Cine sunt cei care spun ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu?

Cine sunt cei care spun ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu? Am avut la un moment dat un coleg, tanar (20 si ceva de ani), care la Revolutie nici macar nu era nascut, dar care spunea plin de convingere ca era mai bine in comunism. De unde stia lucrul acesta? De la parintii si bunicii lui. N-o sa ma refer in acest articol la colegul in cauza si la alti tineri asemenea lui, pentru ca sunt de parere ca nu ai cum sa intelegi pe deplin comunismul daca nu l-ai trait pe viu. O sa ma refer in schimb la oameni de genul parintilor si bunicilor lui.
Sunt doua categorii de persoane care spun ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu:

1) oameni in varsta, care in urma cu 50-60 de ani au fost adusi de la tara la oras, au primit de la Stat un serviciu si o locuinta si care au asigurat astfel forta de munca necesara industrializarii tarii si construirii “societatii multilateral dezvoltate” – planul cel maret al celui mai iubit fiu al poporului.

Pentru acesti oameni, mutarea aceasta de la sat la oras a fost benefica: nivelul lor de trai a crescut brusc, s-au trezit dintr-odata ca au electricitate, apa curenta, caldura, ca primesc gratuit o calificare profesionala sau pot sa urmeze o facultate, ca isi fac un rost la oras, ca pot sa-si cumpere in rate mobila, televizor, frigider, aragaz, masina de spalat – lucruri la care, in mediul rural, puteau doar visa.

Si totul intr-un context a carui importanta inca nu o constientizau: atunci, prin anii ’60-’70, in Romania inca se gasea mancare. Intrai intr-o Alimentara si cumparai fara stat la coada carne, mezeluri, lactate, ulei, cafea naturala macinata – nu in cine stie ce varietate de sortimente, dar erai oricand sigur ca ai ce pune pe masa. Procurarea hranei nu era atunci o problema.

Iar posibilitatile de divertisment erau si ele decente. Televiziunea, de exemplu, principala forma de distractie, difuza pe 2 programe o oferta relativ OK: puteai sa vezi si un film bun, si o emisiune de varietati de calitate, si documentare bine facute.

Ceausescu asigura deci cu succes nevoile de baza – paine si circ – si, chiar daca nu puteai sa te afirmi profesional fara sa fii membru de partid si chiar daca nu puteai calatori in tarile occidentale, per ansamblu situatia era suportabila. Oamenii, in marea lor majoritate oameni simpli, nu aveau nevoie de mai mult.

Apoi au venit anii ’80, s-a terminat si cu mancarea, si cu caldura, si cu televiziunea si cu tot, iar in acest context a aparut a doua categorie de persoane care spun acum ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu: privilegiatii.

2) in conditiile in care, pentru cei mai multi, principala preocupare cotidiana devenise alergatul dupa mancare, existau oameni care nu aveau aceasta grija. E vorba aici despre cei din structurile de varf ale regimului si despre apropiatii acestora, despre membrii Securitatii si ai Militiei, despre elitele din diferite domenii (medici, avocati, artisti), dar si despre cei care, prin natura functiei lor (directori de intreprinderi, sefi de depozite, de crame, de complexuri zootehnice, de benzinarii, de hoteluri, de service-uri auto etc.), puteau sa ofere si sa primeasca la randul lor anumite avantaje.

Acesti oameni, fideli regimului ca altfel nu ajungeai sef nicaieri, erau mult deasupra muritorilor de rand, erau constienti de lucrul acesta si sentimentul, evident, le placea. Cand ii vezi pe cei din jur ca se chinuie sa obtina lucruri (mancare, servicii medicale, cazare la munte sau la mare) care tie iti vin la nas, in urma unui simplu telefon catre persoana potrivita, nu ai cum sa nu te simti bine. “Ce era in neregula in comunism?” se intreaba acum acesti oameni, ilustrand perfect faptul ca satulul nu-l intelege pe flamand.  

In concluzie, mi se pare clar ca nostalgicii comunismului provin obligatoriu din una dintre aceste doua categorii:

1) oamenii simpli care au prins anii ’60-’70, carora comunismul le-a dat gratis loc de munca, locuinta si un rost in viata (la oras!) si care, confruntati cu saracia lucie din anii ’80, s-au consolat cu ideea: “Macar traim toti la fel. Indiferent cata scoala ai, tot stai la coada sa-ti iei ratia de ulei.”  

2) privilegiatii regimului, cei care n-au dus lipsa de nimic, care nu se-amestecau cu prostimea si carora Revolutia le-a rapit acest sentiment de superioritate.