Despre cumparaturile haotice in vremea pandemiei
coronavirus chinapandemiecovid 19
Nu am apucat vremurile de dinainte de '89, dar am auzit despre rationalizare si despre cum te plimbai cu bani in buzunar printre rafturile goale, de pe care puteai sa iei cel mult conserve si copite de vita. Am auzit despre cozi, despre painea pe cartela, am auzit despre cum gospodinele incropeau din nimic o prajitura si despre cat de amara era viata talpasului, omului muncitor, in vremurile Romaniei comuniste. Toate acestea dor. Dar sunt jurnalist si cred in continuare ca o crima mai mare ca aceea de a cenzura libera exprimare nu exista, insa cand nu iti indeplinesti nevoile primare, aceste valori palesc.
Am ajuns in 2020, sa traim vremuri de pandemie, pe care le-am transformat, unii constient (cei care au de castigat ceva), altii (cei mai multi, care au de pierdut), inconstient, intr-un comunism de mana intai. Nu mai avem nici libera exprimare, iar despre nevoile primare, pot spune doar ca singuri ne teleportam in incapacitatea de a ni le mai indeplini.
Vad cum libera exprimare nu e cenzurata, dar e sugrumata de informatii false, e inabusita de senzational si e ingenuncheata de iresponsabilitatea de a nu trece prin filtrul mintii ceea ce vedem, ceea ce traim, ceea ce simtitm, ceea ce ni se zice.
Vad cum informatia taie in carne vie societatea. Stiri, titluri de reportaje, informatii, idei, care divizeaza societatea si o impart in tabere. Sa luam exemplul batranilor. Am vazut mesaje promovate pe retelele de socializare, de tipul: "stati linistiti, COVID-19 ucide doar batranii". Cui i se adreseaza acest mesaj? Care categorie de cetateni si cum poate fi ea catalogata in Lantul trofic, daca e capabila sa se bucure ca mor altii si ea scapa?
Altii, avizi dupa senzational, dinamiteaza echilibrul psiho-emotional al intregii natiuni, cu "stiri" precum: "Mancarea se va rationaliza", in contextul in care nu exista niciun indiciu macar in acest sens, ba chiar prim-ministrul tarii spune ca nu se pune problema unei penurii alimentare.
Nu stiu ce e mai rau: sa nu fii lasat sa vorbesti sau sa fii lasat sa raspandesti idei care ucid. Ucid spiritul, ucid linistea, ucid umanitatea din oameni, ucid echilibrul.
In astfel de situatii se cern profesionistii de neprofesionisti, oamenii de neoameni.
Dincolo de libera exprimare, am avut socul de a nu gasi pe rafturile magazinelor nimic din ceea ce cautam (fara pretentia unor anumite produse neaparat). Pur si simplu, nu am gasit nici macar o varianta a lor. Si m-am oprit putin in fata rafturilor si am cazut pe ganduri.
M-a incercat sentimentul de a pune la loc tot ce cumparasem, dar chiar nu erau rezerve, ci lucruri strict necesare, asa ca le-am pastrat, dar am ramas neclintita in continuare, sa imi dau voie sa simt. Eram pentru prima data in viata, in fata unor rafturi goale ale hipermarketului.
Eram ca un pui de leu abandonat dupa nastere, cand inca mama lui nu il invatase sa vaneze. Asa m-am simtit, dandu-mi seama cat de dependenti suntem de industrie, cat de neputinciosi suntem. Apoi am simtit si am vrut sa simt ce au trait parintii si bunicii mei in comunism. Si va spun, e dureros.
Dar ghemul asta de sentimente care m-a incercat a palit in fata unuia singur, care m-a destabilizat mai mult decat daca rafturile erau goale pentru ca asa o impunea regimul politic. Gandul ca noi, liberi fiind, am decis sa ne rapim unul altuia dreptul la a gasi alimentele si produsele de care avem nevoie, m-a demolat din temelii.
Poate mi-era mai usor sa accept ca asta e politica, asta e sistemul, platim datorii. Macar aveam de ales: ies la Revolutie sau mananc copite de vaca. Dar acum nu am de ales. Conationalii mei, romani, au decis sa rapeasca acest drept altor romani, dintr-o isterie nejustificata.
Viata merge mai departe si trebuie sa continue. Nu putem trai la infinit cu sapunul, hartia igienica si micii cumparati acum in nestire. Nu putem trai izolati si carantinati. pentru totdeauna. COVID-19 va trece si cum au trecut atatea drame, ne va lasa impresia ca am scapat de el ca suntem noi destepti. Ca am stiut noi sa ne ferim. Ca ne-am facut noi cumparaturi. Ca suntem noi tari.
Nu. El trece pentru ca totul trece, noi in schimb scapam dintr-un noroc chior si fiindca trebuie cineva sa si scape. Scapa si oameni cu rezerve de mici, scapa si oameni care n-au cumparat decat 2 suluri de hartie igienica pe saptamana. Scapa toti!
Nu spun ca nu trebuie sa existe preocupare. E o problema medicala a carei solutionare poate veni si din partea noastra, daca respectam ceea ce ni se transmite de la institutiile abilitate ale statului roman. Trebuie sa existe preocupare. E esentiala ... mereu, nu doar ca e pandemie! Ceea ce nu trebuie sa existe sunt dezinformarile, egoismul, panica!
Sa cumparam chibzuit, sa respectam normele de igiena recomandate de autoritati, sa ne informam din surse credibile si, mai ales, sa gasim solutii care sa ii protejeze pe cei vulnerabili, in loc sa ne bucuram ca pisica moarta e in curtea lor.
Poate ca nu solutiile ar trebui sa ii protejeze pe batrani, spre exemplu, ci chiar noi tinerii. Poate ca ideea Marii Britanii de a construi o imunitate de turma prin infectare nu e atat de rea. Dar cine ar fi dispus dintre noi sa intre in prima linie?
Pe de alta parte, ar trebui sa ne protejam si pe noi, si viitorul nostru, mai ales economic. O carantinare si o izolare extinsa a polutatiei Romaniei pe termen lung inseamna prabusire economica. Or, e posibil ca din grija ca nu mai gasim hartie igienica si ceafa de porc la raft, sa ajungem intr-un hau economic in care nu ne vom mai permite acea hartie, cand ea va fi adusa la raft.
Insa decizia de a sta sau nu in carantina, de a iesi sau nu la munca, trebuie luata institutional, noi putem doar sa ne punem intrebari si sa incercam sa gasim idei pe care autoritatile sa le transforme intr-o strategie coerenta, la care sa achieseze toti cetatenii, pentru binele comun ...
Citeste si:
Bloomberg: Strategia Marii Britanii impotriva COVID-19 este unica in lume. Guvernul urmareste imunizarea populatiei prin infectare