Cheltuieli aberante din banii publici. In SUA si in Uniunea Europeana
cheltuieli bani publicidatoria publica sua
Ati fi de acord sa finantati, prin taxele si impozitele pe care le platiti, un studiu care sa descopere ca femelele tinere de musculite de otet sunt mai atractive sexual pentru masculii din specia lor decat femelele mai mature? Sau o cercetare profesionista care sa afle motivul, chipurile greu de identificat, pentru care fanii unui anumit serial TV urmaresc reluarile periodice ale serialului respectiv? (???)
Pare incredibil, dar acestea sunt exemple de cheltuieli reale operate din bani publici. Iar locul in care se intampla asemenea aberatii este S.U.A., o tara care ar trebui sa fie super-atenta cu modul in care cheltuieste banii contribuabililor, dat fiind ca datoria ei publica a ajuns deja la un nivel greu de imaginat: 13.600 de miliarde de dolari!
Si lista exemplelor de acest gen poate continua: 325.000 $ alocati Universitatii din San Diego pentru constructia unei veverite-robot care sa verifice daca serpii pot fi indusi in eroare (?), 125.000 $ pentru National Institute of Mental Health ca sa stabileasca daca exista o asa-numita „fobie de scoala” in randul copiilor, 350.000 $ pentru National Science Foundation ca sa studieze cum se imbunatatesc performantele jucatorilor de golf daca inaintea unei lovituri isi imagineaza ca gaura-tinta e mai mare (???).
Aceasta situatie l-a determinat pe senatorul Tom Coburn sa scoata in fiecare an un raport care sa inventarieze asemenea cheltuieli bazaconice si sa atraga astfel atentia asupra lor. Raportul sau pentru 2016 contine cca 100 de exemple, care insumeaza o risipa de cca 18 miliarde $.
Unii ar putea minimiza aceasta risipa, spunand ca suma inseamna doar 0,5% din bugetul federal de 3.700 de miliarde $, dar lucrurile trebuie privite din perspectiva corecta: cei 18 miliarde $ sunt bani pentru care cineva (contribuabilul american) a muncit. Si cine ar fi de acord sa munceasca pentru a satisface mofturile aberante ale unor politicieni care, evident, au interese ascunse in toata povestea asta?
Nici Uniunea Europeana nu sta mai bine
Bugetul Uniunii Europene este de cca 145 de miliarde de euro pe an, aproximativ 1% din PIB-ul cumulat al tuturor tarilor membre. E mult? E putin? Oficialii de la Bruxelles tind sa banalizeze aceasta suma, spunand ca ea este echivalenta cu costul unei jumatati de ceasca de cafea pe zi pentru fiecare dintre cei 500.000 de cetateni ai UE.
Doar ca problema nu se pune asa. Nu conteaza pana la urma daca aceasta suma e mare sau mica, ci doar daca ea este cheltuita eficient, pe lucruri cu adevarat importante, sau dimpotriva. Si lucrurile devin sensibile aici daca vorbim despre proiectele aberante - fara ghilimele - in care Uniunea Europeana a pompat sau pompeaza in continuare bani publici.
Ati auzit, de exemplu, de proiectul Donkeypedia? Acesta presupune pur si simplu ca un magar in carne si oase (da, un magar!) sa fie plimbat prin toata Olanda, sa se intalneasca cu copii din ciclul primar si, pe tot parcursul acestei aventuri, sa-si „scrie” impresiile pe un blog. Donkeypedia se vrea un proiect educativ, menit sa netezeasca diferentele culturale (foarte prezente in Olanda) si face parte dintr-o initiativa mai ampla a Bruxelles-ului, finantata cu peste 8 milioane €.
Si lista continua: 1 milion € s-au dus pe constructia (neterminata) a unui monument din lemn in localitatea Orsa (Suedia) care sa ilustreze „egalitatea intre sexe”, 75.000 € au fost alocati primariei din Malmo pentru a crea o varianta digitala a orasului, care sa fie utilizata in jocul pe computer Second Life, 500.000 € a costat trimiterea unui grup de artisti belgieni in Burkina Faso ca sa-i invete pe localnici sa danseze (!), 4.000 € au mers catre... modernizarea unui foisor de vanatoare pentru proprietarul firmei Porsche (!!!).
Si, retineti, acestia sunt bani proveniti din taxe, bani colectati de la niste contribuabili care au muncit pentru ei si care, daca ar fi intrebati, n-ar accepta in ruptul capului sa finanteze prostii ca cele de mai sus. Doar ca acesti bani, odata ajunsi in bugetul UE, devin bani publici si in acel moment nasc o intrebare pe care si-o pun toti politicienii din lume: „Cum sa facem sa furam cat mai mult din ei?”