Certificatul de nastere al lui Obama, vazut prin ochii adversarilor politici
casa albabarack obamastatele unite ale americiihawaiidonald trump
Casa Alba a dat publicitatii, cu multa ostentatie, certificatul de nastere al presedintelui Barack Obama care a precizat ca atentia media acordata unor oameni ca Donald Trump este simpla dovada de "prostie" si "amuzament" prost orientat.
Dar este greu de crezut ca toti cei care au negat statutul de american al presedintelui vor tacea brusc. Dealtfel, au aparut deja primele critici la adresa certificatului, dupa cum vedem si in poza de mai jos. Dictionarul urban american online a introdus o definitie a membrilor acestei miscari de contesare a lui Obama. Un BIRTHER este un adept al conspiratiei care crede ca Barack Obama este neeligibil pentru presedintia Statelor Unite, din cauza neclaritatii ce dainuie asupra locului sau de nastere, a certificatului de nastere sau asupra faptului daca a auzit sau nu cantecul Africa a lui Toto (sic!).
In poza de mai jos, prezentata de Hufington Post, adnotarile facute cu rosu, pe langa faptul ca sunt haioase, au menirea de a continua discutia care, se pare, va fi una dintre temele principale ale campaniei prezidentiale.
Iata traducerea catorva fragmente:
- in stanga sus a certificatului sta scris Statul Hawaii; intrebarea pusa in rosu e urmatoarea: "Este 100% sigur ca Hawaii era stat in 1961?";
- langa numele Obama, II, apare intrebarea "Este Obama II un numar de serie? Este cumva un robot?";
- pe certificat apare intrebarea daca parintii locuiesc la o ferma; cum raspunsul este "nu", conspiratorii sunt nedumeriti cum de Obama nu s-a nascut la o ferma, ca orice american obisnuit.