Bunele maniere - un concept total depasit in Romania de zi cu zi

Bunele maniere - un concept total depasit in Romania de zi cu zi societatebune maniereprotocoletichetaromania

Articolul care incepe acum sa curga sub apasarile mele hotarate pe butoanele tastaturii nu este scris in anii '20 si nici nu se adreseaza oamenilor care cred ca "modernismul" se caracterizeaza prin lipsa normelor protocolare si nici celor care duc in derizoriu conceptul bunelor maniere, doar pentru ca li se par perimate. Il scriu astazi, in prima luna din 2020, la 51 de ani de cand omul a pasit prima data pe luna, dar a uitat sa se mai ridice din cand in cand, de pe scaunul platit la RATB, STB sau Metrorex, ca sa se aseze altii, care, poate, au reala nevoie sa stea jos.
Se mai intampla, din cand in cand, sa folosesc mijloacele de transport in comun. Si mi-as dori sa nu se mai intample deloc, pentru ca, nici macar o data nu am coborat din metrou, tramvai sau autobuz cu alta senzatie decat o indignare profunda. Daca lipsa aerului conditionat, inghesuiala, mizeria, aglomeratia din trafic le suport cu stoicism, lipsa de bune maniere constata la cei din jurul meu, imi scurteaza viata cu vreo 2-3 ani, la fiecare calatorie.

Ieri, in metrou, aproape gol fiind, m-am asezat pe un loc. La prima statie, metroul s-a umplut, la fel si scaunele. Chiar si asa, foarte multe persoane ramasesera in picioare. Jos se asezasera semet de-ai mei. Baieti de 20-30 de ani, ca brazii, stateau in toata splendoarea jos, nejenati de faptul ca deasupra capetelor lor se balanganeau burti de femei gravide vizibil in ultimul trimestru de sarcina.

Unei astfel de doamne ii fac semn discret si o intreb daca doreste sa stea jos. Dupa o mirare manifestata prin ridicare de sprancene si nicio reactie, timp de, estimez eu, 10-15 secunde, imi spune ca da. Se asaza, imi multumeste. Ma ridic in fata ei si, dupa vreo doua statii, initiaza o discutie spunandu-mi: "Credeam ca veti cobora. Mi-ati dat locul sa stati in picioare?". Eu, involuntar, ii preiau mirarea si ii spun ca "da, asa e firesc. Aveti mai multa nevoie de locul ala decat am eu". Replica doamnei m-a impresionat: "Merg zilnic cu metroul, de doua ori, de la un capat de magistrala la altul, dar nu mi amintesc sa mi se mai fi oferit locul, iar acea persoana sa raman in picioare restul drumului". "Foarte rau", ii spun, revoltata, ca tocmai mi s-a alimentat subiectul preferat si idignarea vizavi de tema asta. Si de acolo a curs o discutie de inca vreo patru statii, despre cum s-a deteriorat comportamentul tinerei generatii.

Acel gen de discutie care s-ar rezuma ironic la imaginea a doua batrenele care hranesc porumbeii si vorbesc despre cum era "pe vremea mea". 

Nu stiu cum o fi fost "pe vremea" bunicutelor, insa stiu cum e pe vremea mea, asta de azi, pe care o traim toti sub semnul modernismului prost inteles si al comportamentelor occidentale adoptate doar in masura in care ne-a placut ceva sau a fost ceva mai libertin, mai nonconformist, mai usor, mai simplu, mai de prost gust, si am lipit toate astea pe fundalul unei carente educationale, atat din mediul familial, cat si din cel scolar.

Cu totii avem aceleasi drepturi, cu totii ne rezervam dreptul de a avea locul in autobuz, daca platim bilet, insa, unii dintre noi, au reala nevoie de acel loc, in schimb, poate unii dintre noi, nu. Daca ne dorim a fi oameni evoluati, spiritual, tehnologic, religios, emotional, daca militam pentru fel de fel de drepturi, de libertati, ar trebui sa nu stergem pe jos nici cu omenia, nici cu bunele maniere.

Am considerat intotdeauna ca barbatii nu ar trebui sa se aseze jos in mijloacele de transport in comun. Cumva, tot trebuie sa apara o doamna la vreo statie si, decat sa se aseze si sa se ridice, ar fi elegant si de bun simt, sa stea in picioare, daca sanatatea si varsta le permite.

Sincer, cred ca nimic nu il face pe barbat mai "barbat" decat respectarea statutului de femeie, protejarea ei, demnitatea, taria, verticalitatea in fata unor situatii de acest gen. Nu e usor sa stai in picioare, nu e usor sa tremuri de frig, nu e usor sa nu te vaicaresti la durere, nu e usor sa tragi scaunul femeii la restaurant, nici sa ii iei haina, nici sa comanzi la ospatar, dar e masculin, asta pentru cine vrea sa fie cu adevarat "barbat". Chiar si in 2020. Chiar si cu toate discutiile extremiste despre feminism si cat de egali suntem noi toti, femei si barbati.

Standardele s-au schimbat in mod eronat. Avem impresia ca "nu se mai poarta", ca "te ia la misto" o femeie daca respecti anumite norme de protocol. Da, te poate lua, dar astfel vei sti si tu ca barbat, mult mai repede si usor, ca nu e femeia potrivita. Nu pentru tine, un barbat adevarat. E potrivita pentru acela care ar sta jos, si ea in picioare langa el, gravida in 9 luni. Manusa se vor potrivi! Nu-i rapi fericirea altuia!

Nu e firesc sa stam jos, la 30 de ani, nici ca femei, cand langa noi, se balangane doamne in baston, trecute vizibil de onorabila varsta de 70 de ani.

Respectul pentru seniori, respectul pentru femeie, respectul, in general, in societate, reflecta in mod direct gradul ei de civilizatie. La fel cum il reflecta si gunoaiele aruncate prin paduri, pe strada, prin parcuri. Este fix aceeasi problema. Doar ca, la respect, neputandu-se da amenzi pentru neconformare, cred ca indica mai fidel gradul de civilizatie, decat orice. Pentru ca la gunoi, desi poate ai arunca mucul de tigara pe jos, te temi de amenda, si il bagi in sticla de suc. Or, asta nu e civilizatie, e teama.

Civilizatia si integritatea umana ies la suprafata cand nu exista masuri coercitive asupra ta.

Insa aceste comportamente isi au radacinile in doua aspecte existentiale, unul nativ, altul dobandit: bunul simt si educatia/autoeducatia. Unul fara celalalt nu pot da nastere unor comportamente sociale corecte, oneste si nu pot forma o atitudine sociala sanatoasa. Iar bazele educationale se pun in copilarie. In momentul in care mamica isi lasa baietelul de 10 ani sa stea jos si ea sta in picioare, in fapt, il invata cum sa se comporte cu femeile, mai tarziu, cand va fi barbat.

Si de aici, splendoarea spectacolului masculinitatii din 2020, cand, probabil dintr-o lauzie adoptata la nivel psihico-emotional, barbatii considera ca e normal sa se balangane pe langa ei burti de femei gravide si ei sa stea jos, pentru ca, nu-i asa, au platit biletul.

La fel se intampla si cu fetitele mici. Carora nu li se mai spune sa se adreseze cu "sarut-mana" doamnelor, nici sa aiba respect si piosenie fata de profesori, fata de cei in varsta, nu li se mai spune nici sa nu vorbeasca tare pe strada, sa nu mai vorbeasca fara rost si nici sa rada zgomotos in public. Nu li se mai insufla arta de " a fi femeie" la nivel comportamental, ci doar la nivel de aspect exterior. Ne-am emancipat si ne facem toate unghiile, insa nu stim sa ne prezentam corect partenerul in public, nici sa alegem furculita si paharul potrivit, dintre multele puse pe masa.

E o realitate trista, care, cu riscul de a ma repeta (sper ca nu in van), nu tine de a fi modern, de a trai in capitalism. Faptul ca suntem liberi nu inseamna ca trebuie sa punem la spate norme, etichete si reguli care de fapt ne definesc gradul de omenie, de eruditie, de civilizatie, de emancipare corect inteleasa, de a fi oameni in societate, intr-o societate frumoasa si eleganta.

Bunele maniere si bunul simt nu sunt niste concepte "comuniste", sau nu ar trebui sa fie. E deranjant sa nu auzi scuze cand esti lovit pe strada de cineva care fuge in graba, polueaza vizual o femeie care fumeaza mergand pe strada, e ridicol sa auzi femei cum injura atribundu-si organe sexuale masculine si e enervant de frustrant sa vezi  in autobuze tineri care iti impun ultimul hit al manelistului preferat, de la boxa de la brau. Si daca e Simfonia a cincea in Do minor de Beethoven, tot nu e placut sa o asculti cand, cum, unde si cat de tare vor altii.

Cat de frumosi am fi un pic mai discreti, mai rezervati, mai atenti si mai cu bagare de seama la valorile autentice ...

Citeste si: Lectia nemuririi. Sau ce ar trebui sa invete unii politicieni