este proportionala cu natura lor istorica", a spus Hague.
Uniunea Europeana a precizat ca, in week-end, a fost pregatita ca lanseze o misiune umanitara in Misrata, cu un eventual ajutor militar, daca va primi o cerere in acest sens de la Natiunile Unite.
IHH, un grup de intrajutorare islamic din Turcia, a spus ca va trimite miercuri, catre Misrata, o nava incarcata cu alimente, lapte praf, medicamente si o clinica medicala mobila. Van Uhm a adaugat ca doua nave cu o incarcatura similara au ajuns deja in oras, iar alta este pe drum si va ajunge marti.