Analizele Manager.ro: Cum a schimbat petrolul, la propriu si la figurat, fata Canadei

Analizele Manager.ro: Cum a schimbat petrolul, la propriu si la figurat, fata Canadei resursele de petrol ale canadeiproductia mondiala de petrolpetrol alberta

In ultimul deceniu, de cand a descoperit ca detine a treia rezerva de petrol a lumii, Canada s-a transformat radical - atat fizic, daca ne gandim la modul cum tehnologia de extragere a acestei resurse i-a distrus relieful, cat si moral. Dintr-o tara prietenoasa, pasnica si oarecum plictisitoare, Canada a devenit acum un petro-stat dispretuitor fata de legi si cu ambitii de superputere energetica globala.
La baza acestei transformari sta bitumenul, un titei greu, acid, asemanator cu asfaltul, care se gaseste din abundenta in nisipurile din nord-estul provinciei Alberta si care aduce in momentul de fata un sfert din veniturile din export ale tarii. Iar problema e ca, de cand a descoperit aceasta resursa, Canada parca a luat-o razna, dupa cum explica analistul Andrew Nikiforuk in cartea sa “Tar Sands: Dirty Oil and the Future of a Continent”, citat de Foreign Policy.

Astfel, guvernul federal a renuntat la proverbiala politete canadiana si i-a atacat dur pe toti cei care se opuneau productiei petroliere (necontrolate) - ecologisti, reprezentanti ai populatiilor locale, comisari europeni. Mai mult, a inchis gura oamenilor de stiinta care atrageau atentia asupra schimbarilor climatice aduse de aceasta exploatare si, prin emiterea unor legi atotcuprinzatoare, fara precedent, a anulat cele mai semnificative si mai apreciate norme ale tarii privind protectia mediului.

Miza acestor masuri o constituie, desigur, banii. Canada produce in momentul de fata 1,7 milioane de barili de petrol pe zi, iar productia planificata urmeaza sa umple conturile provinciei si ale guvernului federal cu cca 120 de miliarde $, in rente si redevente, pana in 2020.

Dar guvernul vrea si mai mult si face eforturi ca productia sa atinga 5 milioane de barili pe zi pana la finele deceniului urmator, fara sa tina cont nicio clipa ca intregul proces este unul murdar si foarte costisitor. Toate datele arata ca e nevoie de sume imense si de cantitati uriase de apa si de energie pentru a fora si a scoate la suprafata nisipurile bogate in petrol. Si asta fara sa mai punem la socoteala si faptul ca titeiul obtinut este atat de vascos incat nu poate circula prin conducte pana nu este supus unui proces de ameliorare care inghite si el alti bani.

S-a distrus deja o zona forestiera de sase ori mai mare ca orasul New York si au rezultat deja 6 miliarde de barili de reziduuri toxice. Si totusi, in ciuda acestor aspecte dramatice, guvernul canadian apara cu indarjire proiectul, numindu-l “o afacere responsabila, durabila si de mari proportii, comparabila cu constructia piramidelor sau a Marelui Zid Chinezesc. Doar ca mai mare.” O afirmatie care nu face decat sa arate ca Ottawa a devenit experta in arta cinica de a prezenta o situatie “murdara” ca fiind “verde”.

Pe deasupra, guvernul nu se sfieste sa cheltuiasca sume grase pentru a-l ataca pe expertul climatic James Hansen in paginile ziarelor influente sau pentru a face lobby impotriva Directivei europene privind calitatea combustibilului (care considera bitumenul mult mai poluant decat petrolul conventional) - totul pe fondul promisiunii catre propriii cetateni cum ca vor prospera timp de generatii, gratie acestei bogatii inca neexploatate aflate hat, departe, in zone practic nelocuite.

Dificultatea cea mare insa cu acest proiect consta, desigur, in faptul ca necesita investitii. Si, pentru a rezolva problema, guvernul canadian s-a gandit sa-l atraga in afacere pe cel mai potent investitor, care este totodata si cel mai mare consumator de petrol la nivel mondial: China. E o strategie logica, de altfel, care se imbina si cu preocuparea Canadei de a patrunde pe pietele globale si de a nu se mai baza doar pe consumul din SUA, o tara ale carei importuri au scazut masiv in ultima perioada.

Deja trei companii chinezesti de stat, toate cu un istoric foarte prost privind sensibilitatea fata de mediu, au cumparat, cu peste 20 de miliarde $, drepturi asupra nisipurilor petrolifere din Alberta. Asa ca nu trebuie sa ne mire ca guvernul de la Ottawa a abandonat criticile la adresa Chinei privind drepturile omului.

Dupa cum arata un document de politica externa ajuns in posesia postului de televiziune CBC, Canada are noi prioritati: “Pentru a reusi, trebuie sa cautam relatii politice in tandem cu interesele economice chiar si acolo unde interesele sau valorile politice s-ar putea sa nu se alinieze.”

Totusi, chiar si in aceste conditii, ardoarea cu care guvernul canadian urmareste acest petro-proiect, fara a mai tine cont de altceva, ii uimeste pe analistii economiei mondiale. Ei sunt surprinsi sa vada cum orice dovezi rationale impotriva exploatarii bitumenului din Alberta sunt ignorate de autoritatile canadiene, convinse ca pietele – si numai pietele – pot oferi raspunsurile corecte. Si, de asemenea, sunt surprinsi si de usurinta cu care Canada a schimbat legile care stateau in calea acestui petro-proiect, fapt care aminteste de situatia din Arabia Saudita.

Un exemplu in acest sens este schimbarea Legii Pescuitului, care interzicea direct distrugerea habitatelor vietii acvatice, dar care bloca drumul conductelor petroliere spre Oceanul Pacific. Legea a fost pur si simplu anulata.

Concluzia? Canada experimenteaza, se pare, disfunctia clasica a petro-statelor, disfunctie a carei definitie suna in felul urmator: tarile ce devin prea dependente de resursele de petrol si gaze se poarta ca niste economii de plantatie si se inscriu pe o traiectorie de dezvoltare nesustenabila, cu venituri care se transforma intr-o adevarata bariera in calea schimbarii.

Este exact ce vedem in momentul de fata ca se intampla in Canada: incatusata de orgoliul ei de a fi privita ca o superputere energetica globala, tara a devenit sclava propriei lacomii.